Spread the love

Pro Cinema aniversează 7 ani pe 19 aprilie.  Cu această ocazie, puteţi urmări 7 filme de excepţie: „Dimineţile unui băiat cuminte”,  „Vacanţa cea mare”, ” Fapt divers”,  „Crucea de piatră”, ” Nuntă mută”, „Păcală se întoarce”,  „Supravieţuitorul”.

 

La aniversarea de 7 ani, Pro Cinema le oferă telespectatorilor săi 7 producţii româneşti. Pe 19 aprile, aceştia se pot delecta cu o serie de filme semnate Andrei Blaier. Dimineţile unui băiat cuminte, cu Octavian Cotescu, Ion Caramitru şi Ştefan Ciubotarasu deschid ziua la Pro Cinema.

 

Urmează apoi Vacanţa cea Mare, la ora 10:00,  iar de la ora 15:00, Ilarion Ciobanu şi Mitică Popescu vor trece în revistă un Fapt divers. Seria cinematografică semnată de Andrei Blaier se încheie după miezul nopţii cu drama Crucea de piatră, de la 00:15, care-i are în distribuţie pe Florin Bala, Coca Bloos şi Florina Cercel.

 

De la 16: 45, Păcală îşi spune poveştile năzdrăvane în Păcală se întoarce, regizat de Geo Saizescu. La mai bine de 30 de ani de la primul Păcală, regizorul a încercat să readucă în cinematografie umorul pur românesc. Producţia are în distribuţie actori de excepţie, precum Sebastian Papaiani, Ileana Stana Ionescu, Şerban Ionescu, Valentin Teodosiu, dar şi actori tineri, cum ar fi Denis Ştefan şi Anemona Niculescu.

În premieră de televiziune, Horaţiu Mălăele debutează în calitate de regizor de lung-metraj cu filmul eveniment Nuntă Mută, de la ora 20:00. Un film inspirat din realitatea românească, dintr-o întâmplare adevărată povestită lui Mălăele de către profesorul sau, Octavian Cotescu. Regizorul i-a ales în rolurile principale pe Alexandru Potocean (4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, Hârtia va fi albastră, Moartea domnului Lăzărescu) şi Meda Victor, debutantă în filmul de lung metraj. Din distribuţia filmului mai fac parte şi Victor Rebengiuc, câştigător al premiului GOPO pentru cel mai bun actor într-un rol principal, Tamara Buciuceanu, Valentin Teodosiu, Alexandru Bindea, George Mihăiţă, Mihai Constantin, George Ivaşcu şi Dan Condurache.

 

Pelicula s-a bucurat de succes în peste 30 de ţări şi a ajuns până în Thailanda.În plus, Nuntă mută a câştigat numeroase premii internaţionale şi naţionale, printre care premiul Opera Prima, premiul pentru imagine şi premiul pentru coloana sonoră semnată de Alexandru Andrieş, acordate de Uniunea Cineaştilor (UCIN).

 

Maratonul filmelor româneşti de pe Pro Cinema se încheie cu producţia Supravieţuitorul, la Filmul de 10, în care Sergiu Nicolaescu revine în rolul comisarului Moldovan. Este unul din cele mai scumpe filme româneşti, cu un buget de aproximativ cinci milioane de dolari, ce îi are în distribuţie pe Ion Dichiseanu, Jean Constantin, Vladimir Găitan, George Mihăiţă, dar şi actori tineri sau vedete, precum Petr Falc, Cristian Motiu, Lucian Viziru, Tudor Mihăiţă, Ileana Lazariuc, Mihai Bendeac, Loredana, Cristina Rus, sau Simona Patruleasa.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.