Connect with us

Emisiuni

Maria Buză și Lia Bugnar, despre Asia Express – Aș fi dat și bani să fiu aici

Avatar

Published

on

Maria Buză și Lia Bugnar formează una dintre perechile care au plecat pe Drumul Comorilor în noul sezon Asia Express, sezon difuzat în primăvara anului viitor de Antena 1. Încă înainte de a pleca, cele două au afirmat că la vârsta lor, când primești o astfel de propunere nu ai voie să o refuzi. Eu am o vârstă copleșitoare, mă ia amețeala când mă gândesc. Am 50 de ani. Teoretic, de acum încolo, mari suprize nu mă mai pot aștepta, de asta când a venit propunerea de a participa la acest reality-show mi s-a părut că nu am voie să refuz”, a declarat Lia.

Odată ajunse în competiție, cele două prietene sunt hotărâte să se bucure de fiecare moment. E drept, percepțiile lor sunt diferite, dar bucuria de a face lucruri împreună le ajută în această aventură. “Nu știu ce se va mai întâmpla de acum încolo, dar pentru tot ce am trait până acum, pentru cât am râs, pentru ce oameni am cunoscut, eu aș fi dat bani să particip la Asia Express”, a mărturisit Lia.

“Ei bine, diferența dintre noi două e că eu nu aș fi făcut niciodată asta, completează râzând Maria Buză. “Când te trezești în cursă se activează în tine resurse care te ajută să faci lucruri pe care nu ai fi crezut vreodată ca ești capabil să le faci. Când te ia valul nu mai ai nici instinct de conservare, nici jenă și te duci ca nebunul. Ce mi se pare cel mai greu în această cursă, pentru toată lumea, este să nu te cerți cu partenerul, a mai povestit Lia Bugnar. Deși pentru ea cursa este mult mai grea, Maria Buză este și ea uimită de efectul Asia Express. „Când ești umăr la umăr cu cineva este incredibil ce forță descoperi în tine!”, a mărturisit ea.

La jumătatea lunii octombrie, 9 perechi de vedete au plecat pe Drumul Comorilor, prin Filipine șI Taiwan. Chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Speak și iubita lui, Ștefania, Nico și fiica ei, Alexandra, Adda și soțul ei, Cătălin, Ristei și fratele lui, Dan, Maria Buză și Lia Bugnar, Alina Ceușan și Carmen Grebenișan, Alex Abagiu și prietenul lui cel mai bun, Radu, Alex Velea și Mario Fresh sunt cei care luptă anul acesta pentru premiul de 30.000 de Euro și pentru mult râvnitul titlu de câștigator Asia Express, cel mai dur reality show din România.

Comentarii

Emisiuni

Despre situaţia gărilor litoralului românesc, duminică la „Asta-i România!”

Avatar

Published

on

            Duminica aceasta, de la ora 14:30, la Kanal D, o nouă ediţie Asta-i România !” intră în casele românilor. În plin sezon estival, echipa emisiunii ne prezintă situaţia dezastruoasă din  gările litoralului românesc. Imagini surprinse în vagoanele care duc la mare, cu peroane prin care am putea ajunge, ne sperie, iar acestea reprezintă din păcate, o realitate.

 

Vagoanele arată exact ca acum 30 de ani, nimic schimbat.  „Nostalgicii” pot fi fericiţi că au parte de o călătorie cu acelaşi tren cu care au mers în copilărie. Mai grav este că, deşi există risc de îmbolnăvire, iar virusul care a blocat o lume întreagă încă îşi face simţită prezenţa, călătorii nici nu se pot spăla pe mâini, pentru că nimic nu funcţionează.

Vara îşi intră în drepturi, iar gările de pe litoral îşi aşteaptă călătorii români şi străini. Gara din Constanţa, poarta de intrare în cel mai vizitat oraş în sezonul estival, trebuia să fie demult renovată, măturată măcar, şi pusă pe o hartă turistică europeană. Gara e un şantier, iar turiştii care vin la mare, fac un adevărat test de echilibristică pentru a coborî din vagoane, printre materialele de construcţii, ori ca să ajungă la peron.

 

Unul dintre exemple este Tuzla, loc care „ascunde” una dintre cele mai frumoase plaje sălbatice, cu nisip fin şi apă verde turcoaz, cum nu mai găseşti pe litoralul românesc. Locul este un adevărat paradis căutat de turişti de pretutindeni. Din păcate, cine soseşte cu trenul în Gara Tuzla, are parte de o imagine şocantă. Gările Eforie şi Costineşti au peroane care arată ca după război, iar aceste imagini îi poartă pe vizitatori mai degrabă înapoi în timp.

Murdăria din gări şi vagoane, lipsa condiţiilor de călătorie şi biletele scumpe, raportat la aceste condiţii de drum sunt motivele pentru care românii merg tot mai rar cu trenul. Urmăriţi duminică, de la ora 14:30, un material inedit la Asta-i România !”, emisiune prezentată de Mihai Ghiţă, la Kanal D.

 

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

George Mihai, gazda „ROventura”, uluit de frumuseţile unui sat din România

Avatar

Published

on

            Sâmbătă de la ora 15:00, la Kanal D urmăriţi o nouă ediţie ROventura”. George Mihai, gazda emisiunii, a fost impresionat de unul dintre locurile mai puţin ştiute din ţara noastră, o destinaţie ideală de vacanţă.

 

Cu toate că a străbătut ţara în lung şi-n lat şi se poate mândri că a văzut locuri pe care mulţi dintre noi nu am reuşit încă să le vedem, călătorul nostru a ajuns la o destinaţie care l-a cucerit iremediabil. După 10 zile petrecute în Delta Dunării, în zona Clisurii, aproape de intrarea în ţară a „Amazonului Europei”, George Mihai are o perspectivă completă asupra turismului din jurul acestui curs de apă absolut fabulos.

„Cu adevărat uluit am fost, odată ce am ajuns la Berzasca, în Caraș-Severin. Nu prea bătusem zona asta, vă mărturisesc. Deşi albia Dunării nu e la fel de spectaculoasă ca în zona Eselnisa – Dubova, din Mehedinţi, aveam să descoperim că oamenii locului fac eforturi să ţină pasul şi au investit enorm în dezvoltarea turismului. Am petrecut noaptea în singurul complex hotelier lacustru din România. Să pescuieşti de pe terasa bungalow-ului tău privat, să deschizi fereastra şi să priveşti direct în altă ţară vecinii sârbi, acestea nu sunt lucruri pe care le poţi trăi oriunde. Am trăit o experienţă cu adevărat fabuloasă!” mărturiseşte  George Mihai despre călătoria sa.

„Tot la Berzasca m-am bucurat şi de, probabil, una din cele mai frumoase piscine infinite din România. O experienţă de neuitat care mi-a marcat întreaga călătorie din Clisura Dunării şi pe care abia aştept să v-o dezvălui, sâmbăta aceasta, la „ROventura!”, a mai adăugat prezentatorul emisiunii.

 

Aşadar, nu rataţi mâine, de la ora 15:00, o nouă ediţie „ROventura”, prezentată de George Mihai şi Andreea Stravoiu, la Kanal D.

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

Au început preselecţiile pentru show-ul iUmor. Se caută numere de comedie care să doboare noi recorduri

Avatar

Published

on

            iUmor a început preselecțiile pentru sezonul cu numărul nouă, la Antena 1, iar înscrierile se pot face deja pe http://casting.a1.ro/iumor/.

 

De-a lungul celor opt sezoane de până acum, umoriști de peste tot i-au făcut pe Delia, Cheloo și Mihai Bendeac să râdă, i-au uimit sau i-au șocat cu numere de stand up, magie, mimă sau improvizație, iar cei care vor să participe în noul sezon se pot înscrie pe adresa casting.a1.ro. Indiferent dacă au sau nu experiență pe scenă, oricine crede că le poate demonstra juraților că nu le-au văzut încă pe toate, se poate înscrie la castingul pentru următorul sezon.

 

iUmor este singura emisiune TV din România cu aproape două milioane de abonați pe canalul de YouTube care „savurează” din plin clipurile concurenților și invitaților, ce au făcut senzație pe scenă. Canalul de YouTube iUmor a acumulat peste 1,3 miliarde de vizionări, iar în continuare, cel mai apreciat număr de până acum rămâne cel al lui Ionuț Rusu, din sezonul cu numărul 2, cu peste 14 milioane de vizualizări.

 

Cei opt câștigători de până acum au fost Vlad Grigorescu (sezonul 1), Maria Popovici (sezonul 2), Doina Teodoru (sezonul 3), Ana Maria Calița (sezonul 4), Andrei Cojocaru (sezonul 5), Irena Boclincă (sezonul 6), Mukinka (sezonul 7) și Edi Văcariu (sezonul 8).

 

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0