Emisiuni
Maria Popovici se alătură juriului Stand-Up Revolution, de la Antena 1

Maria Popovici se alătură mesei juriului Stand-Up Revolution, iar prezența ei a fost o surpriză totală până în ultima clipă pentru Teo, Vio, Costel și Dan Badea. În plus, sezonul doi al emisiunii mai vine cu o noutate: jurații vor intra la votul publicului și, la final, cel care va obține cel mai mic punctaj, va părăsi masa juriului. Premiera noului sezon Stand-Up Revolution va avea loc vineri, 30 septembrie, de la 21:30, la Antena 1.
Cu experiență în lumea stand up-ului și având în palmares trofeul sezonului 2 iUmor, Maria Popovici a acceptat cu bucurie rolul de jurată în cadrul show-ului Stand-Up Revolution. „Sezonul 2 de la Stand-Up Revolution este o surpriză și pentru mine, căci nu ştiu cum e să fii jurat, cât şi pentru colegii mei, care nu știau că o să fiu cu ei în juriu. Cred că o să fie un sezon foarte tare, mai ales că surprizele nu o să se oprească aici!“, a declarat Maria.
Deși au fost luați prin surprindere de apariția Mariei Popovici la masa juriului Stand-Up Revolution, Teo, Vio, Costel și Dan Badea au primit-o cu brațele deschise, însă, totodată, și-au regândit strategiile pe care și le pregătiseră.
„Ce o ajută pe Maria este că e o comediantă foarte bună, ne știm de mult timp, ne înțelegem bine și o să colaborăm bine (…). Strategie ca să ies învingător: strategie, bineînțeles, că am!“, a mărturisit Vio, iar Costel a făcut urmăroarele precizări: „Mă bucur că a venit Maria Popovici la masa juraților pentru că aduce o pată de culoare și parfum, dar m-a blocat un pic provocarea cu votarea juriului. Stai așa, ce facem aici? Concurăm între noi, jurații? Pune un pic de presiune pe noi. Chiar și-așa, e vorba despre a ne simți bine și a descoperi următoarea revelație în stand-up“.
„Apariția unui nou jurat în persoana Mariei Popovici a dinamizat și a dinamitat cumva tot ce s-a unit și s-a întâmplat între jurați în sezonul 1. Cât despre acest vot, Nu s-a mai întâmplat vreodată în istoria televiziunii!”, a dezvăluit şi Dan Badea, în vreme ce Vio a completat: „Cel mai votat jurat! Aici o să fie foarte greu, pentru că sunt 100% convins că, deși, am câștigat primul sezon, nu voi fi cel mai votat jurat. Este aproape imposibil! În primul rând, n-am atu peste nimeni! Dan Badea e de când lumea și pământul la televizor, e foarte bun, e bun și la stand-up, face show-uri mari. Teo e ăla deștept, ăla deștept și dur, trebuie să rămână! Costel… Costel e Costel, e amuzant, e funny, e entertainer, este one man show! Maria… Maria e Maria! Plus că e femeie! Nu o să dea afară o femeie, așa că: eu rămân! Deci, mulțumesc frumos pentru aceste două sezoane“.
Stand-Up Revolution, prima emisiune televizată de stand up din România revine cu un nou sezon, începând din 30 septembrie, în fiecare vineri, de la 21:30, la Antena 1. Şi de această dată, prezentatorilor – Ilona Brezoianu şi Şerban Copoţ – le va reveni sarcina grea de a susține atât concurenți care nu au mai urcat vreodată pe o scenă de stand-up, cât și nume cunoscute, care își fac curaj în speranța că vor primi ocazia de a intra în echipa unuia dintre jurați și chiar de a apărea într-un spectacol alături de aceștia.
- În această seară, se încheie primul sezon Săriți de pe fix!
- Programul PRO TV pentru săptămâna 11 – 17 Decembrie 2023
- Programul Kanal D pentru săptămâna 11 – 17 Decembrie 2023
- America Express, lider de audiență! Soarele a fost roșu aseară: Ada și Tony Galeș au părăsit competiția
- În perioada 8 – 15 Decembrie, DIVA face cadou noi povești de dragoste
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 24 – 30 noiembrie 2023
- AUDIENȚE TV4 zile ago
America Express, lider de audiență. Romică și Cătălin Țociu, salvați aseară de soarele verde de la eliminare
- Reality Show3 zile ago
PRO TV în război cu KANAL D! Cele două posturi de top luptă pentru supremație! Survivor în duel cu noul show fenomen de la KANAL D. După ce le-a „furat” turcilor Survivor PRO TV le fură şi startul! Ce va alege publicul
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- Program TVo săptămână ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 1 – 7 Decembrie 2023
- ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Fiul unui cunoscut om de afaceri la un pas de tragedie! Salvat de un medic roman, dupa ce fusese diagnosticat gresit in Turcia!
- Analize Audiente TV4 zile ago
PRO TV a fost lider incontestabil de audiență!
- Emisiuni2 săptămâni ago
Andrew Tate primul interviu televizat după ce a ieșit din închisoare la “40 de întrebări cu Denise Rifai”
- Program TV2 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie 2023
- Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Selim the Kid lanseaza videoclipul piesei „Vin cu tata”
- Seriale3 săptămâni ago
Comedia romantică Lasă-mă, îmi place! Camera 609 de la Antena 1 a fost reînnoită pentru sezonul doi
- Concerte2 săptămâni ago
Maria Clara va asteapta la Concert Magic Christmas
- A-Z NEWS3 săptămâni ago
Ceremonia Premiilor Radar de Media 2023 se va difuza în premieră pe 24 noiembrie la Cinemaraton
- Timp Liber2 zile ago
Micuța ploieșteancă Theoris Darya luptă, de 11 luni, să învingă cancerul. Fetița are nevoie de transplant.
- Reality Showo săptămână ago
KANAL D pregăteşte cel mai inedit reality de aventură! Miza este uriaşă 1.000.000 de lei! Lovitură fatală pentru PRO TV! Celebrul post va „spulbera” concurența cu cel mai mare experiment social televizat din istoria televiziunii!