Connect with us

ALL MEDIA

Maria Radu, DJ Layla şi Dee Dee nu se tem de antrenamentele în condiţii extreme

Avatar

Published

on

Sezonul „generos” în materie de frig, ninsori şi vânt s-a instalat oficial, iar sportul în aer liber este o adevărată provocare în această perioadă. Studiile au arătat că mişcarea în natură este mai eficientă decât antrenamentele la sală, iar arderile, mai intense. Pasionate nu doar de muzică, ci şi de sport, Maria Radu, DJ Layla şi Dee Dee demonstrează că nu se dau în lături de la antrenamentele în condiţii extreme în ediţia din 4 decembrie a emisiunii Ce se întâmplă, doctore?, difuzată de Pro Tv începând cu 10:00.

Poate părea greu de crezut, dar există soluţii de relaxare adaptate la stilul de viaţă tot mai agitat ce caracterizează tot mai multe persoane. Cei care sunt extrem de ocupaţi şi pun relaxarea pe ultimul plan se pot bucura de şedinţe de SPA ce durează doar 30 de minute. Astfel, chiar şi în pauza de masă, spre exemplu, cei dornici de răsfăţ se pot revigora cu un masaj cu pietre calde, o exfoliere cu fructe, sau un tratament facial.

Comentarii

Proiecte

Hope and Homes for Children și Kaufland România au început construcția primei case de tip familial din municipiul Iași

Avatar

Published

on

            La finalul lunii iunie 2020, au început lucrările de construcție la prima casă de tip familial pe care Hope and Homes for Children o dezvoltă împreună cu Kaufland România în municipiul Iași. După finalizarea lucrărilor, în această casă vor locui 12 copii din Centrul de Plasament „Ion Holban” din Iași, aflat în proces de închidere.

 

Parteneriatul dintre Hope and Homes for Children și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Iași pentru închiderea Centrului de Plasament „Ion Holban” a fost inițiat în anul 2014. În prezent, în acest centru locuiesc 65 de copii, fiecare copil fiind evaluat individual de specialiști pentru a găsi cele mai potrivite alternative de locuire și îngrijire, după închiderea centrului. Până la finalul anului 2021, 12 dintre copii se vor muta în prima casă de tip familial dezvoltată de Hope and Homes for Children și Kaufland România. Alți 12 copii se vor muta în cea de a doua casă de tip familial ce urmează să fie construită.

Hope and Homes for Children și Kaufland România colaborează încă din anul 2014, iar în prezent derulează un parteneriat strategic prin care compania susține programul de închidere a instituțiilor de tip vechi desfășurat de Fundație în județul Iași. Parteneriatul se desfășoară în perioada 2020-2022 și are o valoare de 440.000 euro, fonduri care acoperă construcția a două case de tip familial în care vor fi mutați copiii din centrul de plasament.

 

La evenimentul prin care s-a marcat începerea construcției primei case de tip familial din Municipiul Iași au participat Florin Ion, director general, DGASPC Iași, Anna – Katharina Scheidereiter, CSR Manager, Kaufland România şi Radu Tohătan, manager departament asistență socială, Hope and Homes for Children.

 

            „Începem construcția unei case noi pentru 12 copii care nu au cunoscut căldura de acasă. O casă este mai mult decât cei patru pereți și un acoperiș, o casă găzduiește speranțele, visurile, momentele bune, dar și momentele de încercare ale celor care o locuiesc. Toate elementele care transformă o casă în acasă. Noi, la Kaufland România, credem în misiunea Hope and Homes for Children de a oferi tuturor copiilor din orfelinate un acasă și sprijinim eforturile Fundației, având credința că implicarea face diferența.”, spune Anna Katharina Scheidereiter, CSR manager Kaufland România.

 

În casele de tip familial, locuiesc 10-12 copii care primesc îngrijire, educație, sprijin emoțional și consiliere pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă și, acolo unde este posibil, pregătire în vederea integrării socio-profesionale. Mai presus de orice, copiii trăiesc într-un mediu cât mai apropiat de cel familial.

            „Din când în când, din păcate mult prea rar, apar oameni și companii care, prin implicarea lor civică, au rol catalizator, modifică destine, schimbă comunități. Așa cred că se întâmplă cu acest parteneriat dintre Hope and Homes for Children și Kaufland România. Deja de 6 ani clădim împreună nu doar case pentru copiii și tinerii vulnerabili, ci modele de responabilitate socială corporativă și individuală. Astfel de parteneriate devin, prin efectele lor, schimbări de paradigmă pentru beneficiarii lor și o şansă reală la o viață în care cuvinte ca familie sau iubire, capătă sens.”, transmite Ștefan Dărăbuș, director regional, Europa Centrală și de Sud, Hope and Homes for Children.

Iași este județul în care există, în prezent, cele mai multe instituții de tip vechi și cei mai mulți copii în sistemul de protecție din România. În 1997, la nivelul județului existau 35 de centre de plasament în care erau instituționalizați peste 5.000 de copii. În 2019, în județ mai existau 9 astfel de instituţii.

            „Parteneriatul cu Hope and Homes for Chidren România este unul de succes și durează de câțiva ani. Alături de ei am închis două centre mari din județ: Centrul Rezidențial „Veniamin Costache” și cel de la Târgu Frumos. După acest model de parteneriat public-privat, alături de Hope and Homes for Children, am construit 4 case de tip familial și acum o pornim pe cea cu numărul 5.”, declară Florin Ion, Director General, DGASPC Iași.

Hope and Homes for Children are ca obiectiv închiderea tuturor instituțiilor de tip vechi din România și eliminarea instituționalizării ca formă de protecție a copilului. Până la această dată, s-au investit peste 35 de milioane de euro în reforma sistemului de protecție a copilului, închizând instituții de tip vechi, reintegrând copiii în familia naturală sau extinsă, plasându-i în grija asistenților maternali profesioniști sau mutându-i în case de tip familial. Un alt program important este prevenirea separării copilului de familie prin care se oprește intrarea altor copii în sistemul de protecție și centre de plasament.

 

Comentarii

Continue Reading

ALL MEDIA

A încetat din viață Dumitru Comănescu, Cel mai Vârstnic Bărbat al Planetei

Avatar

Published

on

            Sâmbătă dimineață, pe 27 iunie 2020, domnul Dumitru Comănescu a încetat din viață la vârsta de aproape 112 ani, pe care trebuia să o împlinească la început de noiembrie. Timp de o lună a fost pe primul loc în clasamentul celor mai vârstnici bărbați ai Planetei.

 

Premiat anul trecut de Primăria Capitalei, prin Centrul pentru Seniori al Municipiului București în cadrul Proiectului VIEȚI CENTENARE, cu doar câteva zile în urmă, pe 24 iunie, domnului DUMITRU COMĂNESCU, a fost decorat cu distincția CRUCEA PATRIARHALĂ de către Preafericitul Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Oxtodoxe Române, pentru activitatea sa îndelungată, rodnică și folositoare Bisericii și societății. Este cea mai înaltă distincție pe care o poate primi un creștin ortodox mirean. Și pentru aceasta, vă mulţumesc cu recunoștință !”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL. A fost onorată astfel, o viață exemplară, definită de cumpătare, înțelepciune și credință în Dumnezeu.

 

Distinsul Centenar DUMITRU COMĂNESCU a fost premiat de către Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, în cadrul Proiectului VIEȚI CENTENARE derulat prin ​Centrul pentru Seniori al Municipiului Bucureşti​, cu suma de 5.000 lei ​și o plachetă onorifică drept „omagiu adus vieții şi contribuţiei la dezvoltarea societăţ​i​i şi a comunităţii Municipiului Bucureşti şi ​ca ​o recunoaştere a respectului și preţuirii faţă de seniorii bucureşteni”. ​

 

Urmare a demersurilor efectuate de CSMB, pe 29 iunie 2019, DUMITRU COMĂNESCU a fost declarat oficial de către Direcţia pentru Evidența Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Cel mai vârstnic cetăţean român al Municipiului Bucureşti.

            „Regretăm nespus trecerea în neființă a domnului Dumitru ComănescuÎntâlnirea cu dumnealui a fost o adevărată lecție despre viață şi credință, despre responsabilitatea pe care o avem față de fiecare suflet pe care îl întâlnim, despre puterea de a depăși și a învinge marile, dar și micile încercări ale vieții, despre virtute, omenie, bunătate și înțelegere. Ne-am bucurat de faptul că domnul Dumitru Comănescu a fost beneficiarul proiectului VIEȚI CENTENARE, că a fost distins cu titlul de Cel mai Vârstnic Cetățean al Municipiului București și, în urmă cu o lună, declarat cel mai vârstnic bărbat în viață, din lume. Gândurile sale frumoase, pline de înțelepciunea omului care a privit drept în ochi viața, ni le-a transmis de fiecare dată cu infinită caldură şi bunătate, ne-a surprins cu vioiciunea făpturii sale, cu sfaturile și îndemnurile optimiste și ne-a lăsat amintiri de neuitat ! Ne veți lipsi domnule Dumitru Comănescu ! Odihnă veșnică !”, a spus Alexandra Dobre (Director General al Centrului pentru Seniori al Municipiului București).

 

DUMITRU COMĂNESCU a fost OMUL POVESTE care a scris istorie. Iubitor de matematică, dar pasionat de plante, pasiune ce l-a condus către meseria de inginer agronom, s-a aflat în spatele frontului pentru a asigura pâinea țării în cel de-al Doilea Război Mondial. A muncit cu pasiune timp de peste 70 de ani, a avut o viață cumpătată, mereu înconjurat de familie. A supraviețuit și ne-a încurajat pe toți în perioada pandemiei, însă de acum le va cânta romanțele atât de dragi și va recita poezii, doar îngerilor.

 

S-a născut pe 8 noiembrie 1908 la Proviţa de Jos, comuna Drăgăneasa, judeţul Prahova. A fost inginer agronom şi unul dintre cei mai valoroşi fitopatologi, fiind discipolul fondatorului Institutului de Cercetări Agronomice, Gheorghe Ionescu Siseşti. Iniţial s-a înscris la Facultatea de Matematică, avându-l profesor pe unul dintre cei mai valoroşi matematicieni ai tuturor timpurilor, Gheorghe Ţiţeica, pentru ca apoi să își găsească vocaţia în domeniul cercetării plantelor.

A absolvit facultatea în 1933 şi a lucrat efectiv timp de 70 ani: în anul 2003 făcea ultima expertiză fitopatologică. Abia împlinise 86 de ani când s-a organizat la Bucureşti un concurs pentru experţi agricoli, domnul Comănescu s-a apucat de învăţat şi, din zeci de candidaţi a luat locul 5 pe ţară, așa încât şi-a prelungit activitatea. Secretul longevităţii sale a fost dragostea pe care i-a oferit-o familia, fiii, cei trei nepoţi şi doi strănepoţi.

 

Drum lin printre Stele Centenare, Domnule DUMITRU COMĂNESCU !

Dumnezeu să îl odihnească în pace !

Condoleanțe familiei !

Comentarii

Continue Reading

ALL MEDIA

Membri ai CA au cerut oficial retragerea Doinei Gradea din functia de presedinte TVR

Avatar

Published

on

Ca urmare a informării de presă cu titlul „Membri ai CA au cerut oficial retragerea Doinei Gradea din functia de presedinte- director general al Televiziunii Naționale!” apărută în mediul online, transmitem poziţia Preşedintelui-Director General al TVR, Doina Gradea:

 

Episodul la care se face referire în informarea de presă a fost o intervenţie surprinzătoare şi bizară în condiţiile în care, sub mandatul actualului CA, am făcut cele mai mari investiţii în TVR – atât la studioul central, cât şi la toate cele 5 staţii teritoriale, am reluat producţia unor evenimente de anvergură şi, mai ales, am asigurat o bună gestionare a bugetelor pentru a nu repeta episoade de tristă amintire din istoria SRTv care ajunsese, în 2016, la datorii de aproape 150 de milioane de euro.

 

Rămâne, însă, întrebarea dacă este o coincidenţă faptul că o asemenea abordare a apărut în contextul în care, în spiritul unei bune şi transparente gestionări a banului public, mai ales în condiţiile crizei generate de epidemia COVID, managementul TVR face o evaluare atentă a producţiilor curente, pentru a optimiza bugetele şi a creşte eficienţa în administrarea tuturor resurselor – umane, financiare şi tehnice.

 

Menţionez că respectiva informare de presă, transmisă de un sindicat care nu este constituit la nivelul SRTv, nu reflectă întrutotul poziţiile exprimate de toţi membrii Consiliului de Administraţie al TVR în şedinţa de astăzi.

 

Mai mult, reprezentanţii acestui sindicat participă la şedinţele CA în calitate de observatori, semnând o declaraţie de confidenţialitate şi asumându-şi că discuţiile interne se rezolvă intern şi nu pot fi făcute publice decât cu acordul tuturor membrilor CA.

În repetate rânduri, însă, acest sindicat a comunicat în media informaţii neadevărate, aducând permanent daune de imagine televiziunii publice.

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0