vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăTeleviziuneEmisiuniMarina Almăşan caută „Asistenta N°1” din România

    Marina Almăşan caută „Asistenta N°1” din România

    Realizatoarea lansează, în ediţia din 16 noiembrie a emisiunii 37° C  de la TVR 1 şi TVR+, la ora 14.35, un concurs menit să o descopere pe cea mai bună asistentă medicală din ţară 

    Sâmbătă, la 14.35, Marina Almăşan demarează un concurs inedit în cadrul emisiunii 37° C, pe care o realizează şi prezintă la TVR 1 şi online, pe TVR+. „Asistenta N°1” este cea mai bună asistentă medicală din România, încă nedescoperită, dar care va fi cunoscută tuturor în ultima ediţie a emisiunii din acest an, în urma concursului care se va derula atât în cadrul fiecărei ediţii 37° C, cât şi pe pagina de Facebook a emisiunii.

    Juraţii concursului vor fi atât medici de renume din România, cât şi pacienţi celebri – personalităţi din diferite domenii care s-au aflat, la un moment dat, pe patul de spital. Fiecare român care a fost măcar o dată internat în spital poate face recomandări de înscriere în concurs pentru asistente medicale care i-au marcat viaţa. De asemenea, asistentele medicale pot fi înscrise în competiţie de către colegii de spital sau de familiile lor. Calităţile care le recomandă sunt: profesionalismul, experienţa, căldura sufletească, devotamentul faţă de bolnav, spiritul pozitiv, capacitatea de a-i insufla bolnavului optimism, colegialitate, o conduită exemplară la serviciu şi în afara lui, calităţi deosebite de soţie şi mamă. Vor conta, desigur, şi calităţile fizice, dar organizatorii concursului declară ferm: „Nu este un concurs de frumuseţe!”. Cei care doresc să recomande o asistentă pot trimite la redacţia emisiunii 37° C o fotografie a acesteia, însoţită de o prezentare informală, poate chiar cu situaţii-limită în care respectiva asistentă şi-a dovedit calităţile.

    Marea învingătoare va primi o mulţime de premii: un Revelion de vis, împreună cu partenerul de viaţă, într-unul dintre cele mai luxoase hoteluri din România şi, la pachet, o superbă ţinută de Revelion purtând semnătura designerului Liliana Ţuroiu, o călătorie de documentare la celebrul Spital Acibadem din Istanbul, precum şi dotări de invidiat pentru bucătăria de acasă.

    Ediţia din 16 noiembrie are şi alte argumente cu care Marina Almăşan îşi poate convinge telespectatorii să rămână cu TVR 1 de la 14.35: Viorel Lis va afla, în sfârşit, de la o somitate medicală, că prostata este o glanda şi nu o boală, un celebru vindecător din Nigeria ne va ajuta să scăpăm de acnee, iar publicul spectator va cădea în cursa întinsă de realizatoarea TVR, care mizează, cu succes, pe ceea ce înseamnă efectul Placebo. În final, acelaşi public va încerca terapia… prin râs.

    Marina Almăşan, la al treilea volum lansat

    După cartea pentru copii „Cele şapte păţanii ale lui Victoraş” şi volumul de confesiuni „Insomniile Marinei”, realizatoarea TVR lansează, luni, o nouă carte. „Bombănelile Marinei”, publicată la Editura Corint, cuprinde 82 dintre cele peste 300 de editoriale pe care Marina Almăşan le-a publicat, în decursul unui an, în ziarul Ring. Întrucât textele conţin referiri directe sau voalate la viaţa personală a vedetei TVR, cartea poate fi considerată un jurnal personal al unui om de televiziune, cu victorii şi eşecuri, cu bucurii şi tristeţi, cu o fină analiză a lumii în care trăim. Acesta este, probabil, şi motivul pentru care editorialele Marinei Almăşan sunt atât de citite: autoarea pune degetul pe rana românului, identifică punctele nevralgice ale vieţii de zi cu zi şi… bombăne la adresa lor, căutând să sugereze soluţii.

    În carte apar şi personaje celebre din cotidian, pe care Marina le priveşte cu umor, simpatie sau, uneori, cât se poate de critic: Mihaela Rădulescu, Anda Adam, Cătălin Botezatu, George Copos, caricaturistul Mihai Stănescu, rivalii  Radu Banciu şi Mircea Badea, cuplul Bahmuţeanu-Prigoană şi mulţi alţii.

    Cartea beneficiază de ilustraţia inspirată a unuia dintre cei mai cunoscuţi caricaturişti ai României – ANDO (Octavian Andronic). Printre cei ce vor prezenta cartea Marinei, la lansare, se numără poetul Lucian Avramescu şi astrologul Mariana Cojocaru.

    Lansarea va avea loc luni, 18 noiembrie, la ora 15.00, la Restaurantul Perla din Bucureşti.

    Dorin Huntai- Redactor-Șef

    Editor-in-Chief, Founder, Owner | dorin.huntai@radardemedia.ro

    Dorin Huntai- Redactor-Șefhttps://www.radardemedia.ro
    Editor-in-Chief, Founder, Owner | dorin.huntai@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente