Connect with us

AUDIENȚE TV

Marius Moga: ”Aici s-a confirmat ca cel mai bun lucru din viata lui e muzica”. SuperStar, lider de audienta!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
Reclame

O seară de vineri în care muzica a fost la putere, în care voci incredibile și prestații de neuitat s-au prezentat, rând pe rând, pe scena unui important club din București. Jurații au avut o misiune dificilă, aceea de a-i alege pe cei care au strălucit și de a-i elimina pe cei care mai au de muncit.

Unii au dezamăgit, alții au demonstrat că au meritat încrederea primită încă de la audiții, iar alții au arătat că sunt pe cel mai bun drum posibil. ”Aici s-a confirmat că cel mai bun lucru din viața lui e muzica”, a fost mesajul transmis de Marius Moga pentru unul dintre cei aflați în ultima categorie.

Primii concurenți calificați în etapa semifinalelor sunt: Dan Timofei, Naomi Prie, Gabriel Roșu, Daniela Bejan, Alexandru Precup, Victoria Peșterean, Maria Jugănaru, Alessandro Mucea, Carla Batoanca, Artiom Topal, Mădălina Turcan, Eleonora Filipoiu, Ana Stănciulescu, Simona Delegeanu, Daniel Șveț și Patricia Cotuț. Aceștia vor avea ocazia de a reveni în competiție, direct pe scena de la Arenele Romane.

Emisiunea SuperStar a fost lider de audiență. Show-ul a înregistrat 6.4 puncte de rating și 20.8% cotă de piață în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 4.4 puncte de rating și 14.2% share. La nivelul publicului cu vârsta cuprinsă 18 și 49 de ani, din mediul urban, în intervalul orar 20:28 – 24:04, PRO TV a condus topul televiziunilor cu 5.5 puncte de audiență și 20.5% cotă de piață, în timp ce televiziunea de pe locul 2 avea 3.8 puncte de rating și 14.3% share.

Astăzi, de la ora 20:00, în fața juraților vor urca ultimii 24 de concurenți. Aceștia vor lupta pentru ultimele 16 locuri disponibile în etapa semifinalelor. Ceilalți se vor vedea nevoiți să plece acasă cu tolba plină de învățări și cu speranța că data viitoare va fi mai bine. Cine va vedea mai clar drumul spre premiul cel mare și cine va păși pe cel cunoscut spre familie, aflăm curând.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar14 ore ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV2 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show2 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni2 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden2 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show2 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar6 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TV7 zile ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?7 zile ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending