Connect with us

Seriale

Matei Dima aka BRomania lansează cel de-al doilea sezon „L-a Seral”

Redactia Radar de Media

Published

on

Vidra și profesoara Iulia Pană se întâlnesc din nou pentru cele mai amuzante situații din serialul online de comedie „L-a Seral”, lansat anul acesta de Matei Dima (BRomania). Cu peste 5 milioane de vizualizări cumulate pe YouTube de episoadele primului sezon, serialul online de comedie „L-a Seral” revine de duminică, 17 noiembrie, de la ora 20.00, pe canalul de YouTube BRomania.

Atât pentru Ada Condeescu, cea care o interpretează pe diriginta Iulia Pană, cât și pentru Matei Dima, unul dintre creatorii serialului și interpretul lui Vidra întoarcerea la aceste personaje a fost una cât se poate de așteptată.

Ada Condeescu mărturisește că i-a plăcut de la prima întâlnire personajul Iulia Pană, pe care l-a creat cu gândul la bunicul ei, care a fost profesor: „Sunt încântată că lansăm atât de repede al doilea sezon pentru că am simțit puternic aprecierile unui public foarte numeros. Am lucrat extraordinar și am râs mult cu Matei Dima, pe care l-am descoperit, dincolo de creator al serialului, în ipostaza de partener de joc actoricesc. Personajul meu, Iulia, o profesoară care îşi doreşte să schimbe ceva în oameni este cea care crede în aceşti tineri şi le dă o şansă, într-un context în care sistemul nu îi favorizează în niciun fel.”

Primul episod al celui de-al doilea sezon „L-a Seral” va fi lansat duminica aceasta de la 20:00, pe canalul de YouTube BRomania: www.youtube.com/user/BRomaniaNow.

Lansat la începutul acestei toamne, cu o poveste spusă cu mult umor de situație și replici amuzante care captivează publicul de la primele minute, „L-a Seral” a venit ca o gură de aer proaspăt pentru consumatorii de gen. Acest serial de comedie online este realizat după o idee la care Matei Dima a lucrat un an și jumătate. Subiectul este unul cât se poate de ancorat în realitate: problemele cu care se confruntă liceenii, de la bullying la vot și democrație, relatate însă cu mult umor. Creatorii serialului „L-a Seral” sunt Matei Dima, Radu Alexandru și Vali Dobrogeanu, acesta din urmă fiind și semnatarul regiei.

Anul acesta „L-a Seral” a primit premiul Special Project Award, acordat în urma voturilor publicului în cadrul evenimentului The Artist Awards.

În această perioadă, Matei Dima se pregătește și pentru debutul său regizoral pe marile ecrane odată cu lansarea filmului de comedie „5GANG, un altfel de Crăciun”, lungmetraj la care a încheiat filmările alături de membrii 5GANG (Selly, Gami, Pain, Dia și Mădălin), Micutzu și alți actori cunoscuți.

Iar la începutul anului viitor, Matei va lansa și lungmetrajul „Miami Bici”, primul film independent la care colaborează cu Codin Maticiuc.

Despre Matei Dima

După ce a studiat teatru și relații publice în Los Angeles, Matei Dima s-a întors în România în 2014 pentru a testa un domeniu nou, încă neexploatat la acea vreme: entertainment în online. Proiectul BRomania a fost primul care a introdus cu succes fenomenul VINE-urilor în România. De la Vine, la YouTube, Facebook și Instagram, BRomania a ajuns la peste un milion de urmăritori și la adevărate producții de film. Matei a pus bazele unei comunități a consumatorilor de divertisment online de pretutindeni, a cucerit internetul cu sketch-urile sale și a stabilit un record cu cel mai viral video românesc, ajungând la peste 51 de milioane de vizualizări. Totodată, show-ul său național, live-ul de comedie #CuDeToate, a fost sold-out după sold-out. „Îmi doresc să creez ca scriitor, actor, regizor. Nu contează unde se întâmplă chestia asta. Vreau să cresc și să ofer ceva din ce în ce mai bun.”

Citește și „A sosit momentul să scăpăm de Ștefan!” va spune VLAD luni, de la 20:30, la PRO TV.

Foto: PR

Comentarii

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale, vă rugăm să ne contactați pe email.

Seriale

Sacrificiul – Alegerea, marea premierã pe 12 şi 13 februarie, de la 20:00, la Antena 1

Avatar

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Sacrificiul, cel mai nou produs semnat de Ruxandra Ion, va reveni pe micile ecrane cu un nou sezon: Sacrificiul – Alegerea, ce va avea marea premierã pe 12 şi 13 februarie, de la 20:00, la Antena 1.  Cel de-al doilea sezon va aduce în prim plan trei povești de dragoste atipice, dar inspirate din viața reală.

În primul sezon al serialului, cele trei surori Eva (Maia Morgenstern), Elena (Ana Ciontea) și Viorica (Adriana Trandafir) s-au regăsit la mai bine de 55 de ani de la despărțire, dar acum prioritatea lor sunt copiii, fericirea lor și alegerile pe care le au de făcut Ioana (Oana Cârmaciu), Andrei (Denis Hanganu), Irina (Ioana Blaj) și Amza (Vlad Gherman).

La finalul primului sezon, Ioana și Andrei urmau să aibă cununia civilă. După multe peripeții părea că în sfârșit viața lor va intra pe un “drum” fericit. Dar, cu puțin timp înainte de nuntă, Ioana descoperă că este însărcinată. Un amalgam de gânduri și trăiri o fac să-și amintească de faptul că ea s-a culcat și cu iubirea vieții ei, Andrei, dar și cu devotatul ei prieten din studenție, Robert (Daniel Nuță). Neștiind al cui poate fi copilul, Ioana  ia decizia să plece undeva departe și să nu se prezinte la nuntă. Povestea celor doi va continua în sezonul doi.

Maria, interpretată de Mădălina Bellariu, este în acel punct al vieții când nu știe încotro să o apuce. Viața ei a fost până acum nimic altceva decât un amalgam de încercări și secrete care i-au schimbat nu doar o dată destinul. Moartea mamei ei va fi evenimentul care o va face să se întoarcă în România pentru un nou început. Ajunsă în România, singura rudă care o poate primi este Eva la care caută, în cele din urmă, ajutorul. În casa Oprea, Maria va încerca să-și pună gândurile și sentimentele în ordine, dar trecutul ei o aduce întotdeauna în punctul din care a plecat. Singurul care o ajută să se îndepărteze de aceste drame este Amza, în prezența căruia se simte în siguranță și apreciată ca femeie.

Irina Popescu, sătulă să fie respinsă la castinguri, va face o alegere care îi va schimba viața. Tânăra actriță va lua o decizie importantă pentru a-și putea ajuta familia să iasă dintr-un imens impas financiar. Ceea ce va întâmpina Irina pe acest drum pavat cu capcane, o va face să se îndrăgostească de Bobi, iubitul Divei.

Cele trei povești de dragoste vor putea fi descoperite de către telespectatori în cadrul celui de-al doilea sezon al serialului Sacrificiul – Alegerea, cel mai nou proiect pe care Ruxandra Ion îl produce pentru Antena 1, care va reveni pe micile ecrane din 12 şi 13 februarie, în fiecare miercuri şi joi, de la 20:00.

Comentarii

Continue Reading

Premieră TV

PREMIERA: Al 17-lea sezon Las Fierbinți începe marți, de la ora 20:30, la PRO TV!

Avatar

Published

on

Foto Credit: PRO TV

Cel mai iubit serial din România revine cu un nou sezon. În fiecare marți și joi, de la ora 20:30, personajele din Las Fierbinți revin pe micile ecrane cu noi aventuri și noi situații amuzante.

 

Viața în cel mai cunoscut sat din România își continuă cursul firesc, iar Bobiță, Giani, Dorel, Aspirina, Celentano, Firicel și toate celelalte personaje îndrăgite își continuă viața fierbințeană în ritmul deja cunoscut. Cum vor face față unor noi povești de dragoste, depresiei sau dacă vor putea să câștige mai mulți bani, așa cum visează de mulți ani, vedem în cel de-al 17-lea sezon.

 

De abia aștept să urmăriți noul sezon. Multe nu se pot spune și nu se pot dezvălui, însă cu siguranță veți râde la fel de mult și la acest nou sezon. Situații inedite, replici spumoase și multe altele surprinzătoare, toate acestea se regăsesc în noile episoade ale celui mai nou sezon Las Fierbinți. Sper să nu vă dezamăgim și ne bucurăm să ne știm vizionați și de aici înainte”, a spus Anca Dumitra, cea care o interpretează pe Gianina.

 

În 2019, serialul Las Fierbinți a fost lider de audiență!

 

Și în anul 2019, Las Fierbinți a fost cel mai urmărit serial din România. Producția a fost lider de audiență și a înregistrat o medie de 11 puncte de rating și 29.6% share, pe segmentul de public comercial, format din persoane cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, din mediul urban, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 6.3 puncte de rating și 17% share. La nivel național, peste 2.2 milioane de telespectatori s-au bucurat de comedie, la PRO TV.

 

Las Fierbinți – Țara o arde pe comedie!

 

Comentarii

Continue Reading

Seriale

Antena 1: Șerban Gomoi se alătură distribuției din serialul Sacrificiul

Avatar

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Sacrificiul, serialul produs de Ruxandra Ion, va reveni pe micile ecrane începând cu luna februarie la Antena 1 și se va bucura de personaje noi. Împreună cu Mădălina Bellariu, Șerban Gomoi se alătură distribuției binecunoscută din primul sezon.

Victor, personajul căruia îi dă viață Șerban Gomoi în serialul Sacrificiul, a fost părăsit de mama lui și a rămas în grija unui tată foarte dur. Când a mai crescut, s-a refugiat în artă, iar la vârsta de 15 ani l-a luat un vecin să facă figurație la operă. De atunci a știut ce va face în viață: va fi regizor! Dar avea un singur gând: să părăsească România și să ajungă la Paris. Până să o cunoască pe Maria, nu a ratat nicio celebritate din lumea teatrului și a operei. A avut o singură iubire când a aterizat la Paris fără să cunoască pe nimeni. Ea a fost și cea care l-a propulsat în cariera de regizor de operă și teatru, dar l-a înșelat. De atunci, Victor a jurat că nu se va mai îndrăgosti niciodată, însã nu știa că o va cunoaște pe Maria. Victor o iubește foarte tare pe Maria, dar în felul lui, unul care include și violența.

“M-am bucurat foarte mult când am luat castingul pentru rolul din Sacrificiul. Colegii au fost foarte primitori cu mine încă din prima zi, atmosfera de pe platoul de filmare contează foarte mult pentru orice actor. Rolul meu este destul de dificil și de obicei mă ascund prin diverse locuri pe platou ca să stau singur și să mă pregătesc, departe de conturile de Instagram ale colegilor mei. Victor, personajul pe care îl interpretez, este unul negativ si trebuie să găsesc un echilibru pentru el. Chiar dacă pare un nebun dement, el este un om care iubește monstruos. Asta poate fi dificil. Dar întotdeauna are un plan. Asta mi se pare extrem de ofertant din punct de vedere actoricesc. Dar cel mai bine ar fi să las telespectatorii să îl îndrăgească pentru nebunia lui, așa că nu voi spune mai multe!”

Șerban Gomoi este absolvent de UNATC, dar nu este la prima întâlnire cu platoul de filmare. A făcut parte din distribuția producțiilor Portretul luptătorului la tinereţe, Zero Theorem, Six Bullets, Cu un pas înainte și a făcut dublaj pentru Disney Channel. Actor la Teatrul Nottara, Șerban a jucat în piese de teatru precum: Romanţioşii, True West, Mizantropul de Molière, Mobilă şi durere, O noapte furtunoasă, Mult zgomot pentru nimic sau Fazanu. În prezent, actorul colaboreazã cu Teatrul Avangardia, unde pregătește spectacolul Sherlock Holmes și Jack Spintecătorul.

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Publicitate

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0