Connect with us

Seriale

Matei Dima aka BRomania lansează cel de-al doilea sezon „L-a Seral”

Redactia Radar de Media

Published

on

Vidra și profesoara Iulia Pană se întâlnesc din nou pentru cele mai amuzante situații din serialul online de comedie „L-a Seral”, lansat anul acesta de Matei Dima (BRomania). Cu peste 5 milioane de vizualizări cumulate pe YouTube de episoadele primului sezon, serialul online de comedie „L-a Seral” revine de duminică, 17 noiembrie, de la ora 20.00, pe canalul de YouTube BRomania.

Atât pentru Ada Condeescu, cea care o interpretează pe diriginta Iulia Pană, cât și pentru Matei Dima, unul dintre creatorii serialului și interpretul lui Vidra întoarcerea la aceste personaje a fost una cât se poate de așteptată.

Ada Condeescu mărturisește că i-a plăcut de la prima întâlnire personajul Iulia Pană, pe care l-a creat cu gândul la bunicul ei, care a fost profesor: „Sunt încântată că lansăm atât de repede al doilea sezon pentru că am simțit puternic aprecierile unui public foarte numeros. Am lucrat extraordinar și am râs mult cu Matei Dima, pe care l-am descoperit, dincolo de creator al serialului, în ipostaza de partener de joc actoricesc. Personajul meu, Iulia, o profesoară care îşi doreşte să schimbe ceva în oameni este cea care crede în aceşti tineri şi le dă o şansă, într-un context în care sistemul nu îi favorizează în niciun fel.”

Primul episod al celui de-al doilea sezon „L-a Seral” va fi lansat duminica aceasta de la 20:00, pe canalul de YouTube BRomania: www.youtube.com/user/BRomaniaNow.

Lansat la începutul acestei toamne, cu o poveste spusă cu mult umor de situație și replici amuzante care captivează publicul de la primele minute, „L-a Seral” a venit ca o gură de aer proaspăt pentru consumatorii de gen. Acest serial de comedie online este realizat după o idee la care Matei Dima a lucrat un an și jumătate. Subiectul este unul cât se poate de ancorat în realitate: problemele cu care se confruntă liceenii, de la bullying la vot și democrație, relatate însă cu mult umor. Creatorii serialului „L-a Seral” sunt Matei Dima, Radu Alexandru și Vali Dobrogeanu, acesta din urmă fiind și semnatarul regiei.

Anul acesta „L-a Seral” a primit premiul Special Project Award, acordat în urma voturilor publicului în cadrul evenimentului The Artist Awards.

În această perioadă, Matei Dima se pregătește și pentru debutul său regizoral pe marile ecrane odată cu lansarea filmului de comedie „5GANG, un altfel de Crăciun”, lungmetraj la care a încheiat filmările alături de membrii 5GANG (Selly, Gami, Pain, Dia și Mădălin), Micutzu și alți actori cunoscuți.

Iar la începutul anului viitor, Matei va lansa și lungmetrajul „Miami Bici”, primul film independent la care colaborează cu Codin Maticiuc.

Despre Matei Dima

După ce a studiat teatru și relații publice în Los Angeles, Matei Dima s-a întors în România în 2014 pentru a testa un domeniu nou, încă neexploatat la acea vreme: entertainment în online. Proiectul BRomania a fost primul care a introdus cu succes fenomenul VINE-urilor în România. De la Vine, la YouTube, Facebook și Instagram, BRomania a ajuns la peste un milion de urmăritori și la adevărate producții de film. Matei a pus bazele unei comunități a consumatorilor de divertisment online de pretutindeni, a cucerit internetul cu sketch-urile sale și a stabilit un record cu cel mai viral video românesc, ajungând la peste 51 de milioane de vizualizări. Totodată, show-ul său național, live-ul de comedie #CuDeToate, a fost sold-out după sold-out. „Îmi doresc să creez ca scriitor, actor, regizor. Nu contează unde se întâmplă chestia asta. Vreau să cresc și să ofer ceva din ce în ce mai bun.”

Citește și „A sosit momentul să scăpăm de Ștefan!” va spune VLAD luni, de la 20:30, la PRO TV.

Foto: PR

Comentarii

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale, vă rugăm să ne contactați pe email.

Seriale

Premiera verii la National Geographic: BARKSKINS, cu David Thewlis și Marcia Gay Harden, începe din 7 august

Avatar

Published

on

            David Thewlis cunoscut publicului pentru rolul Sir Patrick în Wonder Woman și Marcia Gay Harden (The Newsroom) dau viață personajelor Claude Trepagny, respectiv Mathilde Geffard, într-o distribuție de excepție, în noua miniserie BARKSKINS, ce va avea premiera vineri, 7 august, la National Geographic, cu episoade duble, de la orele 22.00 și 23.00.

 

Bazat pe besteseller-ul New York Times Barkskins, lansat în 2016 de câștigătoarea premiului Pulitzer Annie Proulx, drama istorică în 8 episoade documentează, amplificând misterul cu elemente de ficțiune, un masacru al coloniștilor din zona sălbatică a Noii Franțe, de la sfârșitul secolului al XVII-lea. Regiunea, revendicată de englezi, de canadienii de la Hudson’s Bay Company, de băștinașii Kanien’kehá:ka (irochezi) și de francezi, riscă să se transforme în teatru de război. În Lumea Nouă, la granița dintre civilizații, proscrișii și visătorii, urmăriți de trecut și agasați de viața dificilă, de interesele divergente și de loialitățile încurcate au un atu: pot fi cine vor ei să fie, așa cum Rene Sel îi promite lui Charles Duquet încă din primul episod.

Cine sunt personajele ?

 

David Thewlis în rolul lui CLAUDE TREPAGNY — un proprietar bogat cu viziuni mărețe pentru Noua Franță. Relațiile amoroase și convingerile religioase controversate ale lui Trepagny îi complică viața pe parcursul sezonului.

Marcia Gay Harden în rolul lui MATHILDE GEFFARD — hangiță și un pion important în jocul de putere din oraș. Știe secretele tuturor și ia sub protecția ei o fată misterioasă, rămasă orfană în urma masacrului din comunitate.

Aneurin Barnard în rolul lui HAMISH GOAMES — un misterios agent al lacomei companii Hudson’s Bay Company. El investighează masacrul, dar are un plan personal secret.

James Bloor în rolul lui CHARLES DUQUET — un escroc ingenios și bătăios în serviciul lui Trepagny. Duquet își dă seama rapid că nu este făcut pentru munca fizică și plănuiește să evadeze și să se reinventeze.

Christian Cooke în rolul lui RENE SEL — un servitor al lui Trepagny, fără strop de sarcasm și plin de moralitate. Sel își dorește să lucreze pământul și să își întemeieze o familie în Noua Franță.

David Wilmot în rolul AGENTULUI BOUCHARD — Agentul local arțăgos al Regelui Ludovic al XIV-lea, însărcinat să mențină legea și ordinea în orașul fără de lege Wobik.

 

 

Thomas M. Wright în rolul lui ELISHA COOKE — un producător de butoaie și contrabandist englez nemilos care a ajuns în New France prin uneltiri și e mereu în conflict cu localnicii francezi.

Tallulah Haddon în rolul lui MELISSANDE — o tânără Fiică a Regelui calculată care urmează să se mărite cu un francez și să ajute la popularea noului ținut.

Kaniehtiio (Tiio) Horn în rolul lui MARI — o femeie aparținând atât națiunii franceze cât și celei Wendat care locuiește cu Trepagny. Bănuiește că acesta intenționează să se însoare cu o Fiică a Regelui și ia măsuri.

Lily Sullivan în rolul DELPHINE — o Fiică a Regelui inocentă, cu un secret teribil. A trecut Atlanticul sub patronajul Regelui Ludovic al XIV-lea pentru a-și găsi un soț francez.

Zahn McClarnon în rolul lui YVON — un tânăr Anishinaabe (Ojibwe) educat la Harvard care lucrează pentru Hudson’s Bay Company.

Miniseria BARKSKINS a fost lansată în 172 de țări și în 43 de limbi și este produsă de Fox 21 Television Studios și Scott Rudin Productions. Creatorul seriei Elwood Reid („The Bridge”) este și producătorul serialului și producătorul executiv. Scott Rudin („No Country for Old Men”), Garrett Basch („The Night Of”), Eli Bush („Lady Bird”), David Slade („Black Mirror: Bandersnatch”) și AnnieProulx sunt de asemenea producători executivi.

 

Annie Proulx este autoarea a opt cărți, inclusiv romanul „The Shipping News” și colecția de povestiri „Close Range.” Printre numeroasele distincții primite se numără un premiu Pulitzer, un premiu National Book Award, premiul Irish Times International Fiction și un premiu PEN/Faulkner Award. Ecranizarea povestirii sale, „Brokeback Mountain,” care a apărut inițial în The New Yorker, a câștigat un premiu al Academiei Americane de Film.

 

Comentarii

Continue Reading

Seriale

Legenda revine la TVR 1 ! De miercuri, 5 august, începe „Prinţul Jumong”, unul dintre cele mai apreciate seriale coreene

Avatar

Published

on

            După mult aşteptatul deznodământ al celui mai nou serial coreean, „Secretul lui Nok-Du”, urmează un film de legendă, „Prinţul Jumong”. Fanii serialelor asiatice vor fi încântaţi să revadă una dintre cele mai apreciate drame istorice, cu un personaj legendar, începând de miercuri, 5 august, ora 17:15, la TVR 1. „Jumong – Prince of the legend” este o producţie din anul 2006, Coreea de Sud, dar care continuă să se bucure de o mare popularitate, cu o distribuţie de excepţie, Song Il-Kook, Han Hye-jin şi Kim Seung-su, fiind doar câţiva dintre actori.

 

De această dată, acţiunea este plasată cu mult înaintea cunoscutei dinastii Joseon, în timpul celor Trei Regate coreene. Până la aventurile de legendă ale marelui prinţ, începutul seriei se concetrează pe faptele de vitejie ale lui Haemosu, tatăl lui Jumong. În jurul anului 60 î. Hr., dinastia chineză Han cucereşte triburile din peninsula Coreea. Haemosu, pe atunci lider al rebelilor, este hotărât să redobândească teritoriile pierdute. Înfrângerea în schimb, îl aduce faţă în faţă cu marea dragoste, fiind salvat de încântătoarea domniţă Yuhwa, fiica unui şef de clan.

Chiar dacă soarta nu le permite să rămână împreună, după capturarea lui Haemosu, tânăra nobilă Yuhwa are un fiu, pe Jumong. El creşte frumos şi viteaz, iar după douăzeci de ani, tatăl şi fiul se reîntâlnesc, dar în postura de profesor şi elev. Destinul tragic loveşte din nou atunci când Haemosu îşi pierde viaţa din cauza fraţilor vitregi şi lacomi a lui Jumong. Viitorul prinţ va lupta cu toate forţele să-şi răzbune tatăl şi să alunge dinastia Han de pe tron.

Jumong este considerat fondatorul regatului Goguryeo, unul dintre cele trei regate din istoria Coreei. Jumong este o figură istorică legendară, în jurul căruia s-au ţesut multe mituri, fiind numit în legendele populare „regele sfânt de la Răsărit”. Iniţial, serialul a fost structurat pe 60 de episoade, dar în cele din urmă scenariul cuprinde 81 de episoade. În plus, istoria continuă să fie o sursă de inspiraţie pentru regizorii din peninsula coreeană, astfel încât o continuare a poveştii este şi drama „Tărâmul dintre vânturi” (The Kingdom of the Winds, 2008), care a fost difuzată tot de Televiziunea Română.

Prinţul Jumong a cucerit majoritatea premiilor la care a fost nominalizat, printre care marele premiu Grand Prize (Daesang), în cadrul cunoscutei ceremonii MBC Drama Awards, care i-a revenit desigur, actorului principal Song Il-Kook. Acesta a câştigat de asemenea şi titlul de Cel mai Bun Actor, la Galele Baeksang Arts Awards şi Seoul International Drama Awards, din Coreea de Sud. Drama istorică „Prinţul Jumong” s-a văzut nu doar pe micile ecrane din ţara de origine, dar şi în alte ţări din Asia, în Japonia, Turcia, pe continentul american şi desigur, în România.

 

Comentarii

Continue Reading

Seriale

Delicios de misterios, „Detectivul Gourmet” investighează cazuri à la carte, în august la DIVA

Avatar

Published

on

            „Detectivul Gourmet” (Detective Gourmet, 2015) aduce savoare serilor de luni și îmbină talentul culinar cu investigația, din 3 august, de la ora 21:00. Faimosul consultant culinar Henry Ross (Dylan Neal), un fin cunoscător al industriei alimentare din San Francisco, un bărbat carismatic și singur, predă un curs culinar, unde o întâlnește pe Maggie Price (Brooke  Burns), detectiv, mamă singură și o femeie atrăgătoare.

 

Când suspectează un sabotaj la unul dintre restaurantele cu tradiție de trei generații, Henry decide să investigheze la un eveniment de gală al industriei, dar seara se sfârșește groaznic când unul dintre invitați se prăbușește chiar în timpul unui discurs. Maggie Price este chemată să investigheze alături de echipa sa și conduce interogatoriul martorilor. Raportul toxicologic dezvăluie că a fost ucis de o bacterie din preparatul servit și, la insistențele șefului ei, Maggie ajunge să colaboreze cu  Henry pentru acest caz.

 

Există mulți suspecți și investigația pare că se va rezolva de la sine, dar nu și chimia dintre cei doi. Cum ajung cei doi să nu se mai certe de fiecare dată când interacționează ? Poate Henry să o convingă pe Maggie să își schimbe stilul alimentar ? Cum reacționează mama și fiica adolescentă ale lui Maggie când îl găsesc pe Henry în bucătăria lor în timp ce pregătește micul dejun ?

 

Un mister, o investigație palpitantă, flirt și incredibile prepatare culinare sunt ingredientele cheie în rețeta perfectă pentru serile de luni, în luna august, iar DIVA le servește pe toate, împachetate sub numele de „Detectivul Gourmet”.

 

Seria continuă pe 10 august cu filmul „Detectivul Gourmet: Crimă la patru stele”.

Urmărește DIVA în social media:

Facebook: www.facebook.com/divaromania/

Instagram: @diva_romania

 

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0