Connect with us

Premieră TV

Meciul amical România – Finlanda, în direct, la PRO TV

Avatar

Published

on

Foto Credit: PRO TV

În această seară, de la 20:30, România va juca ultimul meci amical din istorie, împotriva Finlandei! Începând din toamnă, meciurile amicale organizate de Federație dispar odată cu intrarea în noul format al competițiilor UEFA – Nations League înlocuind meciurile-test cu un sistem de grupe valorice în care echipele câștigătoare joacă baraj pentru calificarea la turnee finale precum EURO sau Cupa Mondială.

Selecționerul echipei naționale, Cosmin Contra, se întoarce marți pe stadionul Ilie Oana din Ploiești, arena echipei cu care acesta a reușit cea mai bună performanță din cariera de antrenor: Cupa României, obținută de Petrolul Ploiești. Pe același stadion va avea loc și primul meci din UEFA Nations League, cu Muntenegru, pe 7 septembrie.

Meciul din această seară are o însemnătate aparte pentru fotbalul românesc: va consemna oficial și finalul de carieră al lui Bogdan Lobonț, care a anunțat că se retrage. Federația Română de Fotbal a anunțat că pregătește un moment special pe stadion, pentru a sărbători întreaga carieră a goalkeeper-ului de 40 de ani.

Imediat după meci, de la 22:30, Ioana Cosma și Dan Pavel vor comenta la PRO X cele mai bune faze ale amicalului și vor discuta cu cei mai importanți jucători de pe teren.

După victoria cu Chile de săptămâna trecută, echipa lui Cosmin Contra este pregătită să îi întâmpine pe finlandezi. Romania – Finlanda se vede la PRO TV, marți, de la 20:30.

Comentarii

Premieră TV

PREMIERA: 11 concurenți se luptă în finala iUmor, sezonul 8

Avatar

Published

on

Foto Credit: TVR

Zece concurenți desemnați câștigătorii fiecărei ediții din cel de-al optulea sezon iUmor și câștigătorul semfinalei se vor lupta sâmbăta aceasta, de la ora 20.00, la Antena 1, în marea finală iUmor!

Paul Diaconescu, Cristina Garcia, Marius Coandã, Anghel Constantin, Adrian Stoica, Teodora Nedelcu, Eduard Vacariu, Bogdan Nonic, Magdalena Chihaia și Alina Rîbu sunt cei care au fost desemnați prin votul publicului câștigătorii fiecărei ediții din acest sezon. Lor li se adaugă Petre Dănuț Irinel, care a câștigat semifinala din acest sezon și a primit șansa de a-și încerca norocul în finala de sâmbătă, de la 20.00, la Antena 1. Din cauza restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19, trei dintre concurenți nu au putut veni în România, astfel că își vor prezenta numerele prin videoconferință.

Finala ”iUmor” va fi înregistrată, însă votul telespectatorilor se va face live, după ce fiecare concurent își va prezenta numărul pregătit.

Dacă în audiții aceștia aveau nevoie de două dintre voturile juraților pentru a ajunge la vot în aplicația ”iUmor”, în marea finală, concurenții trebuie să îi convingă pe toți trei, altfel sunt eliminați.

Sâmbătă seară, la marea finală, publicul telespectator va putea vota interpretarea concurenților într-un interval de 20 de minute pentru a decide prin votul prin  SMS la 1313 (numai în reţelele mobile VODAFONE, ORANGE, TELEKOM) marele câștigător, care va pleca acasă cu marele premiu în valoare de 20.000 de euro.

Comentarii

Continue Reading

Premieră TV

„Legile misterelor”, o nouă serie de investigații în premieră la DIVA

Avatar

Published

on

            „Legile misterelor” (Mystery 101) este noua serie de investigații, ce vine în premieră în România la DIVA, din 7 iunie, duminica de la ora 16:00. Serialul pregătește o doză de suspans și acțiune pentru după-amiezile de week-end, unde un profesor de ficţiune literară care predă Legile misterelor, investighează cazuri reale de crimă.

Oriunde poate apărea o scenă a crimei. În orașe mari, localități mici sau chiar în propria casă. Învață cum să le rezolvi alături de Amy Winslow (rol jucat de Jill Wagner), un profesor specializat în ficțiune literară de la Colegiul Elmstead și detectivul Travis Burke (interpretat de Kristoffer Polaha), nou sosit în oraș.

 

 

Amy Winslow predă literatură de ficțiune la colegiu, dar mai nou, are parte de crime învăluite în mister în viața reală, atunci când un specimen extrem de valoros dispare dintr-un laborator, când au loc o crimă și sinucidere, iar un student este declarat dispărut. După anii în care a studiat literatura și legile misterelor, ea a devenit un expert în depistarea vinovatului. Este de asemenea, foarte pricepută la evaluarea oamenilor, motiv pentru care, atunci când îl întâlnește pe detectivul Travis Burke, într-o cafenea locală, ea intuiește că acesta vine din Chicago, că este nou în oraș și că este recent divorțat.

Amy și Detectivul Burke investighează împreună cazurile din Garrison, Washington. Chiar dacă relația lor începe cu stângul, Travis realizează repede că Amy este o parteneră perfectă pentru investigaţii, datorită simțului ei de observație, a inteligenței și intuiției. Aşadar, nu rataţi „Legile misterelor” din 7 iunie, ora 16:00, la DIVA.  

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

Juraţii iUmor aleg ultimul finalist al show-ului

Avatar

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Cea mai îndrăgită emisiune de umor din România se apropie de finalul celui de-al optulea sezon, iar înainte de marea finalã, difuzatã pe 6 iunie, de la 20:00, la Antena 1, juraţii vor alege ultimul finalist în cadrul semifinalei iUmor. În semifinalã vor participa cei care au primit cele mai multe voturi în aplicația iUmor, dar nu au reușit să se claseze pe primul loc în preferințele publicului. Câștigătorul semifinalei, care va avea loc sâmbãta aceasta, de la 20:00, pe Antena 1, se va alătura celor 10 finaliști în lupta pentru marele premiu în valoare de 20.000 euro, din data de 6 iunie.

Opt concurenți vor urca sâmbãtã pe scena iUmor sâmbata aceasta, pentru a câștiga un loc în marea finală iUmor: Adi Dima, Orban Gabi, Petre Dănuț Irinel, Vlad Schiopu, Nuri Guney, Ștefania Costache, Mr Kills şi Grupul de UMOR- Știrile care nu conteazã.

La fel ca şi în audiții, când concurenţii aveau nevoie de două dintre voturile juraților pentru a ajunge la vot în aplicația „iUmor”, în semifinală concurenții trebuie să îi convingă din nou şi sã primeascã douã voturi, altfel sunt eliminați. Cei care vor obține douã  “Thumbs up”, îi vor pune pe jurați într-o postură dificilă, pentru că Delia, Cheloo și Mihai Bendeac sunt cei care vor alege câștigătorul semifinalei iUmor dintre ei.

În cadrul marei finale iUmor, difuzate pe 6 iunie, de la 20:00, la Antena 1, telespectatorii vor putea vota interpretarea concurenților care au obţinut trei „Thumbs up” din partea juraţilor, într-un interval de 20 de minute, pentru a decide prin vot prin SMS la 1313 marele câștigător, care va pleca acasă cu marele premiu în valoare de 20.000 de euro.

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0