Premieră TV
„Microbist de România”, un show impresionant filmat în Maldive, începe la TVR1
Filmări subacvatice, cu drona sau super slow-motion, într-unul dintre cele mai exotice locuri de pe planetă! Tudor Furdui arbitrează competiția celor mai înfocați suporteri din fotbalul românesc, de miercuri, 28 aprilie, de la ora 22.00, la TVR 1.
Culori, imagini şi atmosferă care îţi taie respiraţia! Un spațiu paradisiac, de o frumusețe greu de egalat, este locul de desfășurare a celei mai noi și spectaculoase producții a Televiziunii Române. Primul show tv dedicat suporterilor îi provoacă pe cei mai înfocați fani din fotbal să lupte pentru titlul de „Microbist de România”. Competiția e prezentată, comentată și arbitrată de Tudor Furdui, jurnalist al Știrilor Sportive de la TVR și mare microbist, la rândul lui. Structurat în 13 episoade săptămânale, show-ul „Microbist de România” începe la TVR 1, miercuri, 28 aprilie, de la ora 22.00.
Pe o insulă din Maldive de dimensiunea unui teren de fotbal, zece dintre cei mai mari susținători ai fotbalului românesc sunt gata să ne demonstreze că echipa pe care o iubesc este cea pentru care merită să faci orice! Așadar, nu se vor da în lături să treacă prin probe care mai de care mai solicitante, unele în premieră mondială: de la pescuit de pește-spadă sau de ton galben uriaș, la fotbal în apă, dresaj de… nuci de cocos, atletism cu labe de snorkeling, curse de crabi, până la plimbarea cu un paddleboard sau chiar înotul… printre rechini!
În competiţie sunt înscriși reprezentanţii suporterilor celor mai iubite cluburi de fotbal din țară: CFR Cluj, FCSB, Dinamo Bucureşti, Universitatea Craiova, FC Botoșani, Rapid București, Petrolul Ploiești, „U” Cluj, Poli Timişoara și Farul Constanţa. Pe lângă mândria de a fi într-un concurs la finalul căruia pot câştiga titlul „Microbist de România”, echivalentul unuia de campion național sau suporterul nr. 1 al țării, cei 10 concurenți au parte de experienţa vieţii lor într-un loc mirific al planetei, Insulele Maldive. Ba mai mult, organizatorii pun la bătaie şi un premiu exclusivist: un „citybreak de fotbalist” – o megavacanță la care au acces cei pe care îi admiră, marii fotbalişti ai lumii!
„Microbist de România este cel mai incitant proiect în care am fost implicat în toată cariera mea de televiziune. Este vorba de un reality-show inedit, care m-a solicitat la maxim. Nu-i ușor să ții în mână 10 concurenți, reprezentanți ai celor mai iubite galerii de fotbal din țară, care participă la probe individuale și de echipă, unele dintre ele în premieră mondială. E o competiție care trezește orgoliul fiecărui suporter, acela de a demonstra că pentru echipa ta favorită merită sa faci orice sacrificiu, atât în apă, cât și pe uscat. Vă aștept din 28 aprilie, în fiecare miercuri seară, la TVR 1”, ne invită Tudor Furdui.
Realizatorii producției promit un reality-show plin de pasiune, cum numai suporterii ştiu să ne arate! Primul show de televiziune care le este dedicat, la finalul căruia se acordă titlul „Microbist de România”, se vede în exclusivitate la TVR 1, din 28 aprilie, la ora 22.00.
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Videoclip Nou: Ralflo X Aura B X Tecsan – Pas cu Pas
-
AUDIENȚE TVo săptămână ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Emisiuni3 zile ago
Carmen Târnoveanu: interviu în exclusivitate pentru Radar de Media
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Animaţie2 săptămâni ago
Echipează-te și pregătește-te pentru a te alătura echipei Looney Tunes pentru râsete pe cinste în ACME!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
PRO TV anunță începerea filmărilor pentru sezonul 11 Visuri la cheie, într-o nouă formulă: ”una dintre cele mai bune echipe pe care le-am avut până acum”
-
Platforma Online TV2 săptămâni ago
„Dorința”, cel mai nou film animat de comedie de la Disney este disponibil de astăzi pe Disney+
-
Emisiuni3 zile ago
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner i-a dat cuțitul de aur lui Mario Mădălin Dumitru. Diseară, Giulia și Vlad Huidu vin să gătească pentru jurații Chefi la cuțite
-
Digital2 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO – adaptate bugetului tău
-
Reality Show4 zile ago
Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!
-
Analize Audiente TV2 săptămâni ago
AUDIENȚE în Prime-Time în luna martie. Antena 1 este depăşită de Kanal D la nivel național. KANAL D performanțe remarcabile cu un plus de 100.000 de telespectatori !
-
Cultura2 săptămâni ago
Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, o poveste despre dragoste, pierdere și supraviețuire într-un secol de istorie coreeană
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Duke Dumont pe lista artistilor EDM
-
Grila de programe2 săptămâni ago
Ce să urmărești la televiziunile Warner Bros. Discovery în aprilie