Connect with us

Emisiuni

Mihai Bendeac este primul jurat care folosește maneta în cel de-al optulea sezon iUmor

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Concurenții au de ce să se teamă pe scena iUmor pentru că elementul surpriză apărut în sezonul 7, maneta, care are rolul de a bloca un concurent să se mai întoarcă în fața celor trei jurați, va fi și acum prezent. 

Mihai Bendeac este primul care va folosi maneta dintre cei trei jurați chiar împotriva unui concurent pentru care el a insistat să se întoarcă într-o zi diferită. Vizibil emoționat, concurentul nu a putut să își facă momentul pe scena iUmor, dar Mihai Bendeac a văzut potențialul pe care îl are și i-a recomandat să se întoarcă ziua următoare. Juratul iUmor a explicat de ce a luat această decizie: “Poți să mai stai o zi sau două și să te aduni puțin, să mai lași din emoții și să te întorci”. De ce a fost acţionatã maneta în timpul momentului concurentului, după ce i s-a oferit o a doua șansă din partea lui Mihai Bendeac, telespectatorii vor putea afla sâmbătă, de la ora 20:00, la Antena 1.

Fiecare dintre cei trei jurați își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar cei care obţin minimum două voturi favorabile, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

Facebook Comments Box
Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Emisiuni4 ore ago

Am aflat câştigătorul sezonului 12 Chefi la cuțite. Secretul ANTENEI 1 dezvăluit doar de Viperele Vesele. Deznodământul acestui sezon o premieră pentru emisiunea de la ANTENA 1!

Monden11 ore ago

Gabriela Cristea s-a săturat să audă discuții despre situația ei financiară și a spus adevărul

Seriale12 ore ago

Luminița, diseară, în Clanul: „Băiatul meu nu mai e în siguranță unde l-ai trimis. Tu l-ai băgat acolo, tu să-l scoți. Și repede. Nu mă face să…”

Horoscop15 ore ago

Zodiac chinezesc pentru luni, 25 septembrie 2023. Șobolanul trebuie să-și păstreze calmul

Horoscop16 ore ago

Zodii care își ascund sentimentele. Nativii care sunt greu de citit

Analize Audiente TVo zi ago

PRO TV a dat lovitura cu Andreea Marin la show-ul Săriți de pe fix! Umilință pentru Adela Popescu. Vedeta PRO cifre de audiență mai mici decât Zâna Surprizelor!

Reality Showo zi ago

Chefi la cuţite strânge rândurile competiţiei într-o nouă etapă a show-ului culinar: „Un bootcamp cum nu s-a mai pomenit!”

AUDIENȚE TV2 zile ago

Cel de-al doilea episod al noului sezon iUmor, lider detaşat de audiență

TV Divertisment Show2 zile ago

Un erou în carne și oase și un căpitan de vas, printre concurenții de duminică, de la “Tu urmezi!”

AUDIENȚE TV2 zile ago

Peste 1.1 milioane de telespectatori au fost, aseară, cu ochii pe Vocea României. Emisiunea a fost lider absolut de audiență!

Horoscop2 zile ago

Horoscopul zilei de duminică, 24 septembrie 2023. Ce nativ vor pierde pe toate planurile

Facebook

Advertisement

IN Trending