Connect with us

MAGAZIN

Mii de cicliști vor lua parte la cel mai mare maraton din Romania și Estul Europei

Published

on

 

Prima Evadare – cel mai mare maraton de ciclism cross-country din Estul Europei şi cel mai popular concurs de acest gen din Romania – va avea loc duminica, 11 mai, pe traseul consacrat din pădurile situate în nordul Capitalei. Aproape 2.000 de cicliști s-au înscris deja la concursul aflat la a şasea ediţie, iar mulți altii sunt așteptați să se înscrie în zilele premergătoare competiției.

Anul trecut concursul a adus la start aproape 3.000 de concurenţi, depăşind toate aşteptările şi stabilind un nou record naţional de participare. Ca și în ceilalți ani, traseul începe la Academia de Poliție din București cu punctul de sosire la Snagov. Prima Evadare este un concurs prietenos de ciclism cross-country, care deschide sezonul maratoanelor de ciclism montan din România, printr-un traseu uşor, fără diferenţe de nivel. Concursul se desfăşoară pe drumuri de ţară, prin pădurile din nordul Capitalei, pe o distanţă de aproximativ 58 de kilometri între Bucureşti şi Snagov. Întreaga distanţă de concurs este marcată și prevăzuta cu 13 puncte de control și 4 zone de alimentare. Traseul este asistat de poliţie şi Salvare și este patrulat de oficialii competiţiei, de echipe de fotografi şi de cameramani. Punctul de sosire este situat pe malul lacului Snagov, în interiorul Complexului de agrement Astoria, marcând locul în care se vor desfăşura premierea și tombola.

Împreună cu partenerii i-Rewind, organizatorii oferă concurenţilor o aplicație prin care este creat un scurt film cu fiecare participant, care poate fi descărcat şi distribuit pe reţelele sociale. Totodată, în premieră, participanții vor primi prin SMS informari si rezultatul la finish. Iar aplicația facebook ”Prima Evadare” va  posta în numele concurentului mesaje automate cu situația acestuia.

„Ediţia de anul trecut a concursului Prima Evadare a adunat mai mulţi participanţi şi a stârnit mai multe ecouri decât sperasem, devenind una din cele mai populare competiţii și locul in care cei ajunși din întâmplare pot să-și descopere o noua pasiune. Am reuşit să facem din Prima Evadare o tradiţie, un eveniment emblemă pentru cicliştii români amatori, dar şi profesionişti. Înscrierile au început pentru ediţia din acest an a concursului, iar lista participanţilor numără deja aproape 2000 de concurenţi”, a declarat  Daniel Sărdan, organizator al concursului si membru al Clubului NoMad Multisport.

Concursul „Prima Evadare” îşi propune să promoveze un stil de viaţă sănătos. Ca şi la ediţiile anterioare, competiţia din 2014 doreşte să atragă atenţia asupra posibilităţii de a face mişcare pe traseele din pădurile aflate în nordul capitalei şi să accentueze importanţa curăţirii şi ecologizării lacurilor şi lizierelor de pădure. Maratonul este accesibil începătorilor, dar se recomandă 2-3 ieşiri mai lungi pe teren accidentat, anterior competiţiei. Concurenţii sunt sfătuiţi să participe cu biciclete de munte desi exista si categorii pentru ciclocross si tandem, iar casca de protecţie este obligatorie pe toată durata competiţiei.

Evenimentul este organizat de Clubul NoMad Multisport şi este susţinut de Primăria Municipiului Bucureşti. “Prima Evadare” se bucură de parteneri entuziaști precum Red Bull, BCR, Merida, CST, Skoda, Ciuc, Veloteca, Rexona, Voslauer şi High5.

Pentru înscrieri și detalii suplimentare puteţi accesa www.primaevadare.ro.

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Evenimente

Sezonul toamnă-iarnă ’18-’19 poartă Humanic

Published

on

 

Tendințele sezonului în interpretarea Humanic devin fructul oprit al modei. Noile colecții pentru toamnă-iarnă a peste 15 branduri de încălțăminte și accesorii au ”invadat” magazinele Humanic și te așteaptă să le descoperi. Iar asta nu este singura noutate!  Pe 11 octombrie, Humanic a deschis cel de-al 10-lea magazin din România, în Shopping  City Timișoara.

Humanic este destinația numărul unu pentru iubitorii de pantofi din Europa și locul în care cele mai noi tendințe își dau întâlnire pentru a răspunde cerințelor tuturor stilurilor vestimentare.  Pe harta magazinelor din România s-a adăugat o nouă locație în Timișoara, care respectă standardele de calitate caracteristice brandului, gândite în detaliu, pentru a transforma fiecare vizită într-o experiență completă.

 

Configurează traseul stilului tău pe harta Humanic și alege din noile colecții de toamnă-iarnă!

Tendințele Humanic pentru noul sezon aduc în prim plan un dans al contrastelor, unde avem pe de-o parte eleganța și minimalismul reinterpretat și pe cealaltă parte combinații extravagante și mixuri cromatice puternice.

Colecția de damă de la Humanic e o călătorie stilistică, unde 10 tendințe trasează direcțiile-cheie ale sezonului.

 

ULTRA COLOUR CLASH

Combinația roșu și violet ”pictează” noul tablou al tendințelor și transformă cizmele overknees, botinele și cizmele din velur în piesele-cheie ale viitorilor trendsetteri.

 

SNEAKERS ALLURE

Mixurile cromatice sunt evidențiate prin tălpile groase, foarte vizibile. Tălpile sunt elementul de atracție atât la modelele funcționale, cât și la sneakerii clasici, cu detalii strălucitoare. Fețele tricot („Uppers“) în combinație cu șireturile în culori închise și tălpile stratificate redefinesc în totalitate look-ul sporty-chic.

 

BIKER GANG

Biker Boots lejere cu profil masiv, talpă groasă și multe accesorii metalice – iată cum se traduce conceptul Motorcycle-Chic pentru ținute urbane. Cât mai multe catarame și aplicații extravagante cu nituri pe cizme din velur sau piele netedă sunt absolut indispensabile pentru această toamnă. De luat în calcul sunt și  gentile sau rucsacurile cu decorațiuni extravagante și broderii de tip tatuaj, perfecte pentru a completa un look de bikeriță cu stil.

 

HEELED BOOTS

O celebrare a modelelor cu vârf ascuțit și design extravagant, de la toc până la talpă. Aceste botine sexy, cu leopard print sau într-o nuanță de alb strălucitor sunt extrem de feminine. Iar pentru o nouă identitate a ținutei de birou, alege botinele cu toc în culoarea Barolo.

 

HIGH FASHION CLIMBER

Pur și simplu „de luat la drum“! Bocancii robuști de munte, cu talpă profilată își sărbătoresc revenirea în modă. Însă, spre deosebire de vremurile anterioare de glorie, acum Hiking Boots cunosc o evoluție stilistică, prin adăugarea de detalii atent studiate, materiale elegante și elemente decorative din blană.

 

SLOUCH BOOTS

Cât mai lejer și relaxat! Cizmele din velur sau piele, lejere pe picior se numără printre articolele preferate ale sezonului. Forma cutată, ușor supradimensionată a cizmei creează o notă chic oricărei ținute.

 

CHELSEA RELOADED

Chelsea Boots își continuă povestea de succes și se numără printre articolele de bază în topul tendințelor din noul sezon. Detaliile precum cusăturile decorative, aplicațiile și niturile transformă acest model clasic în piesa principală a ținutei.

 

BAROLO SELECTION

Totul Barolo – cea mai importantă culoare în tendințe dă tonul în direcția cromatică a tendințelor! Acest roșu rubiniu domină tot și învăluie toate variantele de pantofi, cizme și accesorii. Calapodul feminin și tocurile extravagante devin formula cheie pentru un clasic reinterpretat.

 

HIGH TOP SNEAKERS

Sneakerii pe gleznă, cu imprimeu alb-negru, domină look-ul! Converse clasici și mid-cuts de la Nike și alte branduri sunt piesele de rezistență ale sezonului.

 

GLITTER FEVER

Linii feminine și un design spectaculos – acestea sunt prerogativele pantofilor pentru petreceri de neuitat. Materialele prețioase, linia rafinată și curelușele pe gleznă, ștrasurile și mult glitter creează formula perfectă pentru a completa o ținută de seară.

 

Colecția de bărbați pentru noul sezon de la Humanic aduce în prim plan două trenduri-cheie, imposibil de ignorant!

 

COGNAC CLASS

Coniac este culoarea dominantă a pielii în segmentul de încălțăminte pentru bărbați, fiind evidențiată prin elemente noi de stil și detalii vizibile. Totul se joacă în zona marourilor și, indiferent dacă e o nuanță deschisă sau închisă, efectul de brushing pune în evidență pielea naturală. Gama cuprinde de la Chelsea Boots clasice, la ghete cu cusătură decorativă și șireturi.

 

STYLE EXPEDITION

Bocancii robuști cu fețe din diverse materiale, cu șireturi de munte și găici evidente cuceresc segmentul de încălțăminte pentru bărbați în această toamnă. Așa numiții Hiking Boots se remarcă prin pielea lucioasă, tălpile marcante și detaliile cromatice neobișnuite. Noutatea la mixul de materiale: pâsla impermeabilă!

 

Setează Humanic pe GPS-ul stilului tău vestimentar, dacă vrei noile coordinate ale modei!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

Gucci Eyewear aniversează 1 an în România prin lansarea noii colecții de toamnă-iarnă ’18-‘19

Published

on

 

Luxul și arta au fost elogiate la Palatul Cesianu-Racoviță, în cadrul evenimentului ce a sărbătorit 1 an de prezență în România și o nouă colecție de ochelari de soare și rame de vedere semnate de casa Gucci. Gazda evenimentului a fost K Optic, distribuitor exclusiv Gucci Eyewear, care i-a condus pe invitați într-o poveste spectaculoasă văzută prin ochelarii modei.

Invitații au descoperit viziunea unică a casei Gucci și au fost ghidați într-o incursiune a stilurilor clasice,  reinterpretate într-o versiune modernă.  Eclectic, dar mai presus de toate, mereu cu un pas în fața direcțiilor de stil sezoniere, casa Gucci restabilește regulile de lux în moda ochelarilor de soare și ramelor de vedere. Evenimentul a fost o demonstrație prin care ochelarii de soare devin accesoriul definitoriu al unei ținute fashion, iar ramele de vedere fac tranziția de la dispozitiv medical la bijuterie, ca element esențial în definirea stilului vestimentar.

Noua colecție de ochelari Gucci reconfigurează traseul modei pentru sezonul toamnă-iarnă, în care destinația finală este glamourul absolut. Fiecare model de ochelari se află la intersecția dintre artă și high fashion, transformând accesoriul într-o bijuterie.

K Optik este distribuitorul oficial în România al Kering Eyewear S.p.A., proprietarul brandurilor de ochelari de soare și rame de vedere Gucci, Saint Laurent, Bottega Veneta, Alexander McQueen, Stella McCartney, Brioni, Christopher Kane, Tomas Maier, Boucheron, Pomellato, Puma (www.koptic.ro), case de modă care au fost, de asemenea, reprezentate în cadrul evenimentului prin cele 5000 de modele de ochelari de soare și rame de ochelari de vedere, pe care invitații le-au putut descoperi si proba.

Misiunea asumată de K Optic este de a participa activ la dezvoltarea segmentului de ochelari din gama luxury al pieţei de optică din România. Cu ocazia evenimentului, K Optic a vrut să creeze și o nouă experiență de fashion, prin care invitații să descopere cum ochelarii de soare sau ramele de vedere trebuie aliniate direcțiilor vestimentare. Ochelarii potriviți se aleg ca o bijuterie: trebuie să poți observa calitatea materialelor, ingeniozitatea designului și să fie nota finală a ținutei.

De-a lungul anului s-a creat o întreagă familie in jurul K Optic: Cătălin Botezatu, Raluca Bădulescu, Ilinca Vandici, Alina Eremia, Alina Ceușan, Ana Morodan s-au bucurat de modelele preferate ale celebrelor case, completându-și outfit-urile cu accesoriile – bijuterii distribuite de K Optic în România.

Colecțiile de ochelari exclusive din portofoliul K Optic sunt disponibile în peste 150 de magazine de optică certificate din România. Verifică lista magazinelor partenere, aici: https://www.koptic.ro/magazine-partenere precum si colectiile de ochelari aici: www.koptic.ro.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Evenimente

Spectacolul MOLIÈRE | ERÉILOM deschide cea de-a șasea ediție a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard

Published

on

 

Vineri, 12 octombrie 2018, Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii și Identității Naționale și al UNITER, deschide cea de-a șasea ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, cu premiera spectacolului MOLIÈRE | ERÉILOM, în regia lui Roman Feodori, la ora 18:30, la Sala Horia Lovinescu.

Roman Feodori, colaborator al Teatrului Nottara în urma Laboratorului de Teatru DENS din 2017, este directorul artistic al Teatrului Tânărului Spectator din Krasnoiarsk și câștigător a patru Premii Masca de Aur. Din distribuție fac parte Șerban Gomoi, Rareș Andrici, Vlad Bălan, Răzvan Bănică, Dani Popescu, Crenguța Hariton, Cristina Juncu, Ada Navrot, Isabela Neamțu, Filip Ristovski, Mihaela Subțirică, Sorina Ștefănescu și Laura Vasiliu. Scenografia este semnată de Olga Nikitina, coregrafia de Aleksandr Andriașkin, light designul de Taras Mihalevski, iar muzica de Tibor Cári.

Spectacolul creionează un portret inedit, emoționant al lui Jean-Baptiste Poquelin, cunoscut ca Molière, dramaturgul ale cărui piese de teatru se joacă pe toate scenele lumii de aproape patru secole. În montarea regizorului rus, povestea-cadru pornește de la Viața Domnului de Molière de Mihail Bulgakov și de la piesa de teatru scrisă de acesta, Cabala bigoților, la care se adaugă scene din patru piese esențiale ale dramaturgului francez, Vicleniile lui Scapin, Bolnavul închipuit, Tartuffe și Don Juan. Viața lui Molière, un artist care a luptat pentru libertatea de expresie în pofida tuturor restricțiilor epocii, poate fi înțeleasă cel mai bine prin creațiile sale. „Respiră, trăiește. Molière este nemuritor” – spectacolul lui Roman Feodori valorifică modernitatea dramaturgului, potențialul comic din creația acestuia, dar și aspectul critic la adresa tarelor societății.

 

În acest an, Fest(in) pe Bulevard se desfășoară în trei etape: ca preambul al Festivalului, în perioada 7 aprilie – 6 mai, a avut loc secțiunea „Planeta Shakespeare(Invitați de onoare), în parteneriat cu Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova și cu Fundația Shakespeare; secțiunile de tradiție sunt programate în perioada 12 21 octombrie: Fest(in) pe Bulevard, iar pe 21 și 22 noiembrie, secțiunea MultiArt EXIT (organizată în colaborare cu Administrația Națională a Penitenciarelor) va oferi ocazia persoanelor private de libertate să se manifeste artistic, pentru a facilita reintegrarea ulterioară a acestora în societate.

În perioada 12 21 octombrie, Fest(in) pe Bulevard va cuprinde peste 30 de producții scenice, grupate în mai multe secțiuni, la care participă artiști din nouă țări: România, Franța, Germania, Republica Moldova, Bulgaria, Rusia, Italia, Serbia, Kazahstan. Conceptul festivalului aparține teatrologului Marinela Țepuș, iar selecția spectacolelor a fost realizată de către Narcisa Mocanu (curator teatral), Raluca Rădulescu (jurnalist teatral), Marinela Țepuș (teatrolog). Juriul Secțiunii Criza comunicării este format din personalități ale teatrului românesc: Emil Boroghină (actor și directorul fondator al Festivalului Internațional Shakespeare din Craiova, președintele Fundației Shakespeare), dr. Roxana Croitoru (critic de teatru), Irina Ionescu (teatrolog), prof.univ.dr. Carmen Mihalache (critic de teatru), Doru Mareș (critic de teatru).

 

Secțiuni de tradiție:

  • Criza comunicării – secțiune competitivă, în cadrul căreia vor fi supuse atenției spectatorilor producții a căror temă este, ca în fiecare an, de impact pentru societatea actuală;
  • Bulevardul Comediei – secțiune competitivă, care propune spectacole de mare succes. Juriul va fi alcătuit din cinci membri aleși din public;
  • Premiere în FEST(in) – cele mai noi producții ale Teatrului Nottara, altele decât cele legate de temele celorlalte secțiuni;

Invitați speciali – producții de bună calitate și de succes, care aparțin unor teatre partenere și care completează, prin temele abordate, tematicile Festivalului;

In memoriam, dedicată unor personalități teatrale dispărute, care au avut o contribuție importantă la evoluția teatrului românesc (în acest an: actorii       Gilda Marinescu, Vali Preda și scenograful Sică Rusescu).

 

Festivalul cuprinde și evenimente conexe: evenimente stradale,  colocvii, spectacole-lectură pe texte adecvate temei centrale, discuții cu publicul după reprezentații, lansări de carte (de teatru), expoziții de fotografie de teatru, întâlnirile AICT.RO, aniversări ale unor personalități teatrale.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement

Trending