MIRA ne spune cum este dragostea la „Zero absolut” - SURVIVIOR ROMÂNIA MOMENTE IMPORTANTE
Connect with us

Muzica

MIRA ne spune cum este dragostea la „Zero absolut”

Published

on

            După „De ce”, „O privire”, „Plus și minus” și „Învață-mă”, hituri ce se vor regăsi pe primul album din carieră, MIRA lansează „Zero Absolut”, o poveste muzicală sensibilă și emoționantă despre dragoste, pentru toți cei care simt că au inimile frânte.

Compus de către Alex Pelin, Radu Pârvulescu, Andy Platon, Maria Voiculescu și Amadeo Chiriac, single-ul „Zero absolut” este despre puterea de a renaște din propria cenușă. Atunci când iubirea se sfârșește, încerci să îți „îngheți” inima pentru ca durerea să nu te invadeze. Videoclipul regizat de Ciolpan completează prin imagini mood-ul piesei și dezvăluie o altă latură a MIREI, una vulnerabilă în fața sentimentelor, dar îndeajuns de puternică să-și redescopere forța de a continua și de a lupta pentru fericire. Artista apare în mai multe ipostaze, iar una dintre ele este alături de un vultur, considerat vânătorul suprem al aerului.

„Mă bucur foarte tare să vă dezvălui cea de-a cincea piesă de pe album. Este o poezie muzicală, i-aș zice eu, și abia așteptam să o ascultați și voi. Am pregătit și versiunea acustică pe care o să v-o prezint curând”, spune MIRA.

MIRA este una dintre cele mai iubite voci feminine ale momentului. Compune, cântă la chitară și pian, iar în această perioadă lucrează la primul său album din carieră. Printre cele mai de succes piese ale artistei se numără „Cum de te lasă”, „Ce-o fi o fi” (alături de Vescan), „Fete din Balcani” (alături de Corina și Skizzo Skillz), „Vina”, „Uit de tine”, „Inimă nebună”, dar și „Maracas” (alături de Lino) și „Străzile din București” (împreună cu Florian Rus). De-a lungul timpului, single-urile lansate de MIRA au cucerit topurile muzicale și inimile fanilor și au adunat sute de milioane de vizualizări pe YouTube.

Facebook Comments Box
Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE

www.creditrapid.ro

motocultor

pentru sufletul tau

Reality Show3 săptămâni ago

S-au anunțat concurenții noului sezon America Express de la Antena 1

Vedete3 săptămâni ago

Comentariul lui Cristi Mitrea despre Andreea Moromete de la Survivor 2023: „Cred că este foarte falsă și exagerată”

ENTERTAINMENT3 săptămâni ago

E anunțul momentului: Cei de la PRO TV, dați de gol. Cine ar putea fi următoarea persoană eliminată de la Survivor: „Gașca falșilor”

ENTERTAINMENT3 săptămâni ago

Robert Moscalu, dezvăluiri după eliminarea Andreei Moromete de la Survivor România 2023: “Am vorbit cu ea și m-a șocat”

Grila de programe2 săptămâni ago

Modificări urgente în grila de programe PRO TV. Este vizată FINALA reality show-ul SURVIVIOR ROMÂNIA

ENTERTAINMENT2 săptămâni ago

Fraudă la Survivor România? Mama Ștefaniei Stănilă, acuzații bombă la Măruță: „Nu am primit confirmare la niciun vot”

ENTERTAINMENT3 săptămâni ago

Cătălin Măruță, acuzat de fanii Survivior România! Mesajul care agită spiritele după plecare Andreei Moromote!

ENTERTAINMENT2 săptămâni ago

Asta e suma reală: Câți bani a câștigat Alexandra Porkolab la Survivor. Zeci de mii de euro în câteva săptămâni: Românii de rând nu fac atât în câțiva ani

ENTERTAINMENT3 săptămâni ago

Răzvan Danciu EX-Survivor rupe tăcerea! Erau sau nu reale scandalurile din Dominicană: „Asta a trebuit să vadă omul, dar noi nu ne certam așa”

ENTERTAINMENT3 săptămâni ago

Concurentul de la Survivor România acuzat că a încălcat regulile show-ului. S-ar fi lăsat cu amenințări: ”Te dăm în judecată!”

Survivor 2023, 16 mai. Ce a declarat Andrei Krișan după ce a pierdut jocul cu Dan Ursa

Facebook

Advertisement

IN Trending