Connect with us

Muzica

MIRA ne spune cum este dragostea la „Zero absolut”

Avatar

Published

on

            După „De ce”, „O privire”, „Plus și minus” și „Învață-mă”, hituri ce se vor regăsi pe primul album din carieră, MIRA lansează „Zero Absolut”, o poveste muzicală sensibilă și emoționantă despre dragoste, pentru toți cei care simt că au inimile frânte.

 

Compus de către Alex Pelin, Radu Pârvulescu, Andy Platon, Maria Voiculescu și Amadeo Chiriac, single-ul „Zero absolut” este despre puterea de a renaște din propria cenușă. Atunci când iubirea se sfârșește, încerci să îți „îngheți” inima pentru ca durerea să nu te invadeze. Videoclipul regizat de Ciolpan completează prin imagini mood-ul piesei și dezvăluie o altă latură a MIREI, una vulnerabilă în fața sentimentelor, dar îndeajuns de puternică să-și redescopere forța de a continua și de a lupta pentru fericire. Artista apare în mai multe ipostaze, iar una dintre ele este alături de un vultur, considerat vânătorul suprem al aerului.

„Mă bucur foarte tare să vă dezvălui cea de-a cincea piesă de pe album. Este o poezie muzicală, i-aș zice eu, și abia așteptam să o ascultați și voi. Am pregătit și versiunea acustică pe care o să v-o prezint curând”, spune MIRA.

 

MIRA este una dintre cele mai iubite voci feminine ale momentului. Compune, cântă la chitară și pian, iar în această perioadă lucrează la primul său album din carieră. Printre cele mai de succes piese ale artistei se numără „Cum de te lasă”, „Ce-o fi o fi” (alături de Vescan), „Fete din Balcani” (alături de Corina și Skizzo Skillz), „Vina”, „Uit de tine”, „Inimă nebună”, dar și „Maracas” (alături de Lino) și „Străzile din București” (împreună cu Florian Rus). De-a lungul timpului, single-urile lansate de MIRA au cucerit topurile muzicale și inimile fanilor și au adunat sute de milioane de vizualizări pe YouTube.

 

 

 

Comentarii

Muzica

Anamaria Petrişor îşi surprinde fanii cu un cover neaşteptat

Avatar

Published

on

             Anamaria Petrișor a făcut un cover emoţionant după piesa „Iartă!” a Mihaelei Runceanu.

 

„Pentru mine, muzica este foarte importantă pentru mesajul pe care îl poartă, iar piesele Mihaelei Runceanu au un mesaj puternic, inspiraţional. Mă fascinează de fiecare dată când le ascult, pur şi simplu îi ador vocea şi modul unic de interpretare”, a spus Anamaria.

 

Piesa tribut a fost înregistrată în studiourile HaHaHa Production, iar videoclipul a fost filmat la mare pe plaja Corbu, la apusul soarelui.

 

Artist şi songwriter, Anamaria Petrişor a lansat recent o piesa cu Dorian Popa, care are aproape 1.000.000 de vizualizări, iar acum pregateşte un nou single cu Amna. Însa frumoasa cântăreaţă nu se opreşte aici, aceasta spune că are multe alte proiecte în desfăşurare, iar pentru sfârşitul de an ne pregăteşte un colind de suflet. Până atunci însă, merită să ne oprim puţin şi să ascultăm varianta inedită a piesei „Iartă!”.

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Muzica

The Motans feat. EMAA lansează clipul oficial al piesei „Insula”

Avatar

Published

on

             The Motans și EMAA au lansat la începutul acestei luni, exclusiv pe radio, piesa Insula”, o baladă cu un mesaj de iubire, care a cucerit românii încă de la primele ascultări. Pe 22 octombrie, a fost lansată pe YouTube Music, iar acum, Insula” ajunge la toți fanii și prin clipul oficial, atât de așteptat, care reprezintă artistic titlul piesei și mesajul ei de dragoste prin dans contemporan. 

 

„Fiecare om are lumea sa și toți căutăm persoana menită să ne umple acest Univers. Despre asta este Insula, pe care care o puteți descoperi acum și prin videoclipul lansat și despre care știm că a fost atât de așteptat. Le mulțumim tuturor celor care au contribuit la realizarea piesei, producătorilor Marcel Botezan, Sebastian Barac și Alex Cotoi, și celor ce au redat Insula în imagini, Bogdan Păun, Bogdan Filip și, bineînțeles, Cristian Miron si Luana Chebeleu, cei doi dansatori care au făcut o treabă foarte bună”, a spus The Motans.

 

 

„Insula este una dintre cele mai frumoase balade pe care eu le-am auzit în ultima vreme. Am fost și sunt extrem de recunoscătoare că sunt parte din ea. Se întâmplă rar să mă conectez cu versurile altcuiva, aici nu a mai fost cazul. The Motans are o energie aparte în care m-am regăsit și m-am simțit acasă instant. Aș putea spune că asta e de fapt toată ideea, tot mesajul piesei”, a declarat EMAA.

 

Insula este în top 10 Media Forest în ultima săptămână și, de asemenea, în top 10 Shazam. Piesa a fost compusă de Denis Roabeș, iar producția este semnată de Marcel Botezan, Alex Cotoi și Sebastian Barac. Clipul a fost regizat de Bogdan Păun, director de imagine a fost Bogdan Filip, iar Loops Production semnează producția video. Ce doi dansatori care reprezintă vizual mesajul piesei, cu grație și forță, sunt Luana Chebeleu și Cristian Miron.

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Muzica

Global Records prezintă Global Records Polska!

Avatar

Published

on

             Global Records, casa de discuri cu cea mai rapidă evoluție din România, își întărește prezența în regiune și anunță deschiderea unei divizii în Polonia, Global Records Polska, în parteneriat cu Magic Records, una dintre cele mai importante case de discuri din țară și, totodată, un partener apropiat Global.

 

Global Records Polska are o echipă dedicată, formată din profesioniști în domeniu, alături de Jan Kubicki, fondatorul și managerul Magic Records. Împreună, vor dezvolta produse dedicate pieței din Polonia, însă vor lucra în strânsă legătură cu Global Records în ceea ce privește întreaga strategie a label-ului, descoperirea oportunităților și șlefuirea talentelor locale. Pe lângă dezvoltarea produselor dedicate pieței din Polonia, focusul rămâne pe promovarea pieselor pe care Global Records le lansează la nivel internațional.

 

„Lansarea Global Records Polonia reprezintă un pas important în dezvoltarea business-ului Global Records pe plan internațional. Piața din Polonia este una extrem de ofertantă, cu foarte mult potențial, în care am pătruns deja prin intermediul artiștilor din portofoliu, care au rezultate foarte bune în această regiune. Sunt convins că, împreună cu partenerul nostru, Magic Records, vom continua să creăm muzică de calitate și să descoperim artiști care să ajungă rapid în preferințele publicului”, a spus Lucian Ștefan, CEO Global Records.

„Sunt încântat că parteneriatul nostru cu Global Records se extinde și că, împreună, vom dezvolta produse relevante și de impact pentru piața muzicală din Polonia și nu numai. Am început deja să lucrez cu echipa locală și am convingerea că rezultatele nu vor întârzia să apară”, a declarat Jan Kubicki, fondator și manager Magic Records.

 

Global Records investește în permanență în dezvoltarea brandului atât pe plan local, cât și internațional. Anul acesta, Global a anunțat o altă reușită importantă și anume faptul că este noul reprezentant exclusiv al repertoriului Warner Music în România, companie cu care colaborează și pentru dezvoltarea și promovarea la nivel internațional a unor artiști din catalog.

 

De asemenea, casa de discuri își extinde constant portofoliul de artiști și pune întotdeauna accentul pe calitate, atât în ceea ce privește dezvoltarea acestora pe plan național și internațional, cât și întregul proces al producției muzicale și video.

 

Global Records este prima casă de discuri din România care deține 9 studiouri de înregistrare, complet echipate la standarde internaționale. Platforma Global, formată din Global Records, casă de discuri, Global Booking, agenție de impresariat și organizare de evenimente și Global Talent United, agenție de talente care reprezintă artiști de top precum INNA, Antonia, Carla’s Dreams, Irina Rimes, The Motans, Mark Stam, Vanotek, Alina Eremia, AMI, Minelli, 5Gang, DJ Project, Gran Error, SICKOTOY și influenceri de referință precum BRomania, Laura Giurcanu, Alina Ceușan, Carmen Grebenișan, Laura Mușuroaea, Gina Pistol, Selly, Vlad Munteanu, Cristi Munteanu și mulți alții.

 

 

 

Comentarii

Continue Reading

Facebook

Trending