Connect with us

Emisiuni

Mircea Dinescu se alatura echipei TVR. Poetul va modera emisiunea “Politică şi delicateţuri” din luna martie

Published

on

 

Din luna martie, telespectatorii TVR au motive în plus să petreacă mai mult timp în faţa micilor ecrane, primăvara lui 2014 fiind prilej de reîntâlnire cu emisiunile pline de savoare marca Mircea Dinescu. Săptămânal, poetul, pamfletarul şi masterchef-ul Dinescu va realiza şi modera două emisiuni – de infotainment şi de dezbateri – la TVR 1 şi la TVR 2. 

„Bucătăriile se văd din cer mai bine decât oamenii de seamă” – îşi anunţă Mircea Dinescu emisiunea de la TVR 1. Cei care vor să afle reţetele simple, dar pline de rafinament, ale ospeţelor boiereşti de la începutul de secol XX, dar şi să asculte opinii tranşante despre evenimentele săptămânii sunt invitaţi în fiecare duminică, de la ora 14.30, la emisiunea Politică şi delicateţuri, difuzată de TVR 1. Pasionat de arta culinară şi la curent cu dedesubturile jocurilor politice, Mircea Dinescu va încerca să scoată din banalitate ideea de bucătărie românească, asortînd-o cu un vin bun şi cu muzică lăutărească veche. Alături de el se va afla, de fiecare dată, o personalitate din actualitatea românească, un politician, un artist, un filosof sau un medic celebru.

Este destinul României influenţat de oamenii politici sau de personajele care, mai sub lumina reflectoarelor sau mai din umbră, compun „Top 300” românesc? La această întrebare încearcă Mircea Dinescu să afle răspunsul într-un talk-show săptămânal, în prime time, la TVR 2, în care va avea ca invitaţi reprezentanţi ai ambelor categorii. Şi tot la TVR 2, Mircea Dinescu va avea intervenţii în diverse emisiuni, în funcţie de evenimentele care apar.

Mircea Dinescu (născut pe 11 noiembrie 1950, la Slobozia) este poet, publicist, producător de vin, proprietar de restaurant din centrul Bucureştiului şi om de televiziune. A publicat, din 1971 şi până în prezent, zeci de volume în ţară şi în străinătate, poeziile sale putând fi citite în Germania, Ungaria, Olanda, Suedia, Franţa, Bulgaria sau Serbia. Activitatea literară i-a adus numeroase premii şi distincţii naţionale şi internaţionale, cum ar fi premiul Academiei Române sau Premiul Herder.

Intrat în istorie ca primul om care a anunţat o revoluţie la televizor, Mircea Dinescu a fost preşedintele Uniunii Scriitorilor între 1990 şi 1993, a înfiinţat revistele de satiră politică „Academia Caţavencu” (1990), „Plai cu boi” (2001) şi „Aspirina săracului” (2003) şi a fost membru al Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), din 2006 până în 2012. În prezent editează, împreună cu Doru Buşcu, revista „Caţavencii”.

Una dintre personalităţile cunoscute ale societăţii civile, Mircea Dinescu are constante intervenţii critice, televizate şi publicistice, remarcându-se prin stilul nonconformist, acid, uneori brutal de sincer. Pe lângă apariţiile sale în calitate de invitat la diferite talk-show-uri televizate, Mircea Dinescu a şi realizat şi moderat, la Realitatea TV, emisiuni precum Politică şi delicateţuri sau Tănase şi Dinescu (la aceasta din urmă participând în calitate de invitat permanent).

Votaţi AICI în semifinala premiilor Radar de Media, ediţia Primăvară 2014

Fii la curent cu cele mai noi stiri din media pe pagina de Facebook RADAR DE MEDIA

Lasa un comentariu aici!

Pentru orice fel de informații ma puteți contacta pe e-mail! La 1 februarie dam startul primei etape de votare la Premiile RADAR DE MEDIA 2018!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Foștii concurenți decid soarta semifinaliștilor Chefi la cuțite: ”Mereu ne-a fost frică de ei!”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Zi extrem de importantă pentru cei zece bucătari rămași în competiția Chefi la cuțite în semifinala celui de-al șaselea sezon, difuzată luni, de la ora 20:00, pe Antena 1. Experiența lor culinară a concurenților va continua în penultima etapă a concursului cu trei probe de foc, ce îi despart de marea finală și de premiul de 30.000 de euro.

De luni, cei care au demonstrat că își merită locul din bucătăria ”Chefi la cuțite” vor găti pe cont propriu. Battle-urile s-au încheiat, munca de echipă devine o luptă individuală din care doar cei mai talentați vor triumfa: ”Simt competiția, simt că pot să fac față. Sunt puternică, am arătat-o. În etapa următoare voi fi și mai puternică decât am fost. Într-o competiție a bărbaților, vreau să fiu prima femeie care câștigă acest concurs, să fiu o deschizătoare de drumuri.”, afirmă Maria Burlacu, concurenta ”de aur” din echipa lui Cătălin Scărlătescu. Luni, cei trei chefi își vor susține concurenții din culise, iar ultimele indicații, ultimele sfaturi și ultimele imbolduri motivaționale pot fi date doar înainte ca Gina să dea startul primei probe.

Semifinala începe cu mari emoții, nu doar din cauza faptului că presiunea momentului este copleșitoare, cât și din cauza faptului că jurații primei probe sunt cei de care Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu se tem cel mai mult- foștii concurenți, cei ce au trecut deja prin emoțiile show-ului: ”De ei mereu ne-a fost frică. Ei sunt cei mai critici oameni de pe planetă. Uită prin ce au trecut, sau sunt atât de pretențioși în ale mâncării încât votează foarte ciudat.” , mărturisesc chefii. Bogdan Vandici, câștigătorul ultimului sezon ”Chefi la cuțite”, alături de Cristina Pavel și Marlena Botezatu, cele două concurente talentate din finala sezonului 5, vor fi doar o parte dintre cei care vor decide soarta bucătarilor în prima probă a semifinalei, difuzată luni seară, pe Antena 1: ”Sunt puțin nostalgic, dar totodată încerc să îmi stăpânesc emoțiile și să fiu obiectiv.”, afirmă Bogdan. ” Știu deja cum e pe partea cealaltă. E stresant, sunt mulți nervi. Dar și pentru noi este stresant acum.”, a adăugat Cristina.

Mai mult decât atât, tema probei de gătit va crește tensiunea în platoul ”Chefi la cuțite” și mai mult: ”Prima probă de semifinală ne umple de spume!”, e de părere chef Bontea.

Luni seară, pe Antena 1 vor fi difuzate primele două probe din semifinala show-ului prezentat de Gina Pistol, urmând ca marți, de la 20:00, ediția să debuteze cu ultima probă decisivă de semifinală și să continue cu o ultimă luptă gastronomică de neuitat, finala, care va fi disputată de cei mai talentați trei bucătari. Cine va merge mai departe și în ce culoare va străluci cel   de-al șaselea sezon Chefi la cuțite, telespectatorii Antena 1 vor putea afla săptămâna viitoare.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Farmecul uluitor al orașului – minune Petra, duminică la Digi24

Published

on

Foto Credit: DIGI
 

Duminică, de la ora 17:30, Bonton vă invită în “orașul la fel de vechi ca timpul”. Petra, minunea veche de 2000 de ani, este unul dintre siturile arheologice cele mai cunoscute din lume. Supranumit și “orașul roșu”, datorită culorii canionului în care a fost săpat, Petra impresionează prin combinația uluitoare de arhitectură și peisaje naturale.

Reportajul exclusiv Digi24 vă poartă duminică în țara cu 100.000 de locuri de vizitat, Iordania. Descoperiţi Bethany, locul în care a fost botezat Iisus, capitala Amman, ospitalitatea iordanienilor și alte câteva motive irezistibile să treceți Iordania pe lista destinațiilor de văzut cât mai curând.                   “Am fost impresionată de faptul că eşti înconjurat la tot pasul de vestigii istorice şi privelişti care-ţi taie răsuflarea. Mi-au plăcut contrastele, în câteva ore poţi ajunge din deşert la mare, de pe munţi stâncoşi la cel mai jos punct de pe pământ sau dintr-un oraş antic într-un restaurant cosmopolit din capitală. Iordania este cu siguranţă o ţară care te surprinde,” povesteşte Dana Gonţ, realizatoarea emisiunii Bonton.

Prestigiosul ghid turistic Lonely Planet a inclus Iordania în top 10 ţări de vizitat în 2019, alături de Franța, Kârgâzstan, Sri Lanka, Italia sau Belarus. Deși are un teritoriu de trei ori mai mic decât al României, Iordania se mândrește cu un bogat patrimoniu cultural şi istoric. Nu ratați o călătorie de Bonton în Iordania, oaza de pace şi toleranţă a Orientului Mijlociu.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Prima Gala eliminatorie “Bravo, ai stil!”. Cine va parasi competitia stilistica?

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

Maine seara, de la ora 23:00, la Kanal D debuteaza o noua editie a celei mai spectaculoase competitii stilistice din Romania, “Bravo, ai stil!”.

Juratii vor avea o misiune dificila, intrucat va fi prima Gala eliminatorie, prima seara in care cele 10 concurente ale show-ului vor intelege ce inseamna emotiile cu adevarat si vor simti pe propria piele senzatia de a trece de la agonie la extaz. Se anunta momente incitante si vibrante, fascinante, tensiunea este uriasa in platou, trei concurente sunt propuse spre eliminare, iar Gala de sambata seara o va desemna pe a patra. Factori importanti in salvarea lor de la eliminare sunt punctele si stelutele din partea juratilor, din cele trei saptamani de competitie si, de asemenea, voturile telespectatorilor.

Conceptul propus de cei patru jurati pentru aceasta Gala este unul spectaculos, “Iarna”. Daca unele momente puse in scena de concurente vor fi taxate si vestimentatiile aspru criticate, altele se vor bucura de aprecierea juratilor, primind note maxime. Bianca se simte subestimata si, in lacrimi, agita spiritele in platoul emisiunii. Raluca Badulescu nu se sensibilizeaza si nu o menajeaza deloc pe tanara. Nici Catalin Botezatu nu ezita sa o taxeze pe concurenta, vizibil deranjat de atitudinea sfidatoarea a acesteia.

Corina, una dintre aspirantele la titlul de cea mai stilata femeie din Romania, nu sparge gheata in Gala de maine seara, dar momentul ei incalzeste inimile juratilor. Spontaneitatea si creativitatea concurentei, momentul original pe care il va pune in scena in Gala se bucura de aprecierea tuturor. Sa fie nota maxima, pe linie, oare? Fascinate de moment, Ilinca Vandici, Raluca Badulescu si Anda Adam isi fac de cap cu instrumentul muzical al Corinei, oferind o prestatie muzicala de zile mari.

 “Mi se pare cel mai bun moment, dar si cea mai buna tinuta de pana acum”, spune Maurice Munteanu.

“Un exemplu ca se poate face styling si un moment ideal, cu stil,  fara prea multa zarva”, adauga Catalin Botezatu.

Nu ratati Gala eliminatorie “Bravo, ai stil!”, difuzata maine seara, incepand cu ora 23:00, la Kanal D!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending