Connect with us

Podcast

Mircea Radu, apariție de excepție în podcastul „Lucruri simple”, realizat de Horia Brenciu

Published

on

Foto Credit: METROPOLA TV
Reclame

Mircea Radu, realizatorul emisiunii „Noi, românii”, difuzată în fiecare sâmbătă, de la ora 20:00, pe Metropola TV, este invitatul celui mai nou episod al podcastului „Lucruri simple”, realizat de Horia Brenciu.

Unul dintre cei mai carismatici domni din showbizz-ul românesc, Mircea Radu și-a încântat intervievatorul, vechi prieten, cu povești spuse, dar și istorisiri mai puțin cunoscute publicului larg. Dialogul, care a durat mai bine de trei ore, a fost întrerupt din când în când de momente muzicale, care l-au inspirat pe Horia Brenciu să aprecieze timbrul vocal, dar și talentul de cântăreț pe care-l are Mircea Radu.

„S-a cântat (asta-i de la sine-nțeles), s-a mâncat (bine și cu gust), s-a râs (din tot sufletul), dar s-a și vorbit (am spus lucruri pe care nu le-am zis nimănui, nicăieri). Au fost printre cele mai frumoase trei ore petrecute într-un studiou. Când am plecat de la el m-am întrebat oare cum ar fi un ”Late Night Show cu Horia Brenciu”? Nu știu dacă e momentul acum dar ideea e interesantă. :)”, a declarat Mircea Radu, proaspăt întors de la filmările emisiunii „Noi, românii”, filmări care l-au plimbat toată Europa.

„Nimic mai savuros decât o poveste de-a lui Mircea Radu. Urmăriți-l pe Mircea Radu. E magnetic! Și cred ca nu e doar atât! E vrăjitorul cuvintelor!”, a apreciat a spune Horia Brenciu, la rândul său, la finalul filmărilor.


Despre povești frumoase și talentul pe care-l are Mircea Radu în a da mai departe cele văzute, trăite, aflate sau auzite, au parte telespectatorii Metropola TV, în fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, și, în reluare, duminica de la ora 14:00. Episodul din această săptămână poartă caravana în Elveția, țara despre care se spune că are cel mai curat aer din Europa. Aici trăiesc români care s-au remarcat în diferite domenii, precum sport, medicină sau frumusețe, dar și români care duc mai departe spiritul creștin – ortodox.

„În Elveția, așa cum s-a întâmplat și în Italia, Spania, Germania sau Portugalia, am avut ocazia să-i cunosc, să-i invit să-mi povestească despre viața lor, despre bucuriile, dar și provocările pe care le-au întâmpinat de-a lungul timpului petrecut aici. Vă aștept în fiecare sâmbătă, pe Metropola TV, de la ora 20:00, dar și, în reluare, duminica de la ora 14:00, să descoperiți ce am… descoperit!”, declară Mircea Radu.

De-a lungul celor mai bine de 3 luni pe care le-a petrecut departe de casă, Mircea Radu a ascultat până acum aproximativ 100 de povești. A cunoscut români plecați de mulți ani din România și a aflat cum au reușit să se integreze în culturile țării în care s-au stabilit. A cunoscut comunitățile de români strânse în jurul bisericii, iar acolo a văzut cum reușesc românii să se aibă aproape unul cu celălalt și să pună umărul la menținerea tradițiilor și obiceiurilor românești peste hotare. A cunoscut oameni importanți pentru țările în care s-au stabilit și muncesc, oameni care au pus umărul la dezvoltarea economiei, infrastructurii și brandului de țară.

Autocarul Metropola TV a vizitat Germania, Țările de Jos, Belgia, Franța, Elveția, Italia, Marea Britanie (Anglia, Țara Galilor, Irlanda de Nord), Luxemburg, Austria, Spania și Portugalia și trece prin Nuremberg, Furth, Stuttgart, Karlsruhe, Freiburg, Koln, Dusseldorf, Dortmund, Deventer, Amsterdam, Arnhem, Bruxelles, Ghent, Paris, Bordeaux, Tours, Berna, Lucerna, Basel, Neuchatel, Londra, Luton, Cardiff, Plymouth, Belfast, Luxemburg, Salzburg, Milano, Bergamo și Torino.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement

Facebook

Advertisement
Advertisement

IN Trending