Connect with us

Life Style

FOTO Mirela Boureanu Vaida la un pas să rateze deschiderea noului sezon „Mireasă pentru fiul meu”, la Antena 1

Published

on

La doar câteva ore dupã finala celui de-al treilea sezon al emisiunii „Mireasã pentru fiul meu”, Mirela a plecat într-o binemeritatã vacanţã în Taormina, Sicilia, alãturi de soţul sãu. Cei doi au avut parte de clipe de vis în cele şase zile petrecute pe tărâm italian, iar pe drumul de întoarcere au avut ceva emoţii. Dacă în urmă cu un an, după doar 2 ore dormite, Mirela era cât pe ce să rateze plecarea în vacanţă, ajungând pe ultima sută de metri la aeroport, de data aceasta, prezentatoarea emisiunii „Mireasă pentru fiul meu” a avut emoţii că se va închide aeroportul din Catania din cauza fumului produs de vulcanul Etna şi nu va ajunge la deschiderea sezonului.

„Am aşteptat un an de zile această vacanţă şi am profitat de fiecare moment în parte. Am decis să nu închiriem o maşină, aşa că am mers la pas sau cu scuterul, bucurându-ne de peisaje şi de plimbări romantice pe faleză. Am vizitat siturile arheologice, treatrul grec, oraşul Castelmola, am făcut excursii cu barca în grote, degustare de vinuri locale şi, bineînţeles, am încercat mâncărurile tradiţionale, toate cu peperoncino, care e marca insulei, şi ardei iuţi-iuţi. Îngheţata a fost la ordinea zilei J Cât despre partea mai emoţionantă a vacanţei, dacă o pot numi aşa, a început cu vizita la vulcanul Etna, care mi-a dat ceva bătăi de cap, pentru că încă mai fumega, şi a continuat cu teama că nu voi ajunge la deschiderea noului sezon, care va avea loc în această seară, de la 20:30, la Antena 1, cursa noastră fiind la un pas să se anuleze din cauza fumului produs de acelaşi vulcan, care doar anul acesta a erupt de vreo 17 ori”, a povestit Mirela.

Sâmbăta aceasta un nou sezon al emisiunii „Mireasă pentru fiul meu” ia startul începând cu ora 17:00, la Antena 1, când telespectatorii vor putea urmări primele imagini din casa concurenţilor, urmând ca Mirela să le dea întâlnire în gala de deschidere a emisiunii, începând cu ora 20:30. De luni, cel mai iubit reality show matrimonial din România va fi difuzat de luni până vineri, în intervalele 12:00-13:00 şi 14:00-16:00 şi sâmbăta de la 14:00 la 16:00 şi de la 17:00 la 19:00.

Mirela Boureanu Vaida1 Mirela Boureanu Vaida2 Mirela Boureanu Vaida3

Foto Credit antent: RADAR DE MEDIA, subsol: Antena 1 

Comentarii

comments

Powered by Facebook Comments

Reclame

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE

www.creditrapid.ro

motocultor

pentru sufletul tau

Facebook

Advertisement
Advertisement

IN Trending