Mirela Boureanu Vaida a povestit la Acces Direct despre cele mai grele momente din viata ei!

0
909
Mirela Boureanu Vaida PREMIILE RADAR DE MEDIA

Frumoasa prezentatoare a celui mai îndrăgit reality show matrimonial din România, „Mireasă pentru fiul meu”, Mirela Boureanu Vaida a fost invitata Simonei Gherghe ieri în emisiunea „Acces Direct”. Însărcinată în aproape 5 luni, îndrăgita artistă a povestit despre cea mai frumoasă perioadă din viaţa sa, dar a hotărât să le mărturisească telespectatorilor şi motivul pentru care a ţinut foarte mult timp în secret sarcina. 

 

„Eu am pierdut două sarcini, una dintre ele chiar anul trecut, în septembrie, înainte de o emisiune în direct, iar prima, pe scena teatrului, în timp ce cântam. A fost o dramă… iar acum, înainte să anunţ, toată lumea mă întreba, colegii de breaslă, însă am vrut să anunţ cât mai târziu, după ce doctorii mi-au dat ok-ul”, a mărturisit Mirela.

Frumoasa prezentatoare a povestit că nu i-a fost deloc uşor să depăşească momentele dificile: „Am crezut că o să cad în depresie, dar emisiunea a fost cea care m-a ajutat enorm să îmi mut gândurile de la problemele mele, la problemele concurenţilor din casă”. Mirela spune că deşi aşteptau momentul în care vor deveni părinţi „s-a întâmplat când a vrut Dumnezeu să se întâmple”, iar despre numele micuţei: „Cred că îi voi da soacră-mii partea, de data asta şi o va chema Carla Maria Vaida, însă nu sunt chiar decişi asupra lui.”

 

O ţară întreagă a urmărit mărturisirile emoţionante ale Mirelei, emisiunea „Acces Direct” impunându-se ca lider detaşat de audienţă, pe toate segmentele de public. În minutul de maximă audiență al emisiunii, atins la 18:47, Antena 1 obținea pe publicul comercial din mediul urban cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani un vârf de audiență de 6,5 puncte de rating și 25,7 procente din cota piață, în vreme ce următorul clasat, Pro Tv, obținea tot atunci numai 2,7 puncte de rating și 10,6 % cota de piață.

 

Foto Credit: RADAR DE MEDIA

 

Comentarii