Connect with us

Emisiuni

Mirela Vaida îmbracă portul popular moldovenesc și cântă cu Alin Gheorghișan, la “Te cunosc de undeva!”

Avatar

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Mirela Vaida vine sâmbătă, 20 octombrie, de la ora 20.00, la “Te cunosc de undeva!”, în calitate de invitat special, și va cânta alături de Alin Gheorghișan, în deschiderea galei prezentate de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși. Mirela și Alin vor îmbrăca portul popular din zona Moldovei și vor cânta acompaniați de taraful condus de Silvian Voicu.

”Te cunosc de undeva!” este una dintre emisiunile mele de suflet, pe care n-o ratez de 13 sezoane. Atâta bucurie, culoare, energie și, bineînțeles, talent sunt în acest show,  încât mereu mi-am dorit și m-am visat printre concurenții săi. Am și fost pe punctul de a mă afla printre ei însă, din cauza emisiunilor în direct pe care le-am avut, acest lucru nu s-a mai concretizat. Așa că este cu atât mai mare entuziasmul meu atunci când ruleta personajelor își amintește de mine și mă invită în emisiune. De această dată, bucuria este chiar mai mare, pentru că voi cânta alături de Alin Gheorghișan, colegul meu de la Teatrul “Constantin Tănase”.”, spune Mirela Vaida, prezentatoarea emisiunii “Totul pentru dragoste – La bine și la greu”, de la Antena 1.

Sâmbătă, la “Te cunosc de undeva!”, Mirela Vaida și concurentul Alin Gheorghișan vor interpreta, acesta din urmă în travesti, câteva cântece din repertoriul Angelei Moldovan. “M-am născut și am crescut cu muzica populară în casă, este o parte din mine. Și cred că de acolo știu primele cântece. Cel mai mult ascultam cântecele Irinei Loghin, care răsunau în toată curtea. Cred că acelea au fost primele piese pe care le-am învățat sau poate chiar cele ale Angelei Moldovan, “Bundițași “La oglindă”, de exemplu, pe care îmi amintesc că le cântam la grădiniță”, mai spune ea.

Cum vor aprecia jurații momentul special susținut de Mirela Vaida și Alin Gheorghișan, telespectatorii Antenei 1 vor afla sâmbătă, 20 octombrie, de la ora 20.00, într-o nouă ediție “Te cunosc de undeva!”, prezentată de Alina Pușcaș și Cosmin Seleși.

Comentarii

Emisiuni

PREMIERA: In această seară, la ora 22:00, la Kanal D începe bătălia stilistică “Bravo, ai stil! Celebrities”

Avatar

Published

on

Foto Credit: KANAL D

Doar câteva ore ne mai despart de marea premieră a emisiunii “Bravo, ai stil! Celebrities”! În această seară, la ora 22:00, începe  cel mai fascinant show de modă și stil din România! Cele nouă concurente, deja cunoscute publicului din întreagă țară, sunt gata de show și de prima întâlnire cu telespectatorii, pentru a-și etala abilitățile stilistice. Emoționate și, în același timp, hotărâte să câștige marele titlu, concurentele scot arsenalul vestimentar din dotare, își stabilesc strategiile și fac posibile alianțe, înainte de prima defilare pe podiumul “Bravo, ai stil! Celebrities”. O explozie de culori, țesături fine, strălucire, accesorii extravagante și defilări de modă spectaculoase se vor regăși în prima ediție a show-ului prezentat de Ilinca Vandici.

“La <Bravo, ai stil! Celebrities> dăm trendul în moda din România! Mi-a fost foarte dor să anunț startul defilărilor concurentelor!”, spune Ilinca Vandici.

Bătălia stilistică are și o recompensă pe măsură pentru cea care va fi încoronată cea mai stilată celebritate din România, câștigătoarea celui de-al șaselea sezon al emisiunii va intră în posesia premiului de 100.000 de lei. Pe parcursul acestui sezon, telespectatorii își vor putea susține favorita prin intermediul votului exprimat prin SMS, cu indicativul atribuit fiecărei concurente, pe care îl veți putea afla încă din prima ediție a show-ului, difuzată în această seară, la ora 22:00.

Nu ratați marea premieră a emisiunii “Bravo, ai stil! Celebrities”, în această seară, la ora 22:00, la Kanal D! Emisiunea va putea fi urmărită de miercuri până vineri, de la ora 22:00, și în fiecare sâmbătă, începând cu ora 23:00.

 

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

Ce va face Alexandru Comerzan cu marele premiu al sezonului 7 Chefi la cuțite

Avatar

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1

Marele câștigător al sezonului 7 Chefi la cuțite, Alexandru Comerzan, și-a îndeplinit deja un prim vis, acela de a obține titlul show-ului, alături de juratul ce i-a fost mentor – chef Cătălin Scărlătescu.

Bucătarul a dezvăluit care este primul lucru pe care vrea să îl facă cu suma de 30.000 de euro, și anume sã plece într-o vacanță gastronomică în Japonia: ”Vreau să plec la sfârșitul anul 2020 și sunt nerăbdător să experimentez tot ce are această țară de oferit. Sper să am timp și să mă țin de planul meu”.

Dacă la sfârșitul anului 2018 Alexandru a făcut un tur gastronomic al Thailandei și al Indoneziei, acolo unde a încercat toate delicatesele locale, următoarea destinație de pe lista bucătarului a fost aleasã datoritã faptului că în Tokyo se află și primul restaurant de sushi ce a primit trei stele Michelin: ”Îmi doresc să ajung să mănânc la Jiro Ono, un chef de 94 de ani care împreună cu feciorii săi are un local de doar zece locuri unde servesc sushi. După ce o să mănânc un dish acolo cred că nu o să mai îmi doresc să mănânc nimic! De asemenea, mă atrage și cultura lor. Sunt organizați, perfecționiști, iar eu mă regăsesc în aceste lucruri”, a declarat câștigătorul sezonului 7.

După experiența Chefi la cuțite, bucătarul din Chișinău a recunoscut că nu s-a așteptat să fie susținut de atât de mulți oameni, ce au căutat să mănânce în restaurantul din Moldova a cărui bucătărie o conduce: ”Perioada de după show a fost pentru mine frumoasă și surprinzătoare. Nu m-am gândit că atât de multe persoane vor veni din România în Republica Moldova doar pentru a mânca un dish pregătit de mine și de echipa mea. Vor să mă cunoască, să afle lucruri despre show și mi se pare extraordinar, a mai mărturisit câștigătorul sezonului 7 Chefi la cuțite.

Cel mai iubit show culinar continuă cu înscrierile pentru sezonul cu numărul 8, iar doritorii încă se pot înscrie pe pagina de casting: https://casting.a1.ro/chefilacutite/.

 

Comentarii

Continue Reading

Emisiuni

KANAL D: ROventura. Moldova – medicament pentru suflet

Avatar

Published

on

“ROventura” ne poartă pașii sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, prin ținuturile Moldovei.

Din Ținutul Zimbrului, până în Turnul lui Ștefan, din Piatra Neamț, Andreea Străvoiu și George Mihai, gazdele “ROventura” ne poartă pașii prin locuri spectaculoase, încărcate de istorie, dar vom “gusta”, pe îndelete, și din preparatele culinare specifice acestor locuri.

După un scurt popas la Roman, locul unde drumeții noștri vor savura cel mai delicious burger artizanal, Andreea si George ajung la Piatra Neamț.

Ținutul Neamțului, mândria Moldovei, Poalele Pietricicai și Schitul Vovidenia sunt doar câteva dintre magnificele locuri în care vom poposi, prin intermediul “ROventura”.

O magie aparte ne învăluie în Muzeul de Artă Neolitică Cucuteni, o altă comoară ascunsă, din Piatra Neamț, găzduit în una dintre cele mai frumoase clădiri din oraș. Expoziția ne poartă în trecut, în timpul uneia dintre cele mai vechi civilizații, care a dăinuit mai bine de 1.500 de ani.

Străveche vatră de spiritualitate, leagăn al povestitorului fără pereche, și casa legendarilor zimbri, Ținutul Neamțului cucerește pe oricine ajunge să-l descopere. Într-una dintre dumbrăvile minunate ale locului, se înalță un lăcaș de cult la a cărui desăvârșire au contribuit, de-a lungul vremii, mai mulți voievozi de seamă. Mănăstirea Neamț, așezată la o distanță de 12 kilometri nord-vest față de Cetatea Neamțului, uimește prin frumusețe și captivează printr-o istorie bogată. Un popas inedit va fi la Schitul Vovidenia (n.r. termen de origine slavă, care semnifică intrare), un lăcaș cu peste 300 de ani de existență, este înconjurată de Poiana Liniștii, așa cum a botezat marele scriitor Mihail Sadoveanu plaiurile nemțene din jurul schitului. Casa în care a locuit Mihail Sadoveanu, timp de 14 ani, ascunde o poveste incredibilă.

“Întotdeauna am spus că Neamțul, ruda mai <săracă> a Sucevei, în ceea ce privește promovarea, rivalizează cu ținutul Bucovinei în toate. Frumuseți naturale care îți taie respirația, muzee și mănăstiri interesante, mâncăruri bune să te lingi pe degete! De toate acestea m-am îndrăgostit în ultimii ani și ma bucur că am putut să redescopăr zona aceasta fabuloasă împreună cu Andreea. Dacă vizitasem deja Ținutul Zimbrului, acum am cunoscut îndeaproape și frumusețile din Piatra Neamț. Credeti-mă, prieteni, la poalele muntelui Pietricica, se așterne Raiul!”, spune George Mihai.

Nu ratati o noua editie “ROventura”, mâine, de la ora 15:00, cu Andreea Străvoiu si George Mihai, la Kanal D.

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Publicitate

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0