Emisiuni
Miron Mitrea, invitat la “40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D

Analistul politic Miron Mitrea este invitatul ediției de duminică, 15 mai, al emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată de la ora 21:15, la Kanal D.
Nume cu rezonanță în politica românească, dar și controversat, totodată, Miron Tudor Mitrea și-a construit cariera în PSD, unde a avut cinci mandate de parlamentar, și a fost Ministru al Transporturilor, în Guvernul Adrian Năstase. Este cel care a adus în PSD nume sonore ca Liviu Dragnea, Radu Mazăre, Marian Vanghelie sau Sorin Oprescu.
Numele lui Miron Mitrea este legat de fondarea și conducerea celui mai mare sindicat de după Revoluția din ’89, se consideră un om de stânga, și se declara un anticomunist. În anul 2015, Miron Mitrea a fost condamnat la închisoare, unde a ispășit 1 an și 1 lună din pedeapsă, în Penitenciarul Poarta Albă. În prezent, Miron Mitrea are o firma de consultanță și este analist politic în cadrul unei emisiuni TV. În vârstă de 66 de ani, Miron Mitrea se află la a treia căsătorie și are cinci copii.
“Cine a fost în spatele lui Miron Mitrea?”, Ați manipulat sindicatele în folos personal?”, “Vă simțiți vinovat pentru cea mai mare țeapă dată Statului Român?”, “Cât de curajos sunteți, la nevoie?”, “Pentru cine ați mai scoate astăzi cuțitul?”, “Râdeți des pe sub mustață?”, “Ce sfat i-ați da acum lui Liviu Dragnea?”, “Cât de frustrantă poate fi politica?”, “Cine v-a băgat în închisoare?”, acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care Miron Mitrea va trebui să răspundă în ediția de duminică, 15 mai, a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată de la 21:15, la Kanal D!
- Andreea Bălan continuă cursa America Express fără Andreea Antonescu: ”Nu mi-aș fi dorit să rămân singură în competiție!”
- Programul ANTENA 1 pentru perioada 27-02 ianuarie 2023
- Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 03-09 februarie 2023
- Programul PRO TV pentru săptămâna 30 ianuarie – 05 februarie 2023
- Programul KANAL D pentru săptămâna 30 ianuarie – 05 februarie 2023
-
Grila de programe6 zile ago
Antena 1 modifică grila de programe în day time, din cauza emisiuni Bate Palma de la PRO TV
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 20-26 ianuarie 2023
-
Program TVo săptămână ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 22 ianuarie 2023
-
ADVERTORIALE2 zile ago
LA MUȚI ANI 2023! De ANUL NOU primești Cadou Advertoriale Seo la dublu!
-
AUDIENȚE TVo săptămână ago
Cele mai noi episoade Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul întregii ţări
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 14 ianuarie 2023
-
Seriale2 săptămâni ago
Premiera Lia – Soţia soţului meu, lider de piaţă la nivelul publicului comercial feminin
-
RECOMANDARI TVo săptămână ago
Program TV azi 21 ianuarie 2023
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 13 ianuarie 2023
-
Special TV3 săptămâni ago
PRO TV difuzează mâine interviul eveniment. Prințul Harry: Lumini și umbre ”
-
Program TVo săptămână ago
Programul TVR 1 pentru săptămâna 23-29 ianuarie 2023
-
Reality Show2 săptămâni ago
Duelul reality-show-urilor: „Survivor România“ vs „America Express“ . Pro TV face o mutare-surpriză pentru Antena 1
-
RECOMANDARI TV2 săptămâni ago
Program TV azi 15 ianuarie 2023
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul KANAL D pentru săptămâna 16-22 ianuarie 2023