Connect with us

Industria de Comunicare

Miruna Macsoda devine Client Service Director pentru Rusu+Borțun

Published

on

 

Începând din luna august, departamentul de Client Service al Rusu+Borțun este condus de Miruna Macsoda, care s-a alăturat agenției în primul trimestru al anului, inițial în poziția de Account Director și Strategic Planner. Din poziția de Client Service Director, implicarea Mirunei este una cu miză majoră în agenție, dincolo de rolul de coordonare a departamentului de Client Service – componenta de strategie va fi integrată în toate proiectele încă din primul moment, pentru ca fiecare brief de proiect stabilit sau proactiv să beneficieze de expertiza ei.

 

Nevoie de oameni capabili, perseverenți și cu zvâcul potrivit există mereu, însă nu întotdeauna suntem în poziția să îi recunoaștem în momentul potrivit și să îi integrăm într-un sistem care e deja up& running. Întâlnirea cu Miruna a venit în momentul potrivit, acest lucru a fost vizibil încă din primele zile de colaborare și a fost dovedit încontinuu din acel punct încoace, prin rezultate de creștere a competenței și coeziunii echipei de CS, prin proiecte noi și clienți câștigați și printr-un sentiment de bine cu care este înconjurat totul. Rolul Mirunei se completează de minune cu cel al lui Bob, ei doi venind să consolideze și să ducă mai departe efortul și rezultatele agenției din ultimii ani – formula în care activăm în acest moment este foarte puternică și mă bucur că suntem așa norocoși.“, a declarat Adriana Lungu, Director Executiv Rusu+Borțun. 

 

Miruna are background de marketing într-un business de consultanță și în agențiile Mercury360, FCB Bucharest și DDB Bucharest, în cadrul cărora a avut pe rând responsabilități de client service și strategic planning, coordonând proiecte naționale și regionale pentru clienți din diferite industrii, câștigând volume noi de business de la clienți deja contractați, clienți noi sau premii pentru campaniile realizate, dar și construind echipe puternice în cadrul acestui proces.

 

Lucrurile s-au întâmplat natural de când am venit aici și simt că am găsit un loc care mi se potrivește. Mă simt norocoasă că am ocazia să lucrez numai cu oameni deștepți și că am partener de echipă un director de creație talentat, cu care sunt pe aceeași lungime de undă. Rusu+Borțun e o agenție specială și la fel sunt și clienții ei. Așa că mi-am propus să-mi păstrez zvâcul cât mai mult timp de acum înainte ca să ajut ca lucrurile să fie într-o evoluție continuă și sănătoasă. Avem deja 5 clienți noi, majoritatea multi-brand, de când lucrăm împreună, așa că începutul este foarte bun.”, a declarat Miruna Macsoda, Client Service Director & Strategic Planner Rusu+Borțun.

 

Rusu+Borțun este prezentă pe piață din 2008 și are următorul portofoliu de clienți: NEPI (Mega Mall, Promenada, City Park Constanța, Shopping City Timișoara, Ploiești Shopping City, Shopping City Sibiu, Shopping City Deva, Brăila Mall, Shopping City Galați, Vulcan Value Centre, Shopping City Piatra Neamț, Shopping City Târgu JiuSeverin Shopping Center, Aurora Shopping Mall), Patru Mâini, Caroli Foods, Alexandrion, Europa FM, Virgin Radio Romania, Equatorial, Deutsche Bank, The Coffee Shop, Raiffeisen Bank, Sports Hub, Synevo, Țiriac Energy, BCR, Alexander Hughes, Oro Toro, Cărturești, Vitas, Apollo111, Bucharest English Theater, Inventure, Florăria Iris.

 

 

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

DIGITAL

Vodafone România lansează campania neconvențională de brand „Trăiește frumos, înainte de toate”

Published

on

 

Vodafone România lansează o nouă campanie de brand sub conceptul „Trăiește frumos, înainte de toate”, gândită să comunice într-o manieră creativă și neconvențională rolul pe care Vodafone și-l asumă în îmbunătățirea vieții clienților și pentru susținerea echilibrului în folosirea tehnologiei.

Abordarea campaniei ilustrează într-un mod creativ prezența pe piață și scopul Vodafone de a conecta oamenii, pentru un viitor mai bun. Filozofia de brand se traduce în activitatea și implicarea companiei în comunitate, prin asigurarea conectivității care le permite oamenilor să-și îmbunătățească și să-și ușureze viața. În același timp, brandul Vodafone îi încurajează să păstreze echilibrul și să rămână conectați cu lumea reală participând la activități dincolo de mediul online.

Campania este construită în jurul videoclipului interactiv, „Trăiește frumos“, interpretat de cunoscuta cântăreață Delia. Vodafone comunică astfel noua filozofie de brand într-un mod interactiv, cu ajutorul versurilor, ceea ce reprezintă o premieră în industrie.

Campania folosește noul videoclip pentru a-l transforma într-un produs cu un bogat conținut digital interactiv, integrat într-o platformă online dedicată. Vodafone România folosește astfel experiența deținută ca lider în tehnologie creând un instrument inovator ce ilustrează atenția acordată atât clienților, cât și abordării care pune viața pe primul loc. Toate scenele din videoclipul Deliei, care prezintă diverse secvențe inspirate din viață, sunt transpuse în scurte povești video. Acestea sunt încarcate pe platformă sub formă de serial, fiind adaptate pentru ca utilizatorii să le poată derula și pentru a explora noua experință interactivă pe durata melodiei. Seria de secvențe video are scopul de a susține conversația pe tema prezenței tehnologiei în viața oamenilor și de a inspira filozofia unei vieți echilibrate.

„Tehnologia este parte a experiențelor noastre de fiecare zi, oferindu-ne beneficii extraordinare, în primul rând prin faptul că ne ajută să fim conectați oriunde, oricând. Într-o lume în care avem tehnologia la îndemână, filozofia noastră de brand susține calitatea vieții care vine din echilibru, inclusiv în modul în care folosim tehnologia: este important mai întâi să mănânci, apoi să postezi, să dansezi, apoi să faci streaming video de la concert. Campania Vodafone, prin manifestul interactiv realizat sub formă de videoclip muzical, încurajează oamenii să pună viața pe primul loc, înainte de toate și să privească tehnologia ca pe un excelent suport pentru experiențele autentice pe care le trăiesc în realitate”, a declarat Laura Barbu, Brand and Marketing Communication Director, Vodafone România.

Videoclipul Deliei și conceptul platformei online folosesc o soluție tehnică inovatoare, pentru a ilustra diverse situații din viață. Videoclipul ilustrează o mișcare continuă sus-jos, purtându-i pe cei care îl urmăresc printr-o clădire de apartamente, în fiecare interior, unde pot vedea secvențe cu oameni care mimează versurile melodiei ca dialog purtat între ei. De asemenea, vizitatorii platformei online pot parcurge videoclipul urmărind poveștile pe parcursul melodiei.

Noua campanie de brand Vodafone este dezvoltată pe toate canalele de comunicare și în toate punctele de contact cu clientul, inclusiv în mediul digital, pe TV, radio, în publicațiile tipărite, cinema, și outdoor.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

DIGITAL

Profero coordonează comunicarea digitală a brandului Ben & Jerry’s în România

Published

on

 

Copleșit de prea multe deadline-uri? Mereu în întârziere din cauza traficului? Întâlnirea nu a decurs cum ți-ai fi dorit sau a pierdut echipa preferată? Hush, hush! Ben & Jerry’s știe exact de ce ai nevoie: înghețata care să îți facă ziua mai bună! Pentru a aduce acest mesaj mai aproape de fanii români, Ben & Jerry’s și-a unit lingurițele cu Profero, agenția selectată prin intermediul unui pitch local să coordoneze comunicarea digitală a brandului pe piața din România.

Astfel, Profero a dezvoltat un concept umbrelă care se ramifică din ADN-ului brandului și este adaptabil pentru toate canalele – Make everything better with Ben & Jerry’s, pe care l-a amplificat apoi, cu creativitate și mult umor, în social media.

Odată cu începerea comunicării în România, ne-am dorit un partener digital alături de care să creștem notorietatea brandului și să încurajăm consumatorii nu numai să încerce Ben & Jerry’s, ci să se lase cuceriți pe deplin de aromele înghețatei noastre. Ne-am propus să devenim top of mind în zona deserturilor delicioase și răcoritoare și am ales să pornim în această călătorie alături de Profero, care ne-a propus un concept fix pe gustul Ben & Jerry’s. Iar primele rezultate obținute împreună ne confirmă așteptările”, afirmă Emilia Bârzan, Brand Manager, Ben&Jerry’s.

 „Încă de la primirea briefului ne-am implicat 100% în dezvoltarea unui concept strâns legat de contextul actual, cu care să rezoneze cât mai mulți consumatori. Fie că suntem stresați sau plini de energie, fie că vrem să ne refacem după job sau sărbătorim un succes, nimic nu se compară cu momentul ăla în care un scoop mare de Ben & Jerry’s îți poate salva ziua sau ți-o poate face și mai frumoasă. Nici nu mai e nevoie să spun cu ce am sărbătorit după ce am câștigat pitch-ul Ben & Jerry’s! Omnomnomnom J”, adaugă Elena Negrescu, Senior Copywriter, Profero.

„Cu un tone of voice jucăuș și simpatic, Ben & Jerry’s se adresează unui public tânăr, care trăiește clipa la maximum și care apreciază dacă un brand militează pentru propriile valori și acționează în consecință. Pe aceste atuuri am mizat atunci când am construit vizualurile și iată că s-au potrivit mănușă”, spune Diana Dalimon, Jr. Art Director, Profero.

„Ne bucurăm că avem oportunitatea de a coordona prezența Ben & Jerry’s în social media din România încă de la început, pentru a o crește într-o direcție creativă și consecventă cu valorile brandului. Așa am creat pagina de Facebook a brandului, care s-a dezvoltat armonios și care acum împărtășește bucuria mai departe cu milioane de iubitori ai celei mai #WoW înghețate”, menționează Alexandra Ion, Social Media Executive, Profero.

Brandul a început comunicarea digitală pe piața locală, alături de Profero, prin lansarea paginii oficiale de Facebook Ben&Jerry’s, dar și prin comunicarea primului eveniment al brandului în România – Life is better after a pint of Ben&Jerry’s, cu sprijinul agenției de PR Golin. Comunicarea a fost amplificată printr-o colaborare inedită cu Doamna Stela, care a oferit predicții astrologice amuzante, în linie cu conceptul evenimentului. Astfel, pe lângă degustarea sortimentelor delicioase de înghețată, consumatorii au avut savurat și câte o porție de umor marca Ben & Jerry’s.

Promovarea digitală va continua pe parcursul acestui an prin intermediul unui mix de activări tactice, prezență activă în social media și amplificări de PR.

Echipa Ben&Jerry’s implicată în comunicare este formată din: Larisa Bănuță (Brand Building Executive), Emilia Bârzan (Brand Manager).

Echipa Profero: Elena Negrescu (Senior Copywriter), Dan Hariga (Art Director), Diana Dalimon (Junior Art Director), Mădălina State (Account Director),  Alexandra Bogza (Senior Account Executive), Adela Preda (Head of Strategy), Alexandra Ion (Social Media Executive), Cristina Moise (Social Media Manager), Sabin Dima (Head of Technology), Damian Nuñez (Chief Creative Officer).

Echipa Golin: Roxana Dibă (Head of Brand Communication), Livia Voicu (Senior Media Associate), Ștefania Apachiți (Media Associate), Oana Pohrib (Digital Manager).

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Industria de Comunicare

Horia Tecău și McCann PR fac echipă în comunicare

Published

on

Foto Credit: McCann PR
 

Agenția McCann PR se ocupă, începând din luna august a acestui an, de coordonarea strategiei de comunicare pentru jucătorul profesionist de tenis Horia Tecău, singurul român campion de dublu la Wimbledon, US Open și Australian Open.

Aflat în acest moment pe locul 16 în lume în clasamentul ATP la dublu, Horia a se poate mândri cu o performanță remarcabilă: a încheiat ultimele 8 sezoane în Top 25 ATP la dublu, culminând cu clasarea pe locul 2 în ierarhia jucătorilor profesioniști, la finalul anului 2015.

Horia Tecău are în palmares 52 de finale de dublu, dintre care 34 de titluri, cucerite alături de 7 parteneri, între care trofeele de Grand Slam la Wimbledon în 2015 și US Open în 2017, cu Jean-Julien Rojer, dar și titlurile de Masters 1000 de la Cincinnati, în 2012 cu suedezul Robert Lindstedt, și Madrid, în 2016 cu Rojer. De asemenea, a câștigat turneul de Grand Slam Australian Open din 2012 la dublu mixt, împreună cu Bethanie Mattek-Sands. Alături de Rojer, Tecău și-a trecut în palmares, în 2015, și Turneul Campionilor.

În cadrul parteneriatului cu Horia Tecău, McCann PR va oferi, în principal, consultanță strategică pe zona de relații publice, social media, management și implementare pentru contractele de asociere de brand si evenimente asociate.

Sunt entuziasmat, mă bucur de această colaborare cu agenția McCann PR, o echipă pe care o cunosc personal și care a fost mereu aproape de sportul și mai ales de tenisul românesc. Cred că pot învăța lucruri noi din creativitatea, experiența și profesionalismul lor. Împărtășim valori comune, sunt convins că, împreună, vom crește și dezvolta proiecte relevante de viitor, de care să ne bucurăm cu toții”, a spus Horia Tecău.

Acest parteneriat reprezintă un demers firesc, McCann PR având o strânsă relație cu sportul românesc. Implicată timp de peste zece ani în activitatea de PR si comunicare a celui mai prestigios turneu de tenis din sud-estul Europei, Năstase Țiriac Trophy, echipa McCann PR a gestionat, de-a lungul timpului, campanii majore de PR, comunicare si marketing pentru evenimente importante din sportul românesc.

Prin această colaborare, continuăm tradiția de a oferi consultanță și expertiză celor mai emblematice figuri ale tenisului românesc. Horia Tecău reprezintă un nume important în tenisul mondial și un adevărat reper pentru sportul românesc. Acest nou parteneriat cu un sportiv de top și, totodată, un om care a reușit să impresioneze și dincolo de rezultatele sportive, ne onorează. Sunt sigură că dublul Horia & McCann PR va face performanță!” – a declarat Lavinia Chican, Senior Partner McCann PR.

În 2017, Horia a fost desemnat Ambasador al Organizației Națiunilor Unite pentru protecția copilului (UNICEF) în România. În acesta calitate, Horia aduce în atenția publică mesajele copiilor care au nevoie de sprijin, astfel încât drepturile lor să fie respectate, militând activ pentru accesul copiilor la sănătate și educație de calitate.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement

Trending