Connect with us
 

Din această toamnă, X Factor vine cu noutăți și reguli de votare schimbate. Pentru prima oară în istoria show-ului de la noi, românii au șansa să voteze alături de cei trei jurați, Delia, Horia Brenciu și Ștefan Bănică, astfel că X Factor are cel mai mare juriu din România. Al patrulea jurat este publicul!

Mecanismul este simplu: în faza audițiilor, cei care se prezintă în fața celor trei jurați trebuie să primească trei ”DA” pentru a putea trece în etapa următoare a show-ului. În fiecare săptămână, publicul își poate vota favoriții dintre concurenții care au primit trei ”DA”, asfel încât la finalul etapei de audiții cel mai votat de către telespectatori scapă de Bootcamp și ajunge direct în prima gală live. Pe scurt, telespectatorii Antena 1 vor avea rol de jurat: în votul lor stă decizia de a trimite un singur concurent direct în etapa galelor live.

„Este un element surpriză, până la urmă, care complică, într-un fel, galele live, îl obligă pe mentorul care-l va prelua pe concurentul ales de public la o altă strategie, mentorul respectiv având deja un grup de concurenți selectați de el. Și cred că al patrulea jurat – Măria-sa, publicul – se va implica mai mult în show decât până acum”, e de părere Ștefan Bănică.

La rândul lui, Horia Brenciu spune despre noul mecanism de votare din concurs că este:

„to be or not to be. E albă sau neagră. Mergi mai departe cu 3 ”DA” sau concurentul pleacă acasă din pricina unui singur ”NU”.

X Factor era dinamic oricum, dar regula asta va crește miza jurizării și, implicit, a spectacolului. Cel propulsat de public în gale va fi un competitor extrem de incomod pentru ceilalți concurenți. Să fii preferatul publicului, cu trei ediții înainte de finală, nu e deloc un atu de neglijat.”

Și Delia mărturisește că îi place această regulă.Nu cred că asta va afecta dinamica show-ului, noi, jurații, suntem aceiași. Însă cred că faptul că de data aceasta publicul este implicat și are un cuvânt greu de spus va face ca show-ul să fie și mai interesant. Publicul are și el factorul X, deci cred că e foarte important ca marele câștigător să fie pe placul publicului, asta îl va ajuta în continuare în carieră, chiar și după terminarea show-ului.”

Aflați în plină desfășurare a audițiilor, care se filmează la Teatrul de Operetă „Ion Dacian” din Capitală, jurații au avut deja ocazia să stea față în față cu primii concurenți din sezon.

„Aceștia sunt trăsnet și surprinzători, iar atmosfera e pe gustul meu, plină de neprevăzut. În ceea ce-i privește pe colegii mei, Delia e… verde, pardon turcoaz (m-a corectat din prima zi) și zâmbitoare, Ștefan e puțin zgârcit în ”DA”-uri, iar eu, după cum mă știți, sunt la dispoziția tuturor”, glumește Horia Brenciu. ”Suntem într-un spațiu nou, la Teatrul de Operetă, ne adaptăm”, adaugă Ștefan Bănică.

”Sunt mulți concurenți, unii cu potențial real. Dar vom vedea, e prea devreme pentru a trage concluzii.”

Un lucru e sigur: niciun sezon nu seamănă cu celălalt, întotdeauna este o experiență nouă.” Ce urmărește juratul atunci când privește spre scena X Factor? „Așa cum am spus și anul trecut, e vorba de un “pachet”, unde, pe lângă voce, îmi doresc să văd charismă, atitudine scenică, puterea de captare a atenției spectatorului, posibilitatea de a face show și, mai ales, emoție. Fără emoție nu există nimic”, mai spune Ștefan.

Pentru Delia, foarte importante sunt spontaneitatea și personalitatea celui care vine pe scenă, pe lângă calitățile vocale.

„Clar trebuie să fie personaje, să existe mai mult decat voce în tot ceea ce reprezintă: prezență scenică, tehnică vocală, personalitate, aptitudini în dans și coordonare. X Factor naște staruri, nu încă un cântăreț în peisajul industriei muzicale din Romania. Cred că am demonstrat asta prin mulți participanți din sezoanele trecute, care azi au o carieră înfloritoare, precum Nicoleta Nucă, Jo, Nadir, Florin Ristei, UDDI etc.”

Iar Horia Brenciu e de părere că încrederea în mentorul care te ghidează în concurs este extrem de importantă.

„Concurentul care ajunge în echipa mea trebuie să aibă încredere în mine.

“Apoi, e ideal să beneficieze de un chef de muncă nebun, pentru că vom avea multe de pregătit pentru aparițiile pe scena de la X Factor.”

juriu x factor antena 1

Și pentru că show-ul în sine este și o competiție între jurați în ceea ce privește marele câștigător, glumele între aceștia nu întârzie să apară, fiecare fiind convins că „ucenicul” său va fi declarat câștigător al sezonului.

„Dacă te referi la jurați, va câștiga cel care intuiește publicul și cânta mai bine… “My Way”, glumește Horia Brenciu, care pregătește pentru această toamnă, pe 26 septembrie, un super concert dedicat lui Frank Sinatra.

„Îmi doresc să câștig, dar nu oricum”, spune Ștefan Bănică.

„Pe de altă parte, îmi doresc ca cel care va câștiga X Factor să-și clădească o carieră. În ceea ce mă privește, din experiența de anul trecut, sunt foarte mulțumit de rezultatele concurenților mei, care sunt difuzați la radio și se află chiar în topurile muzicale, cum ar fi Nicoleta Nucă, Alexandra Crișan.” Iar Delia încheie glumind: „Eu voi câștiga! Nu e evident?” 

Lasa un comentariu aici!

Str. Delea Veche, nr.24, copr D, et.4, Sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presa, informari si alte materiale va rugam sa ne contactati pe e-mail.

1 Comment

1 Comment

  1. Vasluianul

    7 iulie 2015 at 17:59

    Cea mai tare emisiune!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Emisiuni

Jurații Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu își aleg echipele sezonului special Chefi la cuțite

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Ultima ediție de jurizări pe nevăzute din sezonul special Chefi la cuțite, dedicat familiilor, va fi difuzată diseară, de la 20:00, pe Antena 1. 

Pe ultima sută de metri, echipele care vor trece prin emoțiile unei prime sesiune de gătit în bucătăria show-ului vor fi nevoite să scoată din mânecă cei mai ”savuroși” ași culinari, căci au o singură șansă de a convinge jurații că merită să se califice în etapa următoare, cea a confruntărilor pe echipe.

Marți seară, în urma ultimelor cuțite acordate în audițiile pe nevăzute, chefii vor extrage culorile tunicilor în care vor lupta sezonul acesta, urmând ca la finalul zilei să își aleagă și echipele. Sezonul special impune ca fiecare jurat să intre în luptă cu câte trei familii, însă doar unul dintre ei va avea avantajul de a-și alege primul toate cele trei echipe. Câștigătorul va fi ales chiar de familia extinsă a celui mai iubit show culinar, echipa de producție Chefi la cuțite, cea care a degustat și jurizat preparatele pregătite de jurați în mica lor luptă internă. Așa se face că singurul avantaj al acestui sezon depinde de savoarea din farfuriile gătite chiar de Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu: ”Chiar sunt curios cum va decurge totul și cum este să gătești alături de o echipă gata formată. Sper să am alături cele mai talentate familii! Asta dacă mă lasă Florin și Cătălin, pentru că ori de câte ori ne alegem echipele ne certăm, mărturisește chef Bontea.

Care va fi verdictul luptei culinare dintre chefi, ce echipe vor alege jurații în taberele lor în acest sezon special, dar și ce familii vor marca o serie de jurizări memorabile în ultima ediție de audiții pe nevăzute, telespectatorii Antena 1 pot urmări diseară, începând cu 20:00.

Chefi la cuțite, sezonul special dedicat familiilor, schimbă structura echipelor. Formate din câte patru membri, familiile vor participa ca grup în cel mai iubit show culinar, dornice să demonstreze că au ingredientele necesare pentru a obține cuțitul din partea chefilor Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu. Vedete, foști concurenți, juniori pasionați de gătit, sau oameni în vârstă cu experiență în bucătărie, toți își vor încerca norocul în etapa audițiilor. Cele mai talentate familii vor fi alese în taberele celor trei jurați și vor intra în arena culinară Chefi la cuțite, pentru o șansă de a juca în confruntările pe echipe și a se califica în marea finală. O singură familie câștigătoare va fi cea care obține premiul sezonului, de 10.000 de Euro.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Antena Stars: Acestea sunt cele şase cupluri de la Dragoste fãrã secrete

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Asearã a avut premiera cea mai nouã producţie Antena Stars, Dragoste fãrã secrete, emisiune ce va putea fi urmărită în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 12:00 şi seara, de la 18:45. Gazda emisiunii, actriţa Iuliana Călinescu, le va fi alături telespectatorilor, dar şi concurenţilor, zi de zi, iar sâmbăta, de la 18:45, aceasta va aduce o gală retrospectivă, în care vor putea fi urmărite cele mai importante momente ale săptămânii.

Timp de 100 de zile, telespectatorii vor putea urmãri evoluţia a şase cupluri care vin sã demonstreze cã pot „face casã bunã împreunã”, atât la propriu, cât şi la figurat. Izolate complet de lumea exterioarã, cele şase cupluri care s-au înscris în aceastã competiţie au acceptat sã îşi dezvãluie viaţa împreunã, în speranţa cã simpatia publicului îi va conduce cãtre marele premiu: un apartament cu douã camere, situat într-un ansamblu rezidential din capitalã.

Iatã cine sunt curajoşii care vor concura la Dragoste fãrã secrete:

Mãdãlina (19 de ani) şi Alexandru ( 25 de ani) – el este pasionat de sport, iar ea de hair styling Împreună formăm un cuplu de aproximativ o lună de zile. Vreau să o cunosc mult mai bine. Consider că în momentul în care locuim împreună ne cunoaștem cel mai bine. Pentru mine este o provocare foarte mare, mă simt destul de puternic să câștig”, a spus Alexandru.

            Oana (29 de ani) și Laurențiu (26 de ani) – au un copil de un an și patru luni.“Noi doi ne-am cunoscut în 2017, pe 8 aprilie. Soarta a făcut să ne întâlnim de ziua mea (n.r. Oana). Am fost încântată că l-am primit drept cadou. (…) Ne completăm. Ne înțelegem. Suntem o familie model”, au povestit cei doi.

            Rozalia ( 31 de ani) și Valentin (34 de ani) – “Suntem împreună de cinci luni. Eu desenez, tatuez (n.r. Valentin). Formăm o relație frumoasă, la distanță. El stă în București, eu în Râșnov. Distanța nu este un impediment. Încercăm să fim aproape cât mai mult. (…) Ea m-a abordat pentru un tatuaj”, au povestit Rozalia și Valentin.

            Narcisa (18 ani) și Cosmin (20 de ani)“Eu lucrez în domeniul IT și ea este elevă. Ne-am cunoscut acum doi ani la un revelion. Am avut și suișuri și coborâșuri. Nu renunță niciunul până când nu dormim în alte camere și apoi ne revenim, se întâmplă și să trecem peste imediat”, au povestit cei doi.

Flori (23 de ani) și Andrei (25 de ani) “Eu sunt antreprenor. Ea este model și dansatoare. Ne cunoaștem de o săptămână. Ne-am aruncat priviri. Ea mi-a atras atenția, am făcut schimb de numere de telefon. Relația s-a înfiripat a doua zi, am invitat-o să luăm masa“, au povestit Flori și Andrei. El și-ar dori să doneze apartamentul unei familii nevoiașe.

Nicoleta (18 ani) și Mădălin (22 de ani) – “Pe Mădălin l-am cunoscut la emisiunea Te iubesc de nu te vezi. Sunt etuziasmată de relația noastră. Este cu năbădăi, cu mici certuri. (…) Acum chiar avem o relație foarte ok. Avem potențial să fie ceva frumos între noi“, au spus Nico și Mădălin.

Cu excepția unei singure ore pe săptămână, cele șase cupluri nu vor vedea alți oameni, dar nici nu vor interacționa între ele, având restricţionat accesul la internet sau telefonie mobilã. În cele trei luni de emisie, oricare dintre cei doisprezece nu își va putea vedea decât partenerul de viață. Acesta va fi singurul om pe care se va putea baza, singurul cu ajutorul căruia va lua decizii. Fiecare dintre cele şase cupluri va locui într-un studio, timp de 100 de zile, oferind acces video non-stop, prin intermediul camerelor robotizate şi al unei platforme, la felul în care trec peste provocãrile vieţii de cuplu şi în care fac echipã pentru rezolvarea sarcinilor zilnice, primite de la echipa de producţie.

Imaginea completã a felului în care fiecare cuplu va trece peste momentele plãcute şi neplãcute ale fiecãrei zi, va putea fi urmãritã de cãtre telespectatori. Totodatã, aceştia vor putea accesa o platforma online în care îşi vor putea urmãri favoriţii, în direct, 24 din 24 de ore şi unde vor putea sã îşi exprime şi votul, o singurã datã pe zi. Voturile telespectatorilor sunt cele care hotãrãsc cine iese din competiţie şi cine rãmâne în cursa pentru câştigarea marelui premiu – un apartament cu douã camere, situat într-un ansamblu rezidential din capitalã. În fiecare lunã, un cuplu va fi eliminat, iar altul îi va lua locul, aşa cã cei care vor sã ia parte le aventurã se pot înscrie în continuare pe casting@antenastars.ro.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Ana Morodan, Teleșpan, Cocuța și Boantă, mâncare indiană pentru jurații Chefi la cuțite

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Au îndurat cele mai grele condiții în Asia Express – Drumul Elefantului și au reușit să își păstreze locul în competiție până aproape de final, însă situațiile limită, adrenalina și tensiunea par să continue pentru Ana Morodan, Teleșpan, Cocuța și Bogdan Boantă. Mâine seară, cei patru vin la Chefi la cuțite, în sezonul dedicat familiilor, difuzat de Antena 1 începând cu 20:00, cu încrederea că se pot coordona într-o sesiune de gătit memorabilă:

Eu sincer, nu știu ce caut aici. Sigur îmi voi păta și rochia asta superbă, în care nu mă pot mișca”, va spune Ana nedumerită. ”Haos, haos, haos!”, adaugă Teleșpan, chiar în mijlocul probei.

Așa se face că cei patru prieteni, pe care cel mai dur reality-show i-a apropiat extrem de tare, au de gând să le gătească chefilor Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu trei preparate indiene tradiționale, în amintirea Asia Express: chicken tikka masala, dal- linte cu curry și paratha- pâinici specifice. Deși toți mărturisesc că succesul acestei etape depinde de Cocuța, coordonatorul grupului, Ana Morodan, mai sceptică, nu pare convinsă că echipa lor se poate pricepe și la gătit. Tocmai din acest motiv, își va face apariția cu două elemente demne de o contesă: un mini ventilator, ce îi protejează machiajul împotriva umidității din bucătărie și un pahar de cristal: ”Acest pahar este pentru situații la care nu te aștepți. Atunci când ești Morodan nu poți să bei dintr-un pahar de plastic ce ți se oferă”, spune bunul său prieten.

”Această prezență a noastră în emisiune ar trebui să se numească cum să gătești indian după ochi, pentru că după rețetă nu am reușit să o facem. Toată situația asta mă depășeste, va spune Teleșpan chiar înainte de a păși în fața chefilor.

Care va fi părerea celor trei maeștri ai gastronomiei despre preparate și ce scântei vor ieși la bancul de lucru în cea mai memorabilă sesiune de gătit din sezonul special Chefi la cuțite, dedicat familiilor, telespectatorii pot vedea mâine seară, de la 20:00, pe Antena 1.

Chefi la cuțite, sezonul special dedicat familiilor, schimbă structura echipelor. Formate din câte patru membri, familiile vor participa ca grup în cel mai iubit show culinar, dornice să demonstreze că au ingredientele necesare pentru a obține cuțitul din partea chefilor Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu. Vedete, foști concurenți, juniori pasionați de gătit, sau oameni în vârstă cu experiență în bucătărie, toți își vor încerca norocul în etapa audițiilor. Cele mai talentate familii vor fi alese în taberele celor trei jurați și vor intra în arena culinară Chefi la cuțite, pentru o șansă de a juca marea finală și a obține premiul de 10.000 de Euro.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Trending