A-Z NEWS
Mistretzu’: ”Pentru noi Ziua Îndrăgostiţilor este în fiecare zi”
Octavian Păscuţ de la “Cronica Cârcotaşilor” este de 30 de ani alături de soţie. Sunt împreună de peste 30 de ani şi pentru ei „Ziua Îndrăgostiţilor” este în fiecare zi. Au o poveste de dragoste ca-n filme şi, fără doar şi poate, sunt suflete pereche.
Octavian Păscuţ, alias Mistretzu’ de la “Cronica Cârcotaşilor”, şi soţia sa, Mădălina, se cunosc de când erau doi ţânci de grădiniţă. Atunci s-au privit prima dată în ochi şi de atunci sunt nedespărţiţi. Au urmat cursurile aceleiasi şcoli, fiind colegi din clasa I până la finalul clasei a XII-a, la Colegiul Naţional Unirea, din Turnu Măgurele.
La vârsta majoratului erau aproape o familie, iar câţiva ani mai târziu şi-au unit destinele în faţa lui Dumnezeu, gata să ia viaţa în piept ca soţ şi soţie.
“Sunt un tip norocos pentru faptul că îmi cunosc soţia de peste 30 de ani. Practic de la început, având în vedere că eu am doar 38 de ani şi ea 39”, spune Cârcotaşul.
“Arta supravieţuirii într-o relaţie, de o asemenea durată, se învaţă în fiecare zi, iar noi, multumim lui Dumnezeu, am avut timp la dispoziţie să învăţăm unul de la celălalt. Nu prea e loc de surprize neplăcute. Ai CV-ul complet la purtător şi ţi-l poţi verifica în memorie, de la anul, luna, ziua şi chiar ora, acolo unde lecitina îşi face efectul”, mărturiseşte Tavi.
Cât despre Ziua Îndrăgostiţilor, vedeta Prima TV spune că “poate fi în orice zi, pentru că de-a lungul timpului au fost o groază de momente care ne-au marcat viaţa şi pe care le putem sărbători împreună”. De şase ani, Cârcotaşul şi soţia sa sunt părinţi şi se mândresc cu fiul lor Alexandru, alături de care vor sărbători şi anul acesta Ziua Îndrăgostiţilor.
La Prima TV Mistretzu’ şi colegii Cârcotaşi fac încălzirea pentru noul sezon al ”Cronicii”, care va debuta pe micile ecrane pe 27 februarie.
- Vedete2 săptămâni ago
Nu se mai ascund! Denise Rifai impreună cu un bărbat celebru pe litoral
- Horoscop2 săptămâni ago
Zodiile protejate de Dumnezeu la început de octombrie 2023. Le va merge bine pe toate planurile
- Reality Show2 săptămâni ago
Ce a decis ANTENA 1 cu privire la reality-show-ul pe care îl aşteaptă toată țara
- Vedeteo săptămână ago
Drama care l-a marcat pe Andrei Ștefănescu. Artistul a fost trădat de oamenii în care avea cea mai mare încredere: „Chinuitor”
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 18 – 24 septembrie 2023
- Horoscop3 săptămâni ago
Cele trei zodii care atrag norocul ca un magnet până pe 15 septembrie. Sunt protejate de astre și orice își doresc devine realitate
- Vedete3 săptămâni ago
Unde s-a dus Teo Trandafir după ce a fost dată afară de la KANAL D? Prezența vedetei TV o adevărată onoare pentru toată lumea! „Ce onoare și ce bucurie pentru noi! Teo Trandafir alături de noi!”
- Reality Show4 zile ago
Antena 1, amendată de CNA cu o sumă uriașă. Momentele din emisiunea Chefi la Cuțite au fost sesizate de mii de telespectatori
- ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Ce diferență de vârstă este între Denise Rifai și Dan Bittman. Cu câți ani este mai mare celebrul artist, diferența e majoră
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 15 – 21 Septembrie 2023
- Horoscop2 săptămâni ago
Zodii care vor primi o veste bună până la sfârșitul lunii. Iese soarele și pe strada acestor nativi!
- Grila de programe2 săptămâni ago
Premierele și recomandările lunii Octombrie 2023 pentru DIVA
- Horoscop2 săptămâni ago
Horoscop azi 11 septembrie 2023. Ce zodii sunt avantajate din punt de vedere financiar
- Program TV2 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 15 – 21 Septembrie 2023
- Horoscop2 săptămâni ago
Horoscop azi ,13 septembrie. 0 iubire din trecută bate la usa Balanțelor
- Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 18 – 24 Septembrie 2023