Moment controversat la România Dansează! Dansatorii lui Connect-R excluşi din semifinale tocmai datorită asocierii cu artistul?

1
427

România Dansează revine cu o nouă ediţie incediară, însă şi o controversă pe măsură. Juriul format din Monica Petrică, CRBL şi Mihai Bendeac se va întâlni pentru a delibera cine vor fi concurenţii care vor intra în semifinalele showului de la Antena 1. Cei trei vor reevalua fiecare moment care a primit minim două voturi, urmând ca doar 36 de concurenţi să se înscrie printre semifinalişti. Printre aceste momente s-a aflat şi cel al dansatorilor lui Connect-R,  trupa First Class, care a electrizat efectiv sala, plecând acasă cu trei steluţe aurii şi toată aprecierea juraţilor. Aceasta a fost una dintre trupele pe care, cu siguranţă, telespectatorii au remarcat-o la rândul lor, prestaţia din cadrul competiţiei fiind într-adevăr spectaculoasă.

Momentul lor a fost reevaluat de juraţi alături de multe alte numere, însă rezultatul a stârnit adevărate controverse. O conversaţie surprinsă între Mihai Bendeac şi băieţi vine cu un deznodământ incredibil. Deşi CRBL şi Mihai Bendeac au considerat că locul lor este în semifinale, producătorii emisiunii au decis, se pare, altceva. Tocmai pentru a nu exista discuţii datorită ascoierii lor cu artistul, aceştia ar fi fost excluşi din semifinale şi rugaţi să vină anul următor, de această dată fără cântăreţul Connect-R. Deciza este însă controversată, pe de o parte, aducându-se în discuţie un posibil subiectivism, pe de altă parte trupa fiind extrem de talentată. Uite cum a arătat discuţia între Bendeac şi dansatorii lui Connect-R!

“Imaginaţi-vă stadionul naţional, cel nou, arhiplin, înmulţit cu 60, cam atâţia oameni s-au uitat la dansul vostru. Ideea e în felul următor. Au fost foarte multe scandaluri în culise apropo de faptul că voi aţi venit susţinuţi de Connect-R, de faptul că eu îl cunosc de Connect-R, că CRBL îl cunoaşte pe Connect-R. Multora nu li s-a părut deloc corect şi producătorii au luat decizia, eu nu am fost de acord cu ea, nici CRBL, dar nu am avut ce face, să nu intraţi în semifinale din această cauză şi să reveniţi la anul fără Connect-R, fără susţinerea lui”, le-a spus Bendeac dansatorilor lui Connect-R.

Întreaga discuţie o puteţi vedea astăzi, de la 20.30, la România Dansează. Tot atunci, telespectatorii vor afla care a fost decizia finală cu privire la trupa First Class.

Comentarii