vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăA-Z NEWSProiecteNarada, amplă intervenție de sprijinire a educației online în județul Bacău

    Narada, amplă intervenție de sprijinire a educației online în județul Bacău

    După ce a vizitat comunități din județele Brașov, Bistrița Nasăud, Neamț și Suceava, caravana Narada a ajuns la ultima destinație a turneului început săptămâna trecută: Bacău. Împreună cu partenerii săi, în cele opt comunități în care a ajuns, Narada a oferit dotarea materială necesară pentru educația digitală a elevilor din comunitățile vulnerabile și device-urile care pot reprezenta suportul pentru obținerea performanței școlare. Susținând pe de-o parte accesul tuturor copiilor la educația online, dar și încurajând performanța acolo unde sunt obținute rezultate impresionante, în ciuda dotării materiale precare, Narada sprijinită de partenerii ei a urmărit un singur obiectiv: aducerea educației în secolul 21.

     

     

    NEW Publicam si scriem advertoriale pentru tine!

     

    La Bacău a avut loc cea mai amplă intervenție de sprijinire a educației online desfășurată de Narada cu susținerea Dedeman. Compania a apelat la Narada, pentru că, în condițiile în care acesta a fost primul județ intrat în scenariul roșu, cu o proporție semnificativă de elevi provenind din medii defavorizate, o intervenție de urgență pentru susținerea educației online era mai mult decât necesară.

     

    „Narada Box”, kit-ul de prim-ajutor educațional constând în smartphone-uri funcționale, laptopuri, tablete sau imprimante donate și recondiționate ulterior de voluntari Narada, au ajuns în zeci de comunități din țară. Grădinița „Dumbrava minunată” arondată Școlii Gimnaziale Octavian Voicu din Bacău este doar unul dintre acestea exemple.

    Situată într-o zonă a Bacăului unde locuitorii au posibilități financiare reduse, ocolită de investitori mai bine de 10 ani, dotările Grădiniței „Dumbrava minunată” sunt ușor de observat pentru oricine îi trece pragul: mobilier uzat și tehnologie de învățământ mult rămasă în urmă. Singura resursă de care grădinița nu duce lipsă este cea umană. Educatoarea Adina Ivența a reușit să mobilizeze părinții talentați să decoreze pereții cu scene din povești, iar în perioada școlii online, cei 23 de copii din grupa pregătitoare au putut învăța după fișele realizate de educatoare și multiplicate la un xerox din oraș, cu bani din propriul salariu.

     

    Visul educatoarei de a folosi tehnologie modernă în procesul de învățare a fost făcut cunoscut pe platforma de crowdfunding Narada.ro și tot prin intermediul ei s-a putut transforma în realitate. Printr-o sponsorizare Petrom, grădinița a fost dotată cu o tablă interactivă, laptop și imprimantă. Iar dacă bucuria copiilor la vederea „tablei magice” a fost exprimată zgomotos prin cântece și dansuri, nu mai puțin surprinși au fost când au primit de la reprezentanții stației locale Petrom 2 Milcov și jucării, dar și o boxă de la compania Tedro, pentru a pătrunde mai ușor în universul poveștilor.

    Următorul popas al caravanei Narada și partenerilor săi a fost la Școala Gimnazială Ghiță Mocanu din Onești. „Vrem să strălucim asemeni steluțelor!” – astfel își prezenta profesoara Elena Negoiță proiectul înscris pe platforma de crowdfunding Narada.ro prin care își propunea dotarea cu device-urile necesare învățării online pentru toți cei 23 de copii ai clasei a III-a de care e responsabilă. Situația cu care s-au confruntat aceștia în perioada școlii online nu este mult diferită de cea a altor comunități în care a ajuns Narada în acest turneu: mulți frați care trebuie să împartă același dispozitiv de învățare, copii care nu dispun nici măcar de un telefon vechi ca suport pentru educația online, elevi cu motivație și putere de concentrare scăzută, cu fluctuații ale dispoziției din cauza izolării și a lipsei contactului cu școala și colegii.

     

    Pe 11 februarie, când echipa Narada împreună cu reprezentanții stației locale Petrom 5 Onești au înmânat 23 de tablete clasei și un laptop învățătoarei, visul Elenei Negoiță a devenit o realitate concretă. Indiferent în ce scenariu ar intra școala în viitor, toți copiii vor putea fi prezenți la cursuri, dar și la orele de educație remedială, pentru a acoperi lacunele de informație cauzate de imposibilitatea frecventării școlii online.

     

    Liceul Tehnologic Jacques M. Elias din comuna Sascut a fost ultima destinație a caravanei Narada și partenerilor săi. Aici, 25 de elevi au fost dotați cu dispozitive Oppo pentru învățarea online, un laptop și o tablă interactivă cu licență MozaBook, cu efortul a peste 60 de donatori, printre care se numără Petrom și IPSO Agricultura. Proiectul inițiat de profesoara Aurelia Dascălu pe Narada.ro a reușit să mobilizeze comunități și să stârnească un val de empatie cu dorința dascălului și a elevilor săi de a beneficia de tehnologie modernă pentru învățare.

    Efortul nici unuia dintre donatori nu a fost trecut cu vederea, ci fiecăruia – chiar și celor anonimi – i s-a mulțumit prin bilețele lipite de tabla interactivă. Cei 25 de elevi au făcut chiar și o demonstrație a utilității dispozitivului în fața reprezentanților Petrom: cu ajutorul unei table interactive pot fi accesate manuale digitale, se pot studia schițe 3D, organiza competiții, jocuri și se poate învăța mai ușor pentru examenul de bacalaureat.

     

    Investiția în calitatea învățământului este, de fapt, o investiție în calitatea pregătirii viitoarei forțe de muncă, cu beneficii directe pentru comunitate, a atras atenția reprezentantul stației Petrom 2 Milcov în discursul ținut în fața elevilor de la liceul din Sascut. Un laptop, un smartphone funcțional sau o tabletă dăruită prin intermediul unui program ca Narada Box pot reconecta un copil la educație, o investiție al cărei profit va fi întors comunității pe viitor. Astfel, o simplă donație poate face diferența.

     

     

     

    Bianca Bujor - Editor Coordonator

    Editor Coordonator | bianca.bujor@radardemedia.ro

    Bianca Bujor - Editor Coordonatorhttps://www.radardemedia.ro
    Editor Coordonator | bianca.bujor@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente