Connect with us

A-Z NEWS

Narcisa Iorga, îndemn pentru CNA față de reclamațiile la adresa Antena 3: ”Hai, că nu e târziu!”

Published

on

Reclame

Narcisa Iorga este nemulțumită de faptul că CNA tratează preferențial postul de știri Antena 3.

Fostul membru CNA afirmă într-o postare pe o rețea de socializare, că există 59 de reclamații la adresa Antena 3 și Antena 1 pe masa instituției. Prioritare sunt însă posturile B1 TV, Realitatea TV și Nașul TV, spune aceasta.

”Azi, pe ordinea de zi a CNA, se află 59 de reclamații la adresa Antenei 3 și Antenei 1 pentru `plimbarea din jurul Palatului Cotroceni`. Din august. Hai, că nu e târziu! Șase luni reprezintă un termen rezonabil pentru analiza Antenelor, că tot se estompează impactul știrilor difuzate. B1, Realitatea și Nașul trebuie tratate cu celeritate.

CNA nu a aplicat azi nicio amendă pentru ”plimbarea” organizată de Antena 3 în jurul Palatului Cotroceni. Nici n-o va face. Nu cumva să intrați în jocul vulpilor din CNA și să credeți că, chipurile, nu s-au întrunit șase voturi necesare sancționării. Ei știu exact cum votează în așa fel încât să nu se întrunească numărul necesar sancțiunii. Se împart astfel: patru membri CNA aflați sub controlul PSD își asumă pe față susținerea Antenei 3, deci votează împotriva sancțiunii, alți trei votează sancțiunea, știind însă sigur că nu vor ajunge s-o aplice, întrucât doar alți doi membri CNA vor mai vota pentru. Astfel, joacă pe degete și deciziile, și opinia publică.

Iată, pe scurt, argumentele a doi membri CNA, pentru a nu aplica nicio sancțiune. Ambii au fost susținuți pentru al doilea și al treilea mandat în CNA de către PSD, via Antena 3:
Răsvan Popescu (prima fotografie), fost jurnalist BBC și fost președinte CNA din partea PNL. Acum, la al treilea mandat în CNA, la propunerea PSD: „Nicio plimbare nu e sancţionabilă”.
Radu Călin Cristea (a doua fotografie), fost jurnalist Europa liberă, propus la primul mandat de PNL, acum de PSD: ”Antena 3 e un canal media care prin mesajele pe care l-a transmis în ultimii ani a devenit un fenomen care transcende cadrul strict mediatic. Asta se poate constata prin foarte multe exemple, prin adversităţile contondente cu fostul preşedinte Traian Băsescu. Nu văd încălcări ale legislaţiei audiovizuale.

Amintesc faptul că ”plimbarea” Antenei 3 a fost asumată de către post ca o urmare a deciziei justiției de a-l condamna pe Dan Voiculescu la 10 de ani de închisoare.”, a scris Narcisa Iorga pe contul său de facebook.

CNA

Narcisa Iorga a fost membru CNA din octombrie 2008 până în octombrie 2014, ea fiind propusă în această funcție de fostul preşedinte al României, Traian Băsescu.

CITEȘTE ȘI:


Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar2 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV3 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show3 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni3 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden3 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show4 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentaro săptămână ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending