Neaţa cu Răzvan şi Dani, Acces Direct, Narcisa-Iubiri nelegiuite şi Un show păcătos revin la Antena 1, din 5 septembrie (galerie foto)

0
662

Din 5 septembrie, emisiunile “Neaţa cu Răzvan şi Dani”, “Acces Direct”, “Un show păcătos”, dar şi telenovela “Narcisa Sălbatică” se reîntorc la Antena 1 cu noi sezoane pline de umor, subiecte inedite, dezvăluiri senzaţionale şi poveşti emoţionante.

Toamna aceasta, cafeaua de dimineaţă se va servi doar cu zâmbetul pe buze, în compania simpaticilor Răzvan şi Dani. De luni până vineri, de la ora 8.00, telespectatorii Antena 1 sunt aşteptaţi să înceapă o zi senină, într-o atmosferă relaxată la „Neaţa cu Răzvan şi Dani”. Aşa cum s-a întâmplat şi în sezoanele anterioare, umorul de calitate, muzica, dansul, discuţiile savuroase, dar şi interviurile serioase vor fi la loc de cinste alături de Răzvan şi Dani.

De luni până vineri, de la ora 17.00, Simona Gherghe va aduce în atenţia telespectatorilor „Acces Direct” subiecte de actualitate și in exclusivitate, poveşti inedite, muzică şi discuţii incitante.

Tot luni, de la 20.20, se va lansa al treilea sezon al celui mai indrăgit serial românesc: Narcisa-Iubiri Nelegiuite. Doar primul episod se va difuza de la 20.20, începând de marți, 6 septembrie, telespectatorii vor putea urmări telenovela lor preferată de la 22.00. Românii  vor putea trăi alături de protagoniştii telenovelei “Narcisa-Iubiri Nelegiuite” o poveste de dragoste emoţionantă, cu răsturnări spectaculoase de situaţie şi multe momente de suspans.

Noul sezon al telenovelei vine cu foarte multe surprize, de la noile poveşti de iubire până la actorii care le vor da viaţă în serial. Zece tineri actori se vor alătura echipei “Narcisa-Iubiri Nelegiuite”, pe lângă nume mari precum Magda Catone, Şerban Ionescu, Adriana Trandafir. Alina Puşcaş, Gabriel Duţu, Andrei Aradits, Antonia Ionescu, Vladimir Drăghia şi Ilinca Vandici vor da viaţă unor personaje deja constracrate ale telenovelei.

De la ora 23.45, „Un show păcătos” va reveni cu un nou sezon incendiar, cu dezvăluiri incredibile, personaje spectaculoase şi multe alte surprize. Dan Capatos îi va avea alături de el pe Bianca Drăgușanu, Daniela Crudu și Mircea Stoian.

Comentarii