

Emisiuni
Neatza cu Răzvan și Dani, ediții speciale de Ziua Îndrăgostiților, dintr-un mall din București
Începând de miercuri, 12 februarie, cei mai veseli matinali de la Antena 1 vor transmite live timp de trei zile dintr-un mall din București.
Așa se face că pe 12, 13 și 14 februarie, echipa Neatza cu Răzvan și Dani va fi gata să dea deșteptarea telespectatorilor în stilul lor inconfundabil, prelungind aniversarea de 12 ani de existență a show-ului și sărbătorind Ziua Îndrăgostiților cu un maraton de surprize, invitați speciali, reprezentații de muzică și dans în aer liber și momente memorabile.
Oase, Amna, Nicole Cherry, Cleopatra Stratan, Roxana Nemeș, Claudia Pavel, Maia Morgenstern şi Claudiu Istodor sunt doar o parte dintre invitații care le vor fi alături matinalilor în aceste trei ediții speciale de Ziua Îndrăgostiților. „În primul rând, este una dintre puținele dăți în care ne putem vedea. În al doilea rând, avem și multe premii pregătite. Iar trei, poate și cel mai important, este că în ritmul în care ne mutăm în mod itinerar prin țară, nici nu știți mâine, poimâine cum vă treziți cu noi chiar în casa voastră. Atenție mare, am putea fi oriunde!”, a glumit Dani Oțil.
De miercuri până vineri, de la 08:00 la 12:00, Răzvan, Dani și gașca veselă vor muta platoul Neatza, ce va fi amplasat special în zona patinoarului unui mall din București, urmând ca de luni, 17 februarie, echipa să revină ”acasă”, în studiourile de filmare.
Comentarii
-
ADVERTORIALE4 zile ago
OFERTA ADVERTORIALE PREMIUM PE RADAR DE MEDIA
-
Program TV4 zile ago
Programul pentru KANAL D în săptămâna 25 – 31 ianuarie 2021
-
Program TV4 zile ago
Programul pentru PRO TV din săptămâna 25 – 31 ianuarie 2021
-
Grila de programe3 zile ago
TVR a pregătit programe speciale pentru duminică, 24 ianuarie, de Ziua Unirii
-
Seriale4 zile ago
Nu rataţi premiera sezonului 14 al serialului Anatomia lui Grey, în curând la DIVA!
-
Emisiuni3 zile ago
Final de sezon „Politică și delicatețuri”: fermecat de invitata lui, Dinescu arde vinetele…
-
Televiziune4 zile ago
Ce spune mama Alexandrei Stan despre evoluția Faimoasei la “Survivor România”
-
Seriale4 zile ago
“La răscruce”, cel mai nou serial turcesc, are premiera astăzi, la Kanal D!