Connect with us

Cinema

Nicole Cherry a fost alegerea lui Steven Spielberg pentru rolul principal din ,,Marele Uriaş Prietenos”

Published

on

Cu o carieră muzicală de invidiat, Nicole Cherry nu se află la primul proiect de dublaj pentru marile ecrane, însă cu siguranţă marchează o premieră atunci când vine vorba despre colaborarea cu reputatul regizor Steven Spielberg, în al cărui recent film tânăra artistă îi împrumută vocea personajului principal şi devine Sophie din ,,Marele Uriaş Prietenos”, din 2 septembrie, când ecranizarea va putea fi vizionată în cinematografe şi în versiunea în limba română.

 

Extrem de atent la toate detaliile referitoare la noul său proiect, ,,Marele Uriaş Prietenos”, Steven Spielberg s-a implicat chiar şi în alegerea actorilor care dublează filmul în limba română, el fiind cel care a considerat ca Nicole Cherry este cea mai potrivită alegere pentru rolul principal.

 

,,Sophie este o fetiţă foarte curajoasă şi mă bucur că am reuşit să-i dau viaţă cu atât mai mult cu cât este o experienţă foarte frumoasă pentru mine. Îmi place enorm personajul, ador povestea şi chiar mă simt onorată să fiu aleasă pentru acest rol de un regizor atât de mare, precum este Steven Spielberg.”, a declarat Nicole Cherry despre rolul interpretat in ,,Marele Uriaş Prietenos”.

Talentele a doi dintre cei mai reputați povestitori din lume – Roald Dahl și Steven Spielberg – se vor îmbina pentru prima oară pentru a aduce pe marile ecrane iubita carte pentru copii „Marele Uriaș Prietenos”, devenită o lucrare clasică a genului.

 

Regizată de Spielberg, producţia relatează povestea unei orfane şi a Uriaşului care îi face cunoştinţă cu fascinanta, dar periculoasa lui lume. Spre deosebire de toţi ceilalţi asemenea lui, Marele Uriaş Prietenos (Mark Rylance) este extrem de amabil şi gentil.

Deşi la început micuţa Sophie se teme de lumea uriaşă în care a ajuns, îşi dă seama repede că însoţitorul ei este o creatură blândă, iar curiozitatea o împinge să pună zeci de întrebări. Amicul ei o învaţă totul despre magie şi felul în care transmite vise copiilor de pe Pământ, dar o avertizează în acelaşi timp că o revoltă a giganţilor este pe cale să distrugă echilibrul pământenilor. Astfel, misiunea celor doi va fi aceea de a salva omenirea de uriaşul pericol din universul magic, pe cale să izbucnească.

 

Advertisement

Din 2 septembrie, producţia „Marele Uriaş Prietenos” aduce o aventură fascinantă pe marile ecrane din ţară.

Imaginile cu Nicole Cherry în studioul de înregistrări al versiunii în limba română a filmului ,,Marele Uriaş Prietenos”, precum şi declaraţia integrală a artistei sunt disponibile aici: 

Comentarii

comments

Powered by Facebook Comments

Reclame

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale jurnalistice , vă rugăm să ne contactați sau la adresa contact@radardemedia.ro

Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

motocultor

pentru sufletul tau

Advertisement

Facebook

Advertisement

IN Trending