Connect with us

Emisiuni

ANTENA 1: Nicoleta Nucă și Alex Florea și-au pierdut locurile între Cei 4

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Alex Florea, care a obținut un scaun în prima ediție, a fost nevoit să îl și părăsească în cea de-a doua, după un duel cu Lu-Chan, primul challenger al serii la ”The Four – Cei 4”. Și Nicoleta Nucă i-a cedat locul Alexandrei Crișan, care visa să o dueleze pe artistă de aproape patru ani.

Lu-Chan a avut primul concert în 2006, iar de atunci, spune el, nu s-a mai oprit. A vrut să fie pe scena ”The Four – Cei 4” pentru a face auzită muzica hip-hop, iar ambele melodii prezentate și compuse de el au fost apreciate de cei patru jurați. Prima i-a dat ocazia lui Lu-Chan să intre la un duel pe care și l-a dorit foarte tare. ”Ți-ai câștigat brusc un aliat, e tipul de rap pe care îl aștept să revină în muzică. Eu mă bucur că exiști, ești chiar ce trebuie!”, i-a spus Cheloo, iar Lu-Chan a primit toate cele patru voturi ale juraților, astfel că a decis să îl provoace la duel pe Alex Florea.

Cele două reprezentații au ridicat în picioare atât publicul, cât și jurații, chiar dacă Alex a continuat să cânte rock, iar Lu-Chan a cântat o nouă melodie hip-hop compusă de el. ”Alex, când ai început să cânți am simțit că mor aici, pe scaun”, i-a spus Feli. ”Alex este un artist mai complex, dacă este mai interesant sau nu, depinde de votul publicului, dar este mai complex”, a spus Carla’s Dreams, în timp ce Cheloo a apreciat ambii artiști, chiar dacă a recunoscut că stilul său preferat va rămâne rapul. Cu toate acestea, publicul a decis că Lu-Chan merită să rămână la ”The Four- Cei 4”, în timp ce Alex Florea a fost eliminate. Alex poate fi însă readus de telespectatori prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4” timp de 24 de ore din momentul părăsirii competiției, iar patru dintre ei, care au obținut cele mai multe voturi, pot fi întorși direct în semifinală. Challengerii care nu reușesc să obțină un scaun, nu pot fi readuși în competiție.

Pentru Dragoș Damsa (Dael) a fost prima dată când a apărut într-o competiție muzicală, după ce în ultimii ani a compus muzică pentru artiști precum Voltaj sau Andra. ”Cred că o să mă ajute faptul că am experiența din spate, de producător”, a spus Dragoș.

Prestația sa l-a convins din prima clipă pe Carla’s Dreams, dar și pe Feli și Antonia, în timp ce Cheloo a mărturisit că îl vede mai degrabă ca pe un artist amator. Cu toate acestea, Dael a primit două voturi negative din partea Antoniei și a lui Cheloo. ”Cei 4 de pe scaune sunt puternici și nu am cum să îl compar”, a spus artista, contrazisă însă de Carla’s Dreams: ”Mie îmi este greu să dau nu celor care cântă mai bine decât mine! Omul acela are ceva ce eu nu am!”.

Andreea Demeny a început să ia în serios muzica după ce un videoclip al său postat pe internet a avut aproape 20.000 de vizualizări, iar în scurt timp a început să primească și propuneri de colaborări. Mai mult, Feli și Antonia au mărturisit că îi cunosc cover-urile și le apreciază. De această dată însă, jurații s-au arătat neîncrezători că locul Andreei ar putea fi pe unul dintre cele patru scaune. ”Noi ne dorim artiști interesanți, puternici, care să schimbe muzica, nu pe care să îi inventăm”, i-a spus Cheloo după ce Andreea a primit două voturi negative.

”Ne trebuie artiști la care să vrei să mergi la concert sau care să poată în jumătate de an să țină un concert”, a spus și Carla’s Dreams.

Sergiu Ferat provine dintr-o familie de muzicieni și a început să cânte la vioară încă de la șase ani. ”Tatăl meu este profesor de vioară, are o catedră în Germania. El este idolul meu și mentorul meu, el exprimă foarte mult și l-am întrebat cum face asta. Mi-a spus să îmi imaginez că melodia pe care o cânt este ultima înainte de a muri”, a spus Sergiu, care a colaborat până acum cu Lora, Antonia, BUG Mafia și alte nume mari din industrie, dar și-ar dori și o melodie cu Feli.

Melodia sa cântată la chitară i-a emoționat pe toți cei prezenți până la lacrimi, inclusiv pe tatăl lui Sergiu, care s-a aflat în sală. ”Dacă mama sa ar fi fost aici, ar fi apreciat totul”, a spus acesta.

 

”Cu siguranță mama ta, dacă era aici ar fi fost foarte mândră de tine”, a spus și Antonia. Carla’s Dreams a fost cel care a mărturisit însă că va face abstracție de situația emoțională. ”Mi-a plăcut foarte mult momentul, mi-a stricat dispoziția tot ceea ce a urmat”, a spus juratul, care le-a reproșat colegelor sale Feli și Antonia că lasă emoțiile să le influențeze.

”Îi faci un deserviciu! Vreau să vezi diferența între jurat și prieten”, i-a spus Carla’s Dreams lui Feli. Cu toată controversa iscată, numărul lui Sergiu a fost apreciat la adevărata valoare, cu patru cercuri albastre, astfel că fără să stea prea mult pe gânduri, acesta a ales să se dueleze cu Dragoș Udilă.

Cu două stiluri complet diferite, Dragoș și Sergiu au surprins fiecare, însă Udilă a fost cel care a atras în unanimitate aprecierile juraților. ”Dacă ar fi fost să votez acest duel, l-aș fi ales pe Dragoș”, a spus și Feli, iar publicul a fost de acord în majoritate covârșitoare.

Alexandra Crișan este cea care a intrat pe scenă cu plan fiarte bine stabilit: să cânte, să o provoace la duel pe Nicoleta Nucă și să îi ocupe scaunul. ”Vreau să o provoc pe Nicoleta Nucă azi, de patru ani aștept duelul acesta!”, a spus Alexandra, care a întâlnit-o ultima dată pe Nicoleta pe scena ”X Factor”.

Prima melodie a Alexandrei nu a primit doar voturile juraților, ci și multe aprecieri. ”România are nevoie de o adevărată artistă, unde ai fost până acum?”, a întrebat Antonia, în timp ce Feli a mărturisit și ea că dacă Alexandra nu a reușit până acum în muzică este doar pentru că nu a avut echipa potrivită lângă ea. Cu cele patru voturi primite din partea juraților, Alexandra și-a văzut o parte din vis împlinit, dar nu a renunțat la gândul de a o provoca pe Nicoleta, în ciuda faptului că Antonia, Feli, Cheloo și Carla’s Dreams au avertizat-o că lupta nu va fi una deloc ușoară. După două piese extrem de puternice, Feli a remarcat la final: ”Cred că a fost cel mai tare duel din sezonul acesta!”. O singură obiecție a avut Cheloo: ”Ai o problemă, nu cred că în țara asta va scrie cineva piese care să te pună în valoare”.

Alexandra a fost însă cea care a reușit să atingă o mare parte din publicul prezent, astfel că aceasta a fost votată să rămână în competiție, pe unul dintre cele patru scaune. Nicoleta Nucă poate fi însă readusă în semifinală de telespectatori dacă va fi votată prin intermediul aplicației The Four – Cei 4”, care poate fi descărcată gratuit din Google Play și Apple Store.

 

Bătălia pentru un loc printre Cei 4 continuă și sâmbăta viitoare, de la ora 20.00, când noi challengeri, tineri muzicieni talentați și dornici să se afirme, vor încerca să obțină un loc ocupat de cei patru artiști aflați pe scaune, astfel că niciunul dintre ei nu va fi în siguranță! Fiecare challenger va cânta o melodie, iar jurații Antonia, Feli, Cheloo și Carla’s Dreams vor evalua prestația sa. Doar challengerii care primesc toate cele patru voturi ale juraților au dreptul să provoace la un duel pe unul dintre ”Cei 4”.

Publicul din sală este cel care ia decizia finală în urma duelului muzical dintre challenger și unul dintre cei patru. Publicul votează prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4”, iar cântărețul cu cele mai multe voturi se va așeza pe scaun. În situația în care unul dintre ”Cei 4” își piede locul, există o șansă de salvare: Artiștii care au ocupat de-a lungul competiției un scaun pot fi votați de telespectatori prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4” timp de 24 de ore din momentul părăsirii competiției, iar patru dintre ei, care au obținut cele mai multe voturi, pot fi întorși direct în semifinală. Challengerii care nu reușesc să obțină un scaun, nu pot fi readuși în competiție.

Lupta pentru a rămâne unul dintre ”Cei 4” vine însă și cu o mulțime de avantaje, iar cu fiecare săptămână în plus în care reușesc să își păstreze scaunul, aceștia vor avea ocazia să lucreze cu specialiștii industriei muzicale românești.

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2018 – Etapa preliminară

Lasa un comentariu aici!

Emisiuni

Bogdan Stanoevici: “Este cel mai frumos cadou pe care mi l-a dat Dumnezeu vreodată!”

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

Bogdan Stanoevici le arată telespectatorilor Happy Channel o latură mai puțin cunoscută despre el, în cadrul emisiunii “CulTOUR”, care se va difuza astăzi de la ora 17.30. Actor cu o vastă experiență în domeniul artistic atât în țară, cât și în afara țării, acesta vorbeste despre drumul profesional ales, dar și despre cel mai frumos cadou primit de la Dumnezeu.

Și-a început cariera artistică în anul 1979, iar de-a lungul timpului a jucat pe scena teatrului, în diverse spectacole, dar și în filme și producții tv. În anul 1989, Bogdan Stanoevici s-a stabilit în Franța, fiind unul dintre puținii actori care și-au continuat cariera și în afara țării. În prezent, el poate fi urmărit în serialul “Fructul oprit”, la Antena 1, în rolul lui Marius Cristescu. Invitat la “CulTOUR”, acesta a vorbit și despre latura personală. “Băiatul meu, care locuiește în Franța cu mama lui, este cel mai frumos cadou pe care mi l-a dat Dumnezeu vreodată”, mărturisește Stanoevici.

Unul dintre cele mai dragi locuri pentru el se află în România. “Un loc de care sunt legat prin copilărie și prin ce am învățat de la mămica mea că se întâmpla acolo este zona Castelului Bran, pentru că acolo într-o vreme era inima Reginei Maria. Poveștile pe care mi le-a spus mămica mea, care a cunoscut-o pe Regina Maria, mi-au marcat toată tinerețea și toată adolescența. Întotdeauna, zona Castelului Bran a fost pentru mine un punct de atracție”, a povestit cunoscutul actor la “CulTOUR”, emisiunea prezentată de Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman. Ce spune despre perioada în care a fost plecat din țară și ce alte mărturisiri mai face el, astăzi, de la ora 17.30, la Happy Channel.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

Târgul Internaţional Gaudeamus, ediţia 2018, la TVR 3

Published

on

Foto Credit: TVR
 

Ca în fiecare an, Televiziunea Română oferă posibilitatea telespectatorilor să afle cele mai importante noutăţi de la Gaudeamus. Astfel, miercuri, joi şi vineri la TVR 3 sunt programate trei ediţii speciale ale emisiunii CULT@rt, cu Marius Constantinescu (difuzate de la ora 15.00 şi în reluare de la ora 22.00) – ediţii realizate în studioul TVR amenajat sub cupola Romexpo.

Prima ediţie (miercuri, 14 noiembrie) este dedicată Centenarului, iar invitat special este acad.Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române şi preşedinte de onoare al Târgului. Şi tot în ediţia dedicată Centenarului, în studioul TVR vor fi prezenţi: istoricul Bogdan Bucur cu volumul său Cartea de aur a Marii Uniri, istoricul Filip Iorga şi scriitoarea Silvia Colfescu, de la editura Vremea, pentru Marea Unire pe înţelesul celor mici. Ca la fiecare ediţie a Târgului Gaudeamus, ediţiile speciale realizate în studioul TVR de la Romexpo aduc şi în acest an diverse teme de dezbatere, cum ar fi cartea de artă sau genul poliţist, mister, noir. Marius Constantinescu va avea numeroşi invitaţi pentru portrete de autori şi actualitate precum: Denisa Comănescu, Bogdan Alexandru Stănescu, Radu Paraschivescu. Regizorul Alexander Hausvater va fi şi el prezent în Studoul TVR special amenajat la Romexpo, în ipostaza de scriitor.

Echipa TVR care realizează aceste trei ediţii speciale ale emisiunii CULT@rt este formată din: Marius Constantinescu, moderator; Biana Sărăţeanu producător; Otilia Găinar, coordonator; Ana Maria Pleşcan, jurnalist şi Cezarina Hărăbor organizator producţie.

Ediţia cu numărul 25 a Târgului Internaţional Gaudeamus, organizat de Radio România, are loc în perioada 14 – 18 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo şi stă sub semnul mai multor aniversări: Centenarul Marii Uniri, 90 de ani de Radio România şi un sfert de veac de Gaudeamus – Carte de Învăţătură.

Cu un palmares anual care include peste 300 de participanţi, sute de mii de titluri, sute de evenimente şi peste 120.000 de vizitatori, Târgul internaţional Gaudeamus este, în prezent, cel mai important eveniment românesc, de tip expoziţional, dedicat cărţii şi cel mai mare târg de carte din lume organizat de o entitate media.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Emisiuni

“Vrei sa fii milionar?”: Nicu Perojuc nu a riscat si a ales sa se retraga din concurs cu suma de 25.000 de lei

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

In cea de-a doua editie a quiz show-ului “Vrei sa fii milionar?”, emotii uriase i-au coplesit pe concurentii care s-au aflat fata in fata cu Teo Trandafir.

Nicu Perojuc, concurentul pe care il mai desparteau doar cinci raspunsuri corecte de marele premiu, a decis sa nu riste si sa se retraga din concurs, cu suma de 25.000 de lei, intrebarea cu numarul 12 punandu-l in dificultate. Dupa ce a epuizat toate variantele ajutatoare, acesta si-a incheiat extrem de onorabil participarea la “Vrei sa fii milionar?”, cu binemeritata suma.

Editia de aseara a continuat la Kanal D, cu cea de-a doua concurenta, dornica sa isi testeze cunostintele de cultura generala si sa castige marele premiu. Cristina Doncea, o pensionara din Bucuresti, a reusit sa treaca de primul prag al concursului, insa raspunsul incorect la intrebarea numarul 6, “Pe ce planeta se afla <Marea pata rosie>, cea mai mare furtuna din sistemul nostrum solar”, a eliminat-o automat din cursa pentru marele premiu si acesta a plecat acasa cu suma de 1000 de lei.

Bogdan Morogan, in varsta de 29 de ani, s-a aflat aseara fata in fata cu prezentatoarea quiz show-ului “Vrei sa fii milionar?”. Concurentul a jucat pana la suma de 7500 de lei, si s-a apropiat vertiginos de ultimul prag al concursului, pana la intrebarea 9. Cele trei variante ajutatoare puse la dispozitie pana in acel moment au fost epuizate de Bogdan, astfel ca dificultatea intrebarii l-a pus in incurcatura, acesta parasind competitia cu suma de 1000 de lei.

Ultimul concurent din editia de aseara care isi va continua traseul competitional si in aceasta seara, de la 22:30, la “Vrei sa fii milionar?”, George Buga, ospatar de meserie, s-a descurcat exemplar in fata tirului de intrebari de cultura generala. Astazi vom vedea cum se va descurca in continuare, fata in fata cu Teo Trandafir.

Nu ratati, in aceasta seara, de la 22:30, o noua editie a celui mai longeviv quiz show din istoria televiziunii, “Vrei sa fii milionar?”, numai la Kanal D!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement
Advertisement

Trending