Spread the love

În lumea vibrantă și plină de acțiune a animației BatRoți, Batmobilul, Bibi, Red și Batman sunt doar câteva dintre personajele care continuă să aducă în prim plan aventuri captivante și învățăminte valoroase pentru publicul tânăr. Stilul inconfundabil al BatRoților ne promite aventuri palpitante în Orașul Gotham, aventuri accentuate de gama cromatică prezentată în fiecare episod!

Noile episoade vor surprinde alte aventuri, alte situații cărora vehiculele super-eroi vor trebui să le facă față, precum accidentarea lui Jestah în timpul pregătirilor pentru o competiție de sporturi extreme de partea echipei Zoom, epuizarea lui Bibi în urma distracției fără margini, situația limită în care Bam se va găsi, iar laturi necunoscute ale Orașului Gotham vor fi aduse la lumină. De la înfruntarea temerilor personale la abordarea unor provocări neobișnuite, eroii noștri continuă să mențină echilibrul în oraș.

Însă, toate acestea sunt posibile numai sub prisma prieteniei și sprijinului constant pe care BatRoțile și le oferă, ce inspiră spectatorilor de toate vârstele mesajul că perioadele dificile sunt mai ușor de depășit, iar momentele frumoase sunt cu atât mai speciale, când în jurul tău ai persoane… sau automobile care-ți sunt dragi. 

Însoțiți cea mai colorată trupă de vehicule super-eroi în noile lor aventuri comice și pline de suspans din Orașul Gotham, din 4 septembrie la Cartoonito! Apărați Orașul Gotham alături de BatRoți! Premiera noilor episoade din sezonul unu va avea loc luni, 4 septembrie, de la 17:30.

Despre Cartoonito 

Cartoonito este programul de divertisment pentru preșcolari și familiile acestora, al Warner Bros. Discovery Kids & Family. Oferind cel mai bun conținut original pentru preșcolari, cu animațiile cheie Păienjenelul Lucas, Cârtițel, Thomas și Prietenii, Cartoonito este locul unde copiii și familiile se bucură împreună de personaje de încredere, haioase și incitante deopotrivă. Sprijinind compasiunea, empatia și incluziunea, Cartoonito celebrează individualitatea copiilor preșcolari și își propune să inspire prin conținut animat pozitiv și jucăuș. Cartoonito va oferi programe moderne care au la bază proprietatea intelectuală emblematică pentru copii și familie a Warner Bros. Discovery, care provine de la Warner Bros. Animation și Cartoon Network Studios.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.