vineri, martie 29, 2024

PUBLICITATE@RADARDEMEDIA.RO

More
    AcasăTeleviziuneGrila de programeNoi sezoane “În oglindă”, “Duet cu Alexandra” şi “Detectorul de minciuni” se...

    Noi sezoane “În oglindă”, “Duet cu Alexandra” şi “Detectorul de minciuni” se vor vedea la Kanal D2

    Succesul din online se va regăsi pe micul ecran, la Kanal D2, odată cu difuzarea  emisiunilor care au creat comunităşi uriaşe de fani în social media

    Odată cu lansarea Kanal D2, grupul Dogan Media International face un nou pas strategic transferând din mediul Digital pe TV cele mai interesante producţii care au deja un impact major asupra publicului din mediul online. Kanal D2 stabileşte astfel o conexiune puternică între comunitățile consumatoare de TV și online, oferind conținut fresh, exclusiv şi acoperind diferite domenii de interes, de la muzică, povești de viață și până la interviuri cu celebrități.

    Începând din 7 aprilie, de vineri până duminică, de la ora 22:00, Kanal D2 va aduce în faţa publicului, pe micul ecran, episoade fresh ale emisiunilor “În Oglindă”, “Duet cu Alexandra” şi “Detectorul de minciuni”, programe care s-au bucurat deja de succes pe canalul de YouTube TheXclusive.

    În fiecare vineri seară, de la 22:00, va fi difuzată emisiunea “Duet cu Alexandra”, o combinaţie reuşită de interviuri, dezvăluiri inedite şi muzică live, oferite de Alexandra Ungureanu şi invitaţii săi într-o ambianţă primitoare şi relaxantă.

    “Detectorul de miciuni”, emisiunea prezentată de Bianca Draguşanu, va aduce în faţa publicului, în fiecare sâmbătă seară, de la 22:00, invitaţi din industria de entertainment şi cei mai cunoscuţi influenceri. Întrebările îndrazneţe şi reacţiile invitaţilor conectaţi la detectorul de minciuni creează adevărate momente de amuzament şi relaxare, un melanj perfect pentru serile de sâmbătă.

     Interviuri pline de emoţie şi profunzime vor dezvălui publicului larg o serie de personalităţi din diverse domenii, prin interviurile realizate de Mihai Ghiţă, la “În oglindă”, în fiecare duminică, de la 22:00, la Kanal D2. 

    Revenim în zilele ce urmează cu mai multe detalii despre oferta de programe pe care Kanal D2, noua televiziune generalista din portofoliul Grupului Dogan Media International, o aduce publicului din 2 aprilie.

    Dorin Huntai- Redactor-Șef

    Editor-in-Chief, Founder, Owner | dorin.huntai@radardemedia.ro

    Dorin Huntai- Redactor-Șefhttps://www.radardemedia.ro
    Editor-in-Chief, Founder, Owner | dorin.huntai@radardemedia.ro
    ARTICOLE SIMILARE

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    - Advertisment -spot_img

    Articole recente