Connect with us

Grila de programe

Noua grilă TVR 2 – programe pentru întreaga familie

Published

on

Foto Credit: TVR
Reclame

Din 15 aprilie, TVR 2 propune telespectatorilor show-uri în premieră, seriale, filme şi sezoane noi ale emisiunilor consacrate. Virgil Ianţu dă startul celui de-al cincilea sezon “Câştigă România!”, iar Oana Mareş, recent intrată în familia TVR 2, vă invită, de luni până vineri, la magazinul de divertisment „oanApp – Aplicaţie de viaţă”. În fiecare duminică, Paul Surugiu Fuego a pregătit adevărate spectacole la galele “Drag de România mea!”.

 

Din noua grilă TVR 2 nu vor lipsi filmele pentru toate gusturile, cu mari actori în distribuţie, de la Katharine Hepburn şi Humprey Bogart până la Mads Mikkelsen, Viggo Mortensen şi Naomi Watts, pe care le puteţi urmări alături de întreaga familie. Luni e seara comediilor romantice, iar miercuri, la Telecinemateca se difuzează filme de colecţie. Joi pornim în aventură, vineri cunoaştem eroine puternice, iar filmul săptămânii îl vedem sâmbăta. Duminică, aşa cum ne-am obişnuit, e ziua Filmului românesc şi a Filmului de artă.

De luni până joi, de la ora 20.00, concursul de cultură generală “Câştigă România!” revine în forţă, din 15 aprilie. Competiţia se anunţă antrenantă, mai ales că în cel de-al cincilea sezon concurenţii vor beneficia de o modificare în regulament: vor putea apela la varianta ajutătoare “Întreabă un prieten”.

 

„oanApp – Aplicaţie de viaţă”, cea mai nouă emisiune din grila TVR2, debutează din 15 aprilie. Cunoscuta prezentatoare Oana Mareş se alătură vedetelor postului şi, alături de tinerele sale ajutoare, Andrei Foday şi Ceanu Zheng, aduce de luni până vineri un show TV difuzat în două părţi. Între orele 15.00 şi 16.00, în prima parte a emisiunii, gazdele vor dezbate, alături de specialişti, tematici diverse, de la întâlniri între generaţii, până la cum să trăieşti frumos şi sănătos, să te relaxezi sau să alegi grădiniţa pentru cei mici. De la ora 17.00 la ora 18.00, în cea de-a doua parte a show-ului, în studio vor fi invitate vedete cunoscute, artişti şi cântăreţi. „oanApp – Aplicaţie de viaţă”  seva transmite în direct, iar telespectatorii sunt invitaţi la concursuri cu premii atractive.

 

Tot din 15 aprilie, de luni până vineri, de la ora 16.00, telespectatorii TVR 2 vor urmări un serial în premieră: “LONESOME DOVE: Suflet de pistolar” (SUA, 1994-1995), serie western căştigătoare Gemini Awards, în 1996. Producţia se bazează pe bestsellerul “Lonesome Dove”, câştigător al premiului Pulitzer şi spune povestea unui cowboy, Newt Call, care încearcă să-şi găsească un rost în teritoriile încă sălbatice din Vest.

 

Telejurnalul  TVR 2, prezentat de Stela Popa, Teodora Antonescu şi Raluca Arvat, aduce în casele românilor, la ora 12.00 şi ora 19.00, evenimentele zilei, informaţii utile, reportaje, poveşti de viaţă şi sport. De la ora 18.45, informaţiile despre vreme le aflăm de la Cristina Soare şi Andrei Bărbulescu în emisiunea “E vremea ta”.

 

Poveștile de viaţă marca “Destine ca-n filme” revin din 16 aprilie. Cel de-al zecelea sezon va fi difuzat în fiecare marţi, de la ora 22.00, iar interviurile realizate de Iuliana Marciuc se vor transforma în adevărate filme artistice de scurt metraj. Din 19 aprilie, actorii Diana Cavallioti şi Dragoş Huluba dau startul noului sezon “Gala umorului”. În fiecare vineri, de la ora 20.00, telespectatorii vor savura momente umoristice păstrate în Arhiva TVR, dar şi scenete de „umor la zi”. Cu noi sezoane revin în grila TVR 2 programele consacrate: “D’ale lu’ Mitică” (marţi, ora 21.10) şi “Memorialul durerii” (sâmbăta, ora 13,00).

 

Weekend la TVR 2

Informaţii despre natură, viaţă sănătoasă, travel şi timp liber aflăm în noile sezoane “Cap compas” (sâmbăta, ora 12,30), „Sănătate cu de toate” (duminica, ora 8.30), “Pescar hoinar” (duminica, ora 10.00) şi “Natură şi aventură” (duminica, ora 10.30). “Zile cu stil”, sezonul 2, debutează din 20 aprilie, iar gazda Alina Ionescu ne dezvăluie în fiecare sâmbătă, de la ora 17.00, secrete de stil, fashion şi beauty.

Nu vor lipsi nici confesiunile despre performanţă și discuțiile relaxante cu personalităţi remarcabile în noul sezon „Mic dejun cu un campion”. Daniela Zeca Buzura, gazda emisiunii, îi așteaptă pe telespectatori la TVR 2 în fiecare sâmbătă, de la ora 10.00.

 

La sfârşit de săptămână, show-urile de divertisment încep de la ora 15.00. În fiecare sâmbătă, Marina Almăşan dă startul faptelor bune la „Femei de 10, Bărbaţi de 10”. Invitaţii sunt oamenii care au făcut lucruri memorabile şi au poveşti emoţionante. Prima ediţie, din 20 aprilie, este dedicată creatoarei de modă, Zina Dumitrescu.

Duminica, de la ora 15.00, avem întânire cu Paul Surugiu Fuego, la galele “Drag de România mea!”. Aici vom întâlni valori incontestabile, tineri talentați, exclusivități și momente artistice excelente. Pe 21 aprilie, Paul Surugiu-Fuego a pregătit un moment inedit într-o ediție specială de Florii. Vor fi invitaţi: Mirabela Dauer, Irina Loghin, Stela Enache, Marina Florea, Matilda Pascal Cojocarita și Stefan Cigu, Carmen Trandafir și Carmen Rădulescu.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar2 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV3 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show3 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni3 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden3 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show4 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentaro săptămână ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending