Connect with us

Premieră TV

Noul sezon IUMOR e gata de debut la Antena 1! Când începe producţia?

Câştigătorul fiecărei ediţii, cel care va acumula cele mai multe voturi în aplicaţia ”iUmor”, va fi anunţat în cadrul Observatorului orei 16:00 de luni.

Published

on

Foto Credit: ANTENA 1
 

După patru sezoane în care show-ul a fost preferatul publicului, Delia, Mihai Bendeac și Cheloo revin la pupitrul de jurați “iUmor” în fiecare duminică, începând cu data de 25 februarie, de la 21.00, la Antena 1.

Primii concurenți au sosit din toate colțurile lumii la “iUmor” cu mult avânt, încredere și cu noi provocări pentru jurați, dar și pentru telespectatorii care vor urmări și vor vota prestațiile din sezonul cu numărul cinci, începând din 25 februarie, la Antena 1.

Aspiranții la marele premiu “iUmor” au adus cu ei numere spectaculoase sau chiar și mici cadouri pentru cei trei jurați. Astfel, concurenții le-au dăruit de la pufuleți, gustarea preferată a Deliei, până la farfurii pictate, legături de usturoi care să îndepărteze spiritele rele sau pălincă de caise.

Primele zile de audiții au făcut-o însă pe Delia să protesteze după ce unii dintre concurenții care i-au plăcut nu au primit cele două voturi necesare pentru a intra in etapa următoare, cea a votului prin aplicația “iUmor”. Ca urmare, cântăreața a anunțat și decizia ei: “Nu mai dau LIKE! Pare o slăbiciune a mea! Nimeni nu se bucură la un amărât de LIKE…”, a spus Delia.

 

Cei doi colegi jurați au asigurat-o că votul artistei este foarte important, însă Delia are o altă părere. “Cântărește mai greu LIKE-ul meu?”, a întrebat-o Mihai Bendeac, iar replica a venit rapid: “Daaa, viața nu e corectă!”.

Care a fost decizia finală a îndrăgitei cântărețe, telespectatorii vor afla începând cu 25 februarie, la Antena 1.

Cei care consideră că au umor și că pot face o țară întreagă să râdă se pot înscrie în continuare, pe toată durata audițiilor “iUmor” pe casting.a1.ro/iumor/.

Fiecare dintre cele trei vedete își exprimă opţiunea prin „Thumbs Up” pentru „DA” şi „Thumbs Down” pentru „NU”, iar dacă obține minimum două voturi favorabile, un concurent merge mai departe în show.

Concurenţii din fiecare ediţie care au primit minimum doi de „DA” de la juraţi, vor putea fi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite „iUmor”, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00.

 

Lasa un comentariu aici!

Click to comment

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Premieră TV

În această seară, Bătălia Moldovei se dă la PRO X și PRO TV!

Published

on

Foto Credit: PRO TV
 

Bătălia Moldovei, un eveniment unic dedicat celor mai buni luptători la categoria grea, începe în această seară la PRO X, de la 20:00, și continuă la PRO TV, de la 23:15! Cătălin Moroșanu, cel mai popular luptător român al momentului, va participa la evenimentul principal al galei, care va avea loc la Sala Polivalentă din Piatra Neamț, una dintre cele mai moderne arene indoor din România.  

Luptătorii români s-au pregătit intens pentru această competiție. Moroșanu luptă pentru a doua oară în acest an după ce l-a învins în iulie pe Freddy Kemayo. “Îl fac KO, nu stau la discuții!“- este promisiunea lui Moroșanu înaintea bătăliei.

De la ora 20:00 începe nebunia la PRO X, iar de la 23:15 evenimentele principale vor fi transmise în direct la PRO TV: lupta lui Andrei Stoica impotriva uriașului albanez de aproape 2 metri, Sazan Memedi, și cea a lui Moroșanu cu turcul Mehmet Ozer!

Acestă gală marchează prima luptă a lui Andrei Stoica în promoția aceasta. Este unul dintre cei mai buni luptători români la ora actuală, în top 10 la categoria lui de greutate din lume! Are 46 de victorii în carieră, 27 prin KO.

Interesul pentru gală este uriaș, iar românii o pot urmări în direct astăzi la PRO X, începând cu ora 20:00, și la PRO TV, începând cu ora 23:15!

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Premieră TV

Digi Sport transmite în direct Turneul Campioanelor 

Published

on

Foto Credit: DIGI SPORT
 

Digi Sport va transmite, duminică, 21 octombrie, începând cu ora 16:00, cea mai importantă competiție de tenis a anului, Turneul Campioanelor.

Cele mai așteptate partide de la Singapore se joacă în perioada 21-28 octombrie și vor fi ÎN DIRECT pe Digi Sport, precum și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații de internet ai RCS-RDS.

La actuala ediţie a Turneului Campioanelor s-au calificat Angelique Kerber, Naomi Osaka, Petra Kvitova, Caroline Wozniacki, Sloane Stephens, Elina Svitolina şi Kiki Bertens. Din păcate, Simona Halep și-a anunțat astăzi retragerea, din motive de sănătate, și nu va participa la competiția pentru care se calificase pentru a cincea oară consecutiv.

“E o perioadă dificilă pentru Simona și suntem alături de ea. A avut un an magic. A câștigat primul titlu de Grand Slam la Roland Garros și și-a consolidat poziția de lider mondial. Din păcate, accidentarea la spate i-a stricat planurile. În același timp, cu toții știm că sănătatea este cea mai importantă și i-ar prinde bine o pauză. Până la revenirea Simonei pe teren, vă așteptăm pe Digisport, unde, începând de duminică vom afla împreună care dintre cele mai bune tenismene ale lumii își va adjudeca titlul”, a spus tiza Simonei de la Digisport, prezentatoarea Simona Țăranu.

Digi Sport va transmite, în exclusivitate, până în 2021, 50 de turnee WTA pe an, unde evoluează Simona Halep, Mihaela Buzărnescu, Sorana Cârstea, Irina Begu, Monica Niculescu și Ana Bogdan, aflate între primele 90 de jucătoare ale lumii. Tot pe Digisport, fanii tenisului se pot bucura de meciurile din Cupa Davis, Fed Cup și ATP 1000 și 500.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Premieră TV

PREMIERA NATIONALA. Intoarcerea regelui Daniel Ghita in ring, la KANAL D

Published

on

Foto Credit: KANAL D
 

Luni, 29 octombrie, de la 22:30, Kanal D va transmite in direct, meciul de revenire a inegalabilului f, unul dintre cei mai valorosi kickboxeri români din toate timpurile, sportivul clasat între primii trei kickboxeri din lume la categoria grea.

In premiera, Daniel Ghiță, supranumit „Samuraiul Sălbatic”, il va intalni in ring pe Dzevad Poturak, campionul de necontestat al Bosniei si Hertzegovinei.

Daniel Ghiță este fără doar și poate un personaj unic, ale cărui performanțe au făcut ca oriunde în lumea asta să se vorbească cu respect despre ptențialul de luptători al românilor.

Dupa speculatiile retragerii sale din sportul de performanta, eroul nostru national este gata să facă din nou o mare surpriză pentru Romania, in meciul care va avea loc pe 29 octombrie, la Sala Polivalenta din Cluj. Spectacolul competitional va incepe la ora 19:00 si se va derula in fata a peste 10.000 de spectatori. Lupta intre Daniel Ghita si Dzevad Poturak va fi difuzata in direct, la Kanal D, incepand cu ora 22:30.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement
Advertisement Https://Www.Autodoc24.RO

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement
Advertisement

Trending