Spread the love

Duminica aceasta, de la ora 18:00, România, te iubesc! debutează cu al 18-lea sezon și cu motoarele turate la capacitate maximă!

 

Prima oprire: pârtiile de ski, atât din Austria, cât și din România, într-un material realizat de Alex Dima, care pune în balanță condițiile în care se desfășoară acest sport în străinătate și care sunt motivele pentru care România este ultima pe lista în preferințele skiorilor români.

 

În ediția cu numărul 274, Alex Dima, corespondent special Știrile Pro TV, a parcus sute de kilometri pentru a vedea de ce românii aleg să schieze în străinătate, când există pârtii de schi și în România. Austria este una dintre destinațiile preferate pentru ski ale românilor, iar Alex a mers acolo pentru a vedea cum funcționează acest sistem turistic la ei, de ce munții lor atrag mii de români în fiecare an. Pe de altă parte, Alex a vizitat și stațiunile de ski din România, iar diferențele descoperite de el sunt uriașe: administația defectuoasă a comorilor naturale îi împing pe români să aleagă alte meleaguri pentru a skia.

 

„Prima emisiune va fi despre pârtiile de schi. Din România și din Austria. Avem munți întregi pe care am putea schia. Studiile arată că am putea schia pe mai bine de 2.000 de kilometri de pârtie. Din păcate, pârtiile de la noi, puse cap la cap, ajung la doar 162,5 kilometri lungime. În Austria, în Tirol se schiază în peste o sută de regiuni. Adunate pârtiile depășesc 5.200 de kilometri lungime. Sunt sate și comunități întregi care trăiesc exclusiv din turism. Acolo oamenii sunt uniți, se ajută între ei, își apără împreună afacerile. La noi, nu. În Vatra Dornei, de exemplu, sunt trei pârtii scurte cu trei administratori. Pârtiile nu sunt legate între ele. Ca să ajungi de pe una pe alta, trebuie să mergi cu mașina. Avem locuri în care s-au cheltuit multe milioane de euro pe instalații care stau abandonate prin magazii sau pe amenajarea unor pârtii care acum o iau la vale.”, a declarat Alex Dima.

 

Telespectatorii sunt invitați duminică, de la ora 18:00, pentru a lua parte la lecția austriacă.

 

Foto Credit: PRO TV

START VOT PREMIILE RADAR DE MEDIA 2017 – Etapa preliminară – RADAR DE MEDIA

PREMIILE RADAR DE MEDIA 2017: A început Etapa Preliminară de votare pentru desemnarea celor 10 finalişti care vor merge în următoarea etapă de votare – finală! La cele 15 categorii participante, cititorii au propus nominalizări, iar tot cititorii vor alege şi câştigătorii. Etapa preliminară de votare este deschisă în perioada 8 februarie – 19 mai …

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.