Digital
Noutățile programului Orange Educational Program
O nouă generație de studenți a absolvit cursurile Orange Educational Program. 37 de cursanți au beneficiat de 280 de ore de pregătire din partea specialiștilor Orange și 60 de ore de predare din partea altor experți din domeniul telecomunicațiilor și tehnologiei. Totodată, studenții și-au făcut stagiul de practică în departamentele Orange IT și Tehnic, iar cei cu rezultate excepționale au primit 10 burse de studiu și 5 burse pentru realizarea lucrărilor de licență.
Ediția 2016-2017 a Orange Educational Program aduce noutăți ca urmare a consultărilor cu studenții și cadrele didactice. În primul rând, pentru a oferi tinerilor mai mult timp de pregătire a lucrării de licență, programul devine unul intensiv, pe tot parcursul verii. Cursurile au loc în perioada 21 iunie – 9 septembrie, în paralel cu stagiile de practică, urmând ca pe parcursul anului școlar studenții să se dedice finalizării lucrărilor de licență. A doua schimbare se reflectă în pachetele educaționale puse la dispoziție. Începând cu această ediție, în pachetul 3 se adaugă stagiul de practică, pe lângă participarea la cursuri și atestarea acestora. În pachetul 2 se vor adăuga bursele de vară în valoare de 100 de euro pe lună, timp de 2 luni.
Detalii despre noutățile programului sunt disponibile pe https://www.orange.ro/programul-educational/politehnica/noutati/regulament/index.html.
-
ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Videoclip Nou: Ralflo X Aura B X Tecsan – Pas cu Pas
-
AUDIENȚE TVo săptămână ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Emisiuni4 zile ago
Carmen Târnoveanu: interviu în exclusivitate pentru Radar de Media
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Emisiuni3 zile ago
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!
-
Animaţie2 săptămâni ago
Echipează-te și pregătește-te pentru a te alătura echipei Looney Tunes pentru râsete pe cinste în ACME!
-
Emisiuni3 săptămâni ago
PRO TV anunță începerea filmărilor pentru sezonul 11 Visuri la cheie, într-o nouă formulă: ”una dintre cele mai bune echipe pe care le-am avut până acum”
-
Platforma Online TV2 săptămâni ago
„Dorința”, cel mai nou film animat de comedie de la Disney este disponibil de astăzi pe Disney+
-
Digital2 săptămâni ago
PUBLICĂM ADVERTORIALE SEO – adaptate bugetului tău
-
Analize Audiente TV2 săptămâni ago
AUDIENȚE în Prime-Time în luna martie. Antena 1 este depăşită de Kanal D la nivel național. KANAL D performanțe remarcabile cu un plus de 100.000 de telespectatori !
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 08 – 14 aprilie 2024
-
Reality Show4 zile ago
Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!
-
Emisiuni2 săptămâni ago
Chef Sautner i-a dat cuțitul de aur lui Mario Mădălin Dumitru. Diseară, Giulia și Vlad Huidu vin să gătească pentru jurații Chefi la cuțite
-
Cultura2 săptămâni ago
Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul, o poveste despre dragoste, pierdere și supraviețuire într-un secol de istorie coreeană
-
Filme2 zile ago
Hamas – Violenta nu e o optiune, in curand in cinematografe
-
ENTERTAINMENT3 săptămâni ago
Duke Dumont pe lista artistilor EDM