Connect with us

Business

Nu permite cicatricilor de pe corp să lase urme în sufletul tău!

Redactia Radar de Media

Published

on

Chipul este oglinda sufletului, așa se spune, nu? Este adevărat că, de cele mai multe ori, trăsăturile chipului trădează personalitatea, însă din păcate, situația se schimbă atunci când fața este brăzdată de cicatrici și semne inestetice.

Trecând peste aspectul inestetic al acestor semne sau vergeturi, impactul uriaș pe care acestea îl au pentru psihicul unei persoane este de-a dreptul inimaginabil. Chiar și după dispariția afecțiunii ce a dus la apariția cicatricilor (acnee, accidente, tratamente eșuate, fluctuații de greutate, dereglări hormonale etc.), privind din afară, este ușor de spus că ce a fost mai rău a trecut și că totul este în regulă acum.

Adevărul este undeva la mijloc. Într-adevăr, afecțiunea inițială, mai gravă sau mai puțin gravă, a trecut, însă ceea ce a rămas în urma acesteia este aproape la fel de deranjant. În multe cazuri, aceste semne inestetice duc la izolare, la instalarea depresiei și la inhibarea dorinței de socializare.

Dacă numeroasele creme, seruri sau chiar tratamente cu administrare orală nu au avut rezultatele dorite, se pare că metoda ce ajută la estomparea semnelor, într-un procent considerabil, este cea pe bază de laser.

Recent, dintre numeroasele tratamente pentru vergeturi și cicatrici, s-a descoperit unul pe care româncele îl recomandă pentru estomparea acestor semne.

Harmony XL PRO – o platformă laser ce tratează o gamă largă de cicatrici

Disponibil în cadrul Clinicii Yiara, laserul Harmony XL Pro tratează cu succes o gamă foarte variată de semne de pe orice suprafață a corpului, dar mai ales din zona feței.

Ce este important de știut despre acest laser este că dispune de 7 capete de tratament adaptate fiecărui tip de afecțiune. În acest fel, medicii de la Clinica Yiara pot aplica tratamente personalizate și adaptate nevoilor pacienților.

Ce afecțiuni tratează laserul Harmony XL PRO?

Principalele afecțiuni pe care laserul le tratează sunt localizate la nivelul feței, al coapselor sau abdomenului (zone cel mai des afectate de vergeturi), dar nu este exclusă nici o altă zonă afectată.

În ceea ce privește zona feței, laserul Harmony XL PRO reprezintă un bun tratament pentru refacerea tenului afectat de acnee sau de cicatricile post-acneice. De altfel, și afecțiunile de tipul cuperozei, rozaceei sau vinișoarelor inestetice de la baza nasului sunt estompate cu ajutorul acestui laser pentru vergeturi și cicatrici.

Referitor la vergeturi (leziunile sub formă liniară, ce apar pe zona superioară a coapselor sau a feselor ca urmare a unor fluctuații de greutate constante sau în zona abdomenului în urma nașterii), acestea se prezintă sub două aspecte: cele de culoare albicioasă (ceea ce înseamnă că sunt mai vechi) sau cele roșiatice (când abia sunt formate). Pentru ca laserul că aibă efecte cât mai vizibile, pacienții sunt încurajați să se prezinte la clinică într-un timp cât mai scurt de la apariția acestora.

Ce tratamente se mai pot efectua cu ajutorul platformei laser Harmony XL PRO?

Datorită celor 7 capete interschimbabile, laserul Harmony XL PRO poate ajuta în uniformizarea culorii pielii, șterge cu succes tatuajele nedorite și poate fi de folos în procedurile de eliminare a transpirației din zona axilei.

Este important ca viitorii pacienți să nu se prezinte la clinică cu așteptări nerealiste. Trebuie avut foarte clar în vedere faptul că rezultatele oricărui tratament depind foarte mult de vârstă, sex, metabolism sau istoric familial. Ceea ce funcționează în proporție de 80% pentru un pacient, poate funcționa doar 60% pentru un altul. Rezultatele sunt diferite de la individ la individ.

Clinica Yiara – locul unde profesionalismul și tehnologia se îmbină perfect

Laserul despre care am vorbit până acum este folosit eficient și în condiții de maximă siguranță de medicii calificați ai Clincii Yiara.

Mergând pe premisa că „frumusețea se măsoară în clipe, în vise, în zâmbete”, personalul clinicii nu promite să vindece cicatricile sufletești, ci doar pe cele fizice de pe chip și de pe corp, oferindu-le astfel pacienților un mic ajutor pentru o stare emoțională și psihică echilibrată.

Fiind conștienți că imaginea contează foarte mult în ziua de astăzi, medicii fac tot posibilul să aducă cele mai performante aparate, pentru cele mai diverse afecțiuni de ordin fizic.

Yiara face tot posibilul să redea oamenilor încrederea în ei înșiși și puterea de a avea răbdare în lupta cu diversele probleme (indiferent că vorbim despre estomparea unor vergeturi prin tratament laser sau despre modelarea corporală). În cadrul clinicii, tratamentele pentru vergeturi cu laser au prețuri corecte, ce reflectă pe deplin calitatea serviciilor oferite.

În concluzie, oricât de afectată poate fi o persoană de urmele vizibile ale anumitor afecțiuni, este foarte important să nu-și piardă răbdarea și să urmeze cu exactitate tratamentul prescris de medic și indicațiile acestuia.

Comentarii

Str. Delea Veche, nr. 24, corp D, et. 4, sector 2, Bucuresti. Pentru comunicate de presă, informări și alte materiale, vă rugăm să ne contactați pe email.

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Business

Comerțul nu este afectat de coronavirus – magazinele de bricolaj online au un avantaj

Avatar

Published

on

Într-o perioadă de criză unii nu se pot gândi decât la necesitățile de întreținere. Totuși cine stă la casă, are gospodărie în întreținere mai ales în perioada în care primește recomandare de a sta cât mai mult timp acasă, își caută preocupare. Așa se face că, pe lângă magazinele alimentare sau farmacii, magazinele de bricolaj sunt în continuare în atenția publicului.

Desigur, în această perioadă în mod special au întâietate variantele online. Bricolaj Market este un exemplu în acest sens.

Activitatea restrânsă îndreaptă atenția către întreținerea spațiului personal

Pe măsură ce se impun reguli mai stricte în decursul perioadei de pandemie, oamenii își îndreaptă mai mult atenția spre timpul petrecut acasă. Aici sunt încă multe de făcut și suprapunându-se cu perioada de primăvară, întreținerea spațiilor verzi sau mici reparații ii vor ține ocupați pe mulți.

Sunt căutate în mod special echipamentele pentru grădină, pentru tăiat iarbă, tuns gazon, dar și tipuri diverse de aparat de sudura, printre altele. Sunt preferate variantele de echipamente de performanță, însă din clasa celor hobby. Prețurile sunt mai rentabile și se disting printr-o capacitate suficient de mare pentru a face față cerințelor gospodărești. Au, din fericire, varietatea necesară dintre care cei interesați pot alege.

Atenție la acest capitol! Bugetul clienților se va îndrepta strict către produsele necesare numaidecât în gospodărie. Pentru a fi o investiție rentabilă este recomandată consilierea. Spre exemplu un inverter de sudură ales poate fi mai scump ca achiziție, însă pe termen lung, la folosire, are capacitate mare cu un consum redus de energie electrică. Pentru utilizatorul casnic va conta de asemenea să fie un echipament compact, ușor de manevrat și de mutat.

Mulți trec munca în online și au de câștigat

Pentru un magazin precum Bricolaj Market activitatea extinsă și în mediul online nu este ceva nou. Acum însă mai mult ca oricând publicul adoptă această variantă ca fiind mai sigură. Ce trebuie să știe publicul este că eshop-urile sunt pregătite să facă față cerințelor. Astfel, ca și până acum, poate fi solicitată asistența tehnică, la preluarea comenzii, consiliere profesională în cazul în care clientul nu distinge opțiunea perfectă pentru nevoile sale.

Produsele cumpărate din magazinele online beneficiază desigur de garanție, așa cum o  oferă producătorul.  La unele tipuri de produse variază, la altele este aceeași pentru toată gama – aparatele de sudură au garanții de până la 2 ani spre exemplu.

De asemenea, comanda poate fi făcută simplu și rapid, fără a fi neapărat necesară înregistrarea unui cont. Și din acest punct de vedere clienții sunt îndrumați astfel încât să bifeze toți pașii în timp scurt.

Stocuri există, curieratul însă funcționează foarte bine, iar pentru grija publicului trebuie menționat că această metodă de cumpărare implică mai puțin contact față în față, limitând așadar riscurile, în contextul pandemiei actuale.

Notă!

Produsele care vin din țări europene unde sunt înregistrate cazuri de coronavirus nu reprezintă un pericol. Multe dintre acestea sunt stocuri pe care retailerii le dețineau și înainte de declanșarea epidemiei. Nu prezintă risc, iar comercianții își asumă toate normele de igienă și dezinfectare.

Comentarii

Continue Reading

Business

Pentru transport profesional chemaţi un specialist – cum sunt onorate astfel de cereri

Avatar

Published

on

transport marfa si mobila

Pentru orice serviciu există un nivel al amatorului și unul al profesionistului. Înțelegem pe deplin că așa cum mergem la specialist pentru orice problemă, atunci când vine vorba de nevoia ce ține de relocare, transport marfă sau alte bunuri vorbim despre recomandarea de a apela la firme specializate.

Serviciile pe această nișă s-au dezvoltat simțitor de mult în ultima vreme, ca drept dovadă a dezvoltării pe sectoare diverse. Deschiderea unui nou sediu, mutarea unei firme sau chiar mutarea în casă nouă sunt cazuri care impun necesitatea unui transport special.

Firmă cu experiență, care poate asigura transportul

Dacă vă întrebați ce poate merge rău atunci când alegeți pe oricine deține o mașină mai încăpătoare, să transporte anumite bunuri să ne gândim la scenarii: marfă sau bunuri deteriorate atunci când ajung la destinație, costuri mai mari, întrucât vor fi necesare mai multe rute, repetate tur-retur. Așadar, dacă punem în balanță practic nu merită.

Există firme de transport marfa ce pot onora comenzi în ceea ce privește necesitatea de a muta mobilă, bunuri de mare volum sau de a ajuta la relocarea unei societăți, cu tot ce înseamnă mutarea echipamentelor. O astfel de colaborare are la bază un contract, astfel că timpul în care se va desfășura întreaga operațiune este cel stabilit conform termenilor din contract.

Avantajele de a lucra cu o firma serioasă de transport marfă

Siguranță – o firmă de transport marfă și mobilă în București precum sunt serviciile pe care le regăsim la www.transport-marfa-mobila.ro poate asigura transportul. Astfel, la destinație nu există surprize, deteriorări.

Eficienţă și promptitudine – practic publicul își asigură un timp optimizat în care realizează mutările necesare.

Costuri rentabile – dacă ne gândim la soluții alternative, sunt necesare autovehicule încăpătoare și șoferi, există și factorul de efort fizic, așadar per total costurile sunt mai avantajoase atunci când alegerea este cea a unei firme care să realizeze transportul necesar. Vorbim spre exemplu inclusiv de șoferi cu experiență care vor contribui la efectuarea unui transport eficient.

Când apelăm la astfel de servicii

În principiu tot ce înseamnă o mutare complexă, cu bunuri de mare volum va impune nevoia de autovehicule mari pentru a fi transportate. Există însă tot felul de cazuri. Cei de la transport-marfă-mobilă.ro spre exemplu se adresează publicului bucureștean, indiferent de sector. Echipa este mereu pregătită pentru a răspunde solicitărilor privind transportul intern sau internațional. Pot fi soluția ideală pentru a transporta marfă, mobilă, electrocasnice și nu numai.

Serviciile profesionale de transport vor include și încărcarea, descărcarea, manipularea bunurilor. În plus, pentru rutele mai lungi, la transport internațional spre exemplu, sunt doi șoferi ce se vor asigura că transportul este efectuat în timp util, fără a compromite condițiile optime, inclusiv timpul de odihnă.

În ceea ce privește costurile lucrurile sunt relative și variază de la caz la caz. În mod cert însă, avantajele primează astfel pentru că sunt servicii rentabile. Detalii în acest sens pot fi solicitate și din cadrul paginii online mai sus menționată.

Comentarii

Continue Reading

Business

Avantajele de a avea un seif in casa sau la birou

Avatar

Published

on

Multi oameni sunt de parere ca inchirierea unei casete de valori la banca este cea mai buna modalitate de a-si pastra obiectele importante in siguranta. Dar daca este vorba de documente si articole la care ai nevoie de acces rapid? In acest caz, cea mai buna optiune este de a achizitiona un seif pentru casa sau birou. Iata care sunt beneficiile pe care ti le ofera un seif in propria casa sau birou:

Ai acces instant la documente

Exista documente de care ai nevoie imediat: din pacate, bancile nu sunt disponibile 24/7. Ce se intampla daca ai nevoie de un document in perioada in care bancile sunt inchise, in weekend sau in timpul sarbatorilor legale? Prin instalarea unui seif acasa sau la birou, poti avea acces rapid la documente precum pasaport, certificat de nastere, titluri, investitii, plan de asigurare si dosare importante, oricand doresti.

Protectie

Solicitand unui profesionist sa instaleze un seif acasa sau la birou, poti fi sigur ca obiectele tale valoroase sunt protejate in permanenta, iar seiful nu va putea fi mutat cu usurinta din loc. Pentru birou, este necesar sa alegi un seif de dimensiuni mari, de preferat cu fanta, pentru ca accesul la depunere sa fie permis oricui, insa la continut sa poata ajunge doar persoanele autorizate. Pentru protectie maxima, in special in cazul documentelor importante, poti alege seifuri cu dubla certificare, ceea ce inseamna ca vei fi protejat si impotriva efractiei dar si importiva incendiilor.

Un alt beneficiu al seifului, este faptul ca tii intr-un singur loc obiectele de care ai nevoie si astfel nu mai exista riscul sa le pierzi. Chiar daca nu sunt valoroase, sunt importante, iar documentele precum buletinul, pasaportul si alte acte, pot duce la un proces de recuperare stresant, obositor si durabil daca sunt pierdute sau ratacite.

Pastrezi armele de foc departe de raza copiilor

Prin achizitionarea unui seif, ai garantia ca pistolul sau munitia ta nu va ajunge pe maini gresite. Seiful pentru arme poate fi instalat intr-o zona mai putin accesibila, departe de ochii copiilor sau al persoanelor care iti calca pragul. Astfel, ai garantia ca accesul la arma iti este permis doar tie sau persoanelor autorizate.

Un seif nu numai ca iti ofera acces usor la documente si obiectele de valoare, dar ti le pastreaza in siguranta in orice moment al zilei. Asadar, nu-ti expune obiectele de valoare la riscuri inutile si pur si simplu achizitioneaza un seif pentru a beneficia de toate avantajele enumerate mai sus. Exista foarte multe modele de seifuri disponibile pe piata, in dimensiuni variate si cu utilitati diverse. Este important sa te documentezi si sa alegi produsul potrivit nevoilor tale, fie pentru birou sau casa. Seifurile pot fi instalate pe podea, in perete sau asezate in interiorul mobilei. Ia in considerare caracteristicile si achizitioneaza un seif pentru pastrarea in siguranta a obiectelor valoroase.

Comentarii

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Trending

google.com, pub-4886972132153269, DIRECT, f08c47fec0942fa0