Connect with us

Emisiuni

O călătorie de neuitat din Clisură, prin Cazanele Dunării, până la Herculane cu ROventura

Published

on

Foto Credit: Kanal D

            Din Brăila, aproape de gurile de vărsare în Deltă și Mare, “ROventura” ne invită, sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, într-o călătorie de poveste, până aproape de intrarea fluviului în țară. George Mihai și Andreea Străvoiu, gazele emisiunii, ne vor purta pașii din Clisură, prin Cazanele Dunării, până la Herculane pentru a „degusta” împreună bucățele pescărești la Berzasca, dar și să facem o drumeție până pe Ciucarul Mare, pentru a ne bucura de o croazieră prin cel mai frumos defileu al Dunării, înainte de a ajunge la apele sfinte ale lui Hercules.

 

 

În cursul său către Marea Neagră, Dunărea traversează zece țări și patru capitale. Țara noastră se bucură de mai bine de o treime din lungimea Amazonului Europei, iar zona aceasta a Clisurii e recunoscută a fi cea mai frumoasă porțiune de pe întregul curs al Dunării.

 

Prima oprire din călătoria noastră o facem la Berzasca, un loc de o frumusețe rară. În paradisul din Clisură este în plină dezvoltare unul dintre cele mai importante centre de agrement și aventură de la malul Dunării. Atracții sunt nenumărate și pe uscat, iar casele de oaspeți sunt printre cele mai primitoare din țară. Aici găsești preparate culinare desăvârșite: rondele, medalioane, potcoave sau… șaibe, oricum le-am spune bucăților de pește proaspăt, fripte pe grătarul încins, toate constituie un deliciu.

După un popas pe cinste, roventurierii o pornesc mai jos, spre porțiunea cea mai spectaculoasă, de pe întregul curs al Dunării. Ajunși în județul Mehedinți, la Eșelnița – Dubova, găsim la un loc o sumedenie de frumuseți naturale, și pe toate le vom descoperi pas cu pas. Uimitoarea priveliștea de aici, de pe colții de piatră ai Ciucarului, la mai bine de trei sute de metri deasupra Dunării, te face să stai și să contemplezi la frumusețea care te-nconjoară. După un scurt popas la pensiune, la Eșelnița, călătorii noștri își îndreaptă pașii către Cazanele Dunării, pentru o croazieră pe cinste. Aici regăsim chipul mândru al regelui dac, cioplit în stâncă, locul fiind considerat unul dintre cele mai faimoase din țară. Chipul lui Decebal și mănăstirea care poartă același nume au făcut din golful Mraconia este unul dintre cele mai interesente locuri din defileu.

 

După o asfel de călătorie inedită, roventurierii își continuă drumul și ajung la Băile Herculane, cea mai veche stațiune balneo-climaterică din sud-estul Europei. Apele sfinte ale lui Hercules, așa cum au fost supranumite celebrele izvoare ale acestei oaze de sănătate, încă de pe vremea romanilor, aduc oaspeții la Herculane, cu toții în căutare de sănătate sau de relaxare. Pe lângă toate acestea, turiștii descoperă aici și un patrimoniu arhitectural deosebit, legende incredibile și frumuseți naturale absolut uimitoare.

Nu ratați sâmbăta aceasta, de la ora 15:00, o nouă ediție “ROventura”, cu George Mihai și Andreea Străvoiu, la Kanal D.

Advertisement

 

 

 

Comentarii

comments

Powered by Facebook Comments

Reclame
Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE

www.creditrapid.ro

motocultor

pentru sufletul tau

Facebook

Advertisement
Advertisement

IN Trending