Connect with us

Filme

O noapte albă cu filmele lui Radu Jude, la TVR Cultural

Published

on

Foto Credit: TVR
Reclame

Apreciatele productii „Aferim!”, „Inimi cicatrizate” și „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”, semnate de unul dintre cele mai cunoscute nume ale cinematografiei româneşti, Radu Jude și scurtmetraje curajoase, semnate de tineri regizori, premiați pentru talentul lor, îi așteaptă pe telespectatorii TVR Cultural pe 4 martie, într-o nouă ediţie „Noaptea albă a filmului românesc”.

„Filmele pe care le fac sunt extraordinar de accesibile și de simple. Ține doar de felul în care toată industria de divertisment îi face pe spectatori să creadă că lucrurile nu trebuie să stea așa și trebuie să fie invers. Oamenii reacționează pavlovian. Dacă vezi ceva care e diferit, fie și 1% diferit – nu pot să am pretenția că eu am făcut lucruri diferite – dintr-o dată oamenii ridică mâna și spun: „Nu e voie să faci așa!”. Filmele mele sunt fie acuzate de elitism, fie că sunt complicate. Filmele mele sunt mai simple decât orice telenovelă. Orice telenovelă de mâna a zecea e mai complexă decât filmele pe care le fac eu, în bine și rău. Doar că oamenii nu vor lucruri simple. Ei sunt obișnuiți să vadă lucrurile astea unde totul e pus la un loc, cu un montaj rapid și muzică, și multe camere și așa mai departe”, spunea Radu Jude despre producţiile sale.

„Noaptea albă a filmului românesc” începe sâmbătă, de la ora 22.00, cu un portret realizat de Claudia Duca despre regizorul Radu Jude, cineast cu multe premii în palmares, cel mai recent fiind „Ursul de Aur” la Festivalul de la Berlin, pentru „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” (2021),

De la ora 22.30, telespectatorii sunt invitaţi să urmărească scurmetrajul „Eu contez” (2021), în regia Alinei Șerban, actriță, regizoare și scriitoare de etnie romă, care militează pentru drepturile minorității rome.

Filmul spune povestea Rebecăi, o fată care locuiește într-o casă de copii și este studentă în anul I la cea mai bună facultate de actorie din România. La primul examen, i se cere un lucru în aparență banal – câteva obiecte din camera ei. Cerința simplă o pune pe într-o situație delicată – Rebeca neavând nici cameră şi nici obiecte personale.

TVR Cultural a programat „Aferim!”, drama istorică regizată de Radu Jude în 2015, de la ora 22.50, care spune povestea unui sclav rom fugar, Carfin, și a zapciului Constandin și a fiului său Ioniță, plecați în căutarea sa. Acțiunea se petrece în Țara Românească, în anul 1835, și reprezintă și o călătorie inițiatică pentru Ioniță.

„Aferim!” („Bravo!” în limba turcă) nu tratează doar subiectul sclaviei romilor din fostele principate, ci prezintă și mentalitatea oamenilor secolului XIX, încărcată de antisemitism, condiția inferioară a femeii, raportarea la religie și educație, arăta Radu Jude, la conferința de presă de la Berlin, în 2015.

Scenariul co-producției româno-bulgaro-franco-cehe a fost scris de Radu Jude în colaborare cu prozatorul Florin Lăzărescu, presărând filmul cu dialoguri și citate din opere literare. Constanța Vintilă-Ghițulescu, cercetătoare la Institutul de istorie „Nicolae Iorga“, din cadrul Academiei Române, a fost consultantă la film.

Din distribuţia lungmetrajului multipremiat la festivaluri internaţionale fac parte actorii Teodor Corban (Costandin), Mihai Comănoiu (Ioniță), Cuzin Toma (Carfin), Alexandru Dabija, Alexandru Bindea, Luminița Gheorghiu, Victor Rebengiuc, Alberto Dinache, Mihaela Sîrbu, Adina Cristescu, Șerban Pavlu, Gabriel Spahiu, Dan Nicolaescu, Liviu Ornea.

De la ora 0.35, TVR Cultural a programat scurtmetrajul „Patul lui Procust”, în regia lui Andrian Împărățel (2018), produs de Universitatea Babeș-Bolyai, Facultate de Teatru și Televiziune. Dan, obosit de toate problemele cu care se confruntă acasă, decide să-și petreacă noaptea la Ștefan, o veche cunoștință. Interacțiunea lor neașteptată culminează atunci când ospitalitatea lui Ștefan se transformă în persuasiune.

„Inimi cicatrizate”, o adaptare liberă după cartea lui Max Blecher, în scenariul şi regia lui Radu Jude (2016), va fi difuzat de la ora 00.55. Acțiunea are loc în anul 1937, când Emanuel, un tânăr de 20 de ani, bolnav de tuberculoză osoasă, se internează într-un sanatoriu de pe malul mării. În film, Radu Jude a inserat fragmente din textele lui Max Blecher, cu rolul de a „bloca imersarea spectatorului în lumea de pe ecran și să-l/o invite la un dialog cu filmul și la chestionarea permanentă a ceea ce vede”, dar și din biografia scriitorului și din textele lui Mihail Sebastian.

În distribuţie: Lucian Teodor Rus, Ivana Mladenovic, Ilinca Hărnuț, Șerban Pavlu, Marian Olteanu, Alexandru Dabija, Dana Voicu, Bogdan Cotleț, Adina Cristescu, Marius Damian, Sarra Tsorakidis, Larisa Crunțeanu, Fernando Klabin, Gabriel Spahiu, Alexandru Bogdan.

De la 03.15, TVR Cultural îi invită pe telespectatori să vizioneze „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018). Cel de-al șaselea lungmetraj semnat de Radu Jude o prezintă pe regizoarea Mariana Marin (o trimitere la poeta optzecistă Mariana Marin, ale cărei poezii au ca supratemă adevărul), care vrea să organizeze un spectacol în care să facă reconstituirea istorică a Masacrului de la Odesa, ordonat de mareșalul Antonescu în 1941, când au fost omorâți circa 25.000 de evrei.

„Titlul este un citat, de aceea e pus între ghilimele. Fraza a fost rostită în Consiliul de Miniștri, în vara lui 1941, de către domnul profesor Mihai Antonescu. Deși nu este o invitație la dialog, fraza angajează în mod direct viitorul, așa că am hotărât să îi oferim domnului profesor un răspuns, unul cinematografic. Un «arc peste timp», cum ar veni”, explica Radu Jude.

Din distribuţia filmului care a primit Marele Premiu la Karlovy Vary Internațional Film Festival fac parte actorii: Ioana Iacob, Alexandru Dabija, Alex Bogdan, Ilinca Manolache, Șerban Pavlu, Claudia Ieremia, Lilian Ghiță, Bogdan Cotleț, Ion Arcudeanu, Mihai Niculescu, Gabriel Spahiu, Larisa Crunțeanu, Tudorel Filimon, Rareș Hontzu, Ilinca Hărnuț, Andrea Tokai, Dana Bunescu, Sofia Nicolaescu, Luca Tudor, Gheorghe Mezei, Răducu Dumitru.

De la 05.50, TVR Cultural a programat scurmetrajul „Împreună” (2020), regizat de Alma Buhagiar, produs de UNATC. Subiectul prezintă traseul personal al Crinei, o mamă ce se întoarce în orașul natal pentru a-și duce fiul într-o vacanță iar de la 06.15, puteţi urmări scurtmetrajul „Să crești sub un cireș amar”, în regia Agatei Olteanu (2020), produs de Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Teatru și Televiziune.

„Noaptea albă a filmului românesc” se încheie pe 5 martie, la ora 06.30, cu scurtmetrajul „Contraindicații”, în regia Luciei Chicoș (2019), produs de UNATC. Filmul, în care joacă Nicoleta Lefter și Maria Ploae, prezintă o discuţie într-un foarte scurt interval de timp, într-un apartament, între fiică şi mamă, aflate într-un moment tensionat al relației lor, dar și într-un moment delicat al vieții.

Scene din „Aferim!”. Sursă: imdb.com

Secvență din „Inimi cicatrizate”. Sursa: imdb.com

Scenă din „Îmi este indiferent dacă în istorie vom rămâne ca barbari”. Sursă: imdb.com

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Special TV6 ore ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show6 ore ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni7 ore ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden8 ore ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Showo zi ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar4 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TV5 zile ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?6 zile ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Show6 zile ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBAL6 zile ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Reality Show6 zile ago

După 3 ani, s-au împăcat la Survivor România All Stars! Gimnasta Ana Porgras și controversatul Zanni s-au luat în brațe în show-ul de la PRO TV

Facebook

Advertisement

IN Trending