Reality Show
O nouă provocare le dă mari bătăi de cap concurenţilor din Ferma
Cea de-a treia săptămână a celui mai dur sezon al reality show-ului Ferma, începe astăzi. Când credeau că au înțeles mersul lucrurilor și cum evoluează competiția, fermierii vor descoperi că fiecare zi le aduce câte o provocare la care nici nu s-au gândit!
După ce joia trecută, Anisia Gafton a părăsit competiția în urma duelului cu Elena Chiriac și a celui cu Alina Pușcău, am aflat că ea l-a propus pentru rolul de fermier șef pe George Burcea. Diseară, vom descoperi cu cine va lupta acesta pentru oportunitatea de a avea dreptul de a lua unele dintre cele mai importante decizii: cine va fi servitor și cine va merge la duelul de eliminare. George Piștereanu va fi cel care va spune ceea ce toți din casă gândesc: „Sperăm ca noua conducere să fie mai bună decât fosta”.
Fermierii au început să se cunoască și pe lângă primele idile, au apărut și primele conflicte care mocnesc odată cu creșterea greutății activităților cotidiene și a lipsei mâncării. Cum vor continua ironiile dintre Bogdan Stoica și Anna Lesko, și cum îl va pune Anna la punct pe Octavian Ciovică, aflăm de la ora 21:30.
Provocarea săptămânii va da peste cap toate calculele făcute de fermieri înainte de venirea Mihaelei în casă: doi câte doi vor fi legați la mână și vor trebui să rezolve așa toate misiunile primite, dar și să meargă la baie sau să doarmă. Cum vor resimți aceștia șocul de a merge la baie cu unul dintre colegi sau de a dormi în același pat, descoperim diseară.
După ce idila lui Paul Diaconescu cu Elena Chiriac părea că se dezvoltă, acesta se va apropia de Viviana Sposub și va deveni extrem de confortabil în prezența ei. Noaptea îi va surprinde pe aceștia în același pat, iar Viviana va face una dintre cele mai surprinzătoare declarații: „Paul e puțin înfierbintat de la abstinență. Nu sunt obișnuită să împărtășesc totul cu un bărbat”.
Nici în tabăra bandiților nu este liniște. Gabi este tot mai concentrat pe misiunile primite de la Cristi Bozgan, iar faptul că nu este ajutat începe să-l deranjeze tot mai mult. Cu toate acestea, Giulia consideră că reacțiile lui sunt exagerate și va admite: „Când simt nevoia să mă odihnesc, nu cred că este o crimă dacă vreau să iau 5 minute pauză”.
O săptămână cum nu ne-am fi așteptat, o provocare care va aduce și conflicte și râsete, un nou fermier șef și primele sentimente de trădare, toate pot fi văzute în această seară în Ferma. Orășeni vs Săteni, la PRO TV.
-
AUDIENȚE TV2 săptămâni ago
Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență
-
Emisiunio săptămână ago
Carmen Târnoveanu: interviu în exclusivitate pentru Radar de Media
-
Emisiunio săptămână ago
Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!
-
Filmeo săptămână ago
Hamas – Violenta nu e o optiune, in curand in cinematografe
-
Reality Showo săptămână ago
Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!
-
Program TVo săptămână ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 19 – 25 aprilie 2024
-
Documentaro săptămână ago
James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie
-
AUDIENȚE TVo săptămână ago
Ana Maria Pal a părăsit Survivor All Stars, iar concurenții rămași vor da, diseară, bătălia Imunității: ”unul singur va căpăta acest colan”
-
EVENTS3 zile ago
“Fii regina pentru o zi” – eveniment unicat in Romania.
-
Mondeno săptămână ago
Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”
-
Reality Showo săptămână ago
Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii
-
Culturao săptămână ago
Alege să dăruiești o carte cadou cu ocazia sărbătorilor pascale
-
Analize Audiente TV2 săptămâni ago
AUDIENȚE în Prime-Time în luna martie. Antena 1 este depăşită de Kanal D la nivel național. KANAL D performanțe remarcabile cu un plus de 100.000 de telespectatori !
-
EVENTSo săptămână ago
Mai sunt doar 100 de zile până la Jocurile Olimpice Paris 2024, transmise pe Eurosport și Max
-
Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 15 – 21 aprilie 2024
-
ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago
Afla aici cine este Corina Munteanu