Connect with us

Premieră TV

O nouă șansă la viață, o victorie impresionantă și o nouă zi de spectacol, în direct, la EURO 2020, pe PRO TV și VOYO!

Published

on

Foto Credit: PRO TV

După un început spectaculos al turneului, toții fanii fotbalului european așteptau cea de-a doua zi pentru a se bucura de trei meciuri extraordinare. Începutul zilei a adus primul meci încheiat la egalitate, între Țara Galilor și Elveția. Meciul disputat pe stadionul din Baku a fost condus de elvețieni, care au și deschis scorul, în minutul 49, prin Embolo. Moore a fost cel care a adus egalarea pentru Țara Galilor, în minutul 74, păstrând vii șansele de calificare ale echipei lui pentru următoarele meciuri.

Ziua a continuat cu meciul dintre Danemarca și Finlanda care a oferit imaginea pe care toți suporterii și-ar dori să o uite cât mai curând. După 40 de minute de fotbal, danezul Christian Eriksen s-a prăbușit pe teren sub ochii îngroziți ai colegilor și soției, care au reacționat imediat. După ce a fost resuscitat chiar la fața locului, danezul a fost dus la spital, de unde au apărut veștile bune: este stabil și poate comunica cu medicii! Cu gândul la colegul lor, jucătorii danezi au reintrat pe teren, în aplauzele finlandezilor. De la 21:30, în direct pe PRO X, Danemarca a suferit o înfrângere neașteptată: 0-1 în fața Finlandei, aflată la prima ei victorie la un turneu final. Pohjanpalo a marcat singurul gol al meciului, acesta alegând să nu se bucure pentru reușită, din respect pentru suferința lui Eriksen. O nouă șansă la o viață și o lecție de fair-play oferită de suporteri și jucători.

 

Ultimul meci al zilei a demonstrat că echipa Belgiei este una dintre marile favorite ale turneului, aceștia reușind o victorie covârșitoare în fața Rusiei. Lukaku a reușit dubla în minutele 10 și 88, iar Meunier a completat, în minutul 34, tabloul unei frumoase victorii cu 3-0 care i-a dus pe belgieni direct în fruntea grupei.

 

Remiza dintre Țara Galilor și Elveția a fost lider de audiență! Meciul a înregistrat 3.4 puncte de rating și 19.9% cotă de piață în rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, în timp ce televiziunea de pe poziția secundă avea 2.2 puncte de rating și 12.7% share. La nivelul publicului cu vârsta cuprinsă 18 și 49 de ani, din mediul urban, în intervalul orar 16:02 – 17:55, PRO TV a condus topul televiziunilor cu 3.0 puncte de audiență și 20.3% cotă de piață, în timp ce televiziunea de pe locul 2 avea 1.7 puncte de rating și 11.5% share.

 

Seara, românii au ales să urmărească tot PRO TV și s-au bucurat de victoria Belgiei în fața Rusiei! În intervalul orar 22:01 – 23:52, la nivelul publicului cu vârsta cuprinsă 18 și 49 de ani, din mediul urban, PRO TV a condus topul cu 6.7 puncte de audiență și 26.1% cotă de piață, în timp ce locul 2 avea 5.4 puncte de rating și 21.1% share. În rândul publicului național, cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, din categoriile ESOMAR ABCD, meciul a înregistrat 6.9 puncte de rating și 22.3% cotă de piață.

 

Trei noi meciuri în cea de-a treia zi!

O nouă zi, noi super meciuri de fotbal! De la ora 16:00, Anglia intră în luptă, deschizând seria meciurilor din grupa D, urmând să întâlnească Croația. De la ora 19:00 este timpul pentru echipele din grupa C să pornească spectacolul. Austria va lupta contra Macedoniei de Nord, în primul meci disputat la București, pe Arena Națională, iar de la ora 22:00, seara se încheie cu jocul dintre Țările de Jos și Ucraina.

 

Niciun meci nu trebuie ratat, iar toate pot fi văzute, în direct, de oriunde ați fi, pe PRO TV și VOYO!

Comentarii

comments

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Locuri de muncă în România

Locuri de muncă în România

MENIU

pentru sufletul tau

Facebook

IN Trending