Connect with us

BAZAR

O seară cu Nichita Stănescu: audiţie specială la Café Verona

Avatar

Published

on

La Café Cărtureşti Verona va avea loc o nouă întâlnire cu “Cartea vorbită” a lui Nichita Stănescu, ajunsă azi, datorită celor care îi iubesc necondiţionat poezia şi nu se pot sătura să-l reasculte citind-o, la a cincea ediţie.

Noua ediţie completează aparatul critic (cuvânt-înainte, cronologie şi note) alcătuit de regretatul editor Alexandru Condeescu, cu prefaţa semnată de Florin Iaru, iar autorul machetei colecţiei şi al ilustraţiei ediţiilor anterioare, Constantin Popovici, a refăcut integral comentariul grafic.

Secretul acestui succes editorial, neîntrerupt de un deceniu, stă, neîndoios, în …vocea lui Nichita Stănescu, aflată pe acest audiobook, ea este personajul principal. Ascultându-l, poţi înţelege mai bine cele trei perioade ale creaţiei sale, cum argumentează poetul Florin Iaru în cuvântul de deschidere intitulat… His master’s voice. Analiza merge de la vocea tânărului Nichita […] ce este, în acelaşi timp, deschisă, optimistă, entuziastă, iubitoare […] are încredere în geniul ei şi are în preajmă bucuria unei expresii noi, la vocea din momentul lui de apogeu, când toată suflarea îi cade la picioare, când e zeificat, celebrat, invidiat, implorat, când Nichita desface materia poetică, desface înţelesurile, se joacă, nepăsător, până la vocea din ultima perioadă, cea manieristă, abstractă, imperfectă […] pronunţia e şovăielnică, ironică şi complice, bâlbâiala lui e inconfundabilă, e marca fabricii, momentul final când Nichita era aidoma leului în iarnă… Mai mult ca niciodată, vocea, deja uşor dogită, tabagică, tragică, părea mai vie decât omul.

Ideea „cărţii vorbite“, care să reunească „poemele rostite“, îi aparţine chiar lui Nichita Stănescu, după cum îi mărturisea prietenului său, poetul Ion Drăgănoiu, unul dintre cei cărora, alături de alţi realizatori de emisiuni ca Ion Petrache, Radu Felix, Dan Verona, Victor Crăciun…, le datorăm cele 57 de poeme înregistrate într-un interval de două decenii (1964-1983), dintre care câteva inedite. Avem astfel mirabila ocazie a parcurgerii unei mici antologii sui-generis însoţiţi vreme de o oră de prezenţa sonoră a celui mai important poet român de după război, cu care unii dintre noi am fost contemporani o jumătate de secol şi pe care „nenăscuţii“ din poemele sale de atunci, adolescenţii iubitori de poezie de acum, îl pot asculta citindu-şi inimitabil versurile. (Alexandru Condeescu, “O carte vorbită”, prefaţa primei ediţii, 2003).

La întâlnirea de vineri, 13 decembrie, de la ora 17, prilejuită de lansarea celei de-a cincea ediţii a “Cărţii vorbite” şi găzduită de Café Cărtureşti Verona (str. Arthur Verona nr. 13-15) ne vom bucura să-l auzim pe Nichita rostindu-şi tulburător versurile şi să-i ascultăm pe Florin Iaru şi Bogdan Ghiu, „optzeciştii“ care l-au cunoscut, evocându-l pe poet, alături de mai tânărul critic Paul Cernat (prefaţatorul audiobookului “Albastru de Prusia”, ce reuneşte publicistica radiofonică a lui Nichita Stănescu, în colecţia „Lecturi pe întuneric” a Editurii Casa Radio).

Comentarii

comments

Ma puteti contacta pe e-mail sau Facebook!

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

MENIU

pentru sufletul tau

SHOW MAGAZINE

IN Trending