Monden
Oana Zăvoranu deja s-a împăcat cu Alex Ashraf. Care a fost motivul ?

Oana Zăvoranu ar fi trecut cu vederea peste actul de infidelitate al lui Alex Ashraf, fiind văzuți împreună, recent, la Secția 17 de Poliție. Acolo, cei doi au depus plângere împotriva patronilor clădirii unde funcționa clinica medicală. Iată mai jos, în articol, primul mesaj după împăcarea cu Alex Ahsraf, scrie CANCAN.
Oana Zăvoranu și Alex Ashraf au revenit la sentimente mai bune, după ce bruneta a aflat că partenerul ei a fost infidel. Recent, CANCAN.RO v-a arătat, în exclusivitate, că cei doi s-au împăcat, fiind surprinși chiar la Secția 17 de Poliție, unde au depus plângere împotriva patronilor clădirii unde funcționa clinica „Queridei”. AICI se regăsesc detaliile!
„Da, ne-am împăcat. Alex s-a întors acasă acum zece zile, suntem împreună. De o lună tot vorbeam să ne împăcăm…. A insistat și el și mă bucur că mi-am dat seama că își dorește la fel de mult ca și mine această împăcare… Am luat totul de la 0. Amanta e moartă și îngropată, nu mai există”, a mărturisit Oana Zăvoranu, în exclusivitate pentru CANCAN.RO. De altfel, după ce bruneta și-a deschis sufletul și a zis că Alex s-a întors acasă, de zece zile, a transmis și el un mesaj.
Însă, pe rețelele de socializare, Oana Zăvoranu a ținut să își arate sentimentele pe care le poartă partenerului. Așa că la secțiunea InstaStory, „Querida” a scris un mesaj simplu și clar: „Te iubesc!
Alex Ashraf: „Mi-am retras acțiunea de divorț”
Nici Alex Ashraf nu a stat pe gânduri și a mărturisit că s-a împăcat cu Oana Zăvoranu. De altfel, bărbatul susține că au ajuns la un numitor comun și s-a întors acasă. Au renunțat la divorț.
„Da, m-am împăcat cu diva, normal. Dar sunt împăcat cu Oana de mai mult de o lună. Dragostea întotdeauna învinge, ce pot să spun. Am avut o discuție, am vorbit în toată perioada asta amândoi, am ajuns la un numitor comun și ne-am împăcat. Simplu, am renunțat la divorț și sunt acasă lângă soția mea, definitiv și irevocabil. Mi-am retras acțiunea de divorț. Uite cum doi oameni care sunt îndrăgostiți și se iubesc cu adevărat se împacă și trec peste orice popas, orice obstacol”, a declarat Alex Ashraf, în cadrul unei emisiuni TV.
- Luca Udateanu lanseaza piesa “Amicii Mei 2” cu un super eveniment
- Motive pentru care ar trebui să vizitezi Londra măcar o dată în viață
- Se încheie sezonul 4 Imperiul Leilor! Ultima șansă pentru antreprenori să obțină finanțarea visată
- Denis Matros, tanarul influencer care a descoperit succesul urias in online
- Finalul sezonului trei din CLANUL a fost în topul preferințelor telespectatorilor!
- Program TV2 săptămâni ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 24 – 30 noiembrie 2023
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 20 – 26 noiembrie 2023
- Program TV2 săptămâni ago
Programul PRO TV pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- AUDIENȚE TV3 zile ago
America Express, lider de audiență. Romică și Cătălin Țociu, salvați aseară de soarele verde de la eliminare
- Program TV3 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 20 – 26 Noiembrie 2023
- Program TV7 zile ago
Programul ANTENA 1 pentru perioada 1 – 7 Decembrie 2023
- ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Fiul unui cunoscut om de afaceri la un pas de tragedie! Salvat de un medic roman, dupa ce fusese diagnosticat gresit in Turcia!
- Emisiuni2 săptămâni ago
Andrew Tate primul interviu televizat după ce a ieșit din închisoare la “40 de întrebări cu Denise Rifai”
- Program TV2 săptămâni ago
Programul HAPPY CHANNEL pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie 2023
- Special TV3 săptămâni ago
România este oriunde inima se simte acasă! De 1 decembrie, trăiești România la PRO TV!
- Seriale3 săptămâni ago
Comedia romantică Lasă-mă, îmi place! Camera 609 de la Antena 1 a fost reînnoită pentru sezonul doi
- ENTERTAINMENT2 săptămâni ago
Selim the Kid lanseaza videoclipul piesei „Vin cu tata”
- Program TV2 săptămâni ago
Programul Kanal D pentru săptămâna 27 Noiembrie – 03 Decembrie 2023
- Analize Audiente TV3 zile ago
PRO TV a fost lider incontestabil de audiență!
- Program TV3 săptămâni ago
Programul PRIMA TV pentru săptămâna 20 – 26 noiembrie 2023
- Concerteo săptămână ago
Maria Clara va asteapta la Concert Magic Christmas