Oana Zăvoranu și Viorica de la Clejani s-au amuzat de câți ani le-au dat concurenții, la “Guess My Age – Ghicește vârsta”

0
1250

Demonstrații de samba și capoiera aseară, la “Guess My Age – Ghicește vârsta”, dar și invitate celebre care i-au pus în dificultate pe cei doi concurenți, Cornelia (37 de ani) și Georges Slim (38 de ani), în show-ul prezentat de Dan Negru.

Oana Zăvoranu și Viorica de la Clejani au urcat împreună pe aceeași scenă, iar concurenților li s-a cerut inițial să spună câți ani cred ei că are fiecare dintre ele. După ce aceștia au estimat că Oana ar avea 35 de ani, iar Viorica 47, Dan Negru i-a informat pe Cornelia și soțul ei libanez, Georges, că, de fapt, cele două vedete au aceeași vârstă. Adică 44 de ani, vârstă pe care cei doi nu au ghicit-o.

Cum mi-ai dat mie 35 de ani, și nu 20 și ceva?”, l-a “certat” Oana pe Georges. ”Am o fată de 25 de ani și un băiat de 20, mi se pare normal să-mi dai atât!”, a adăugat Viorica.

Concurentul i-a amintit Vioricăi de la Clejani că fiica ei a fost prietenă cu un libanez, iar reacția acesteia a făcut deliciul tuturor. “Să nu mai aud de libanezi! Domnu’ libanez, o soacră bună pentru un libanez trebuie să fie făcută bine, ca să-l strunească așa cum trebuie, ai înțeles? În nici un caz n-ar trebui să arate ca ea”, a spus Viorica, amuzată, arătând către Oana.

Întrebate de Dan Negru câți ani le dă lumea de obicei, Oana Zăvoranu a răspuns că între 28 și 30 de ani, iar Viorica Manole că oamenii apreciază vârsta ei în funcție de coafura pe care o are în ziua respectivă. De exemplu, atunci când își face bucle, pare mai matură, și oamenii îi dau mai mulți ani.

Cornelia și Georges nu au reușit să ghicească miercuri seara nici vârsta celorlalte persoane care au venit în fața lor – Gabriela (21 de ani), studentă, Antonio Dos Santos (37 de ani), dansator și instructor de capoiera (luptă braziliană camuflată într-un dans), Bogdan (41 de ani), muzician, Georgeta (61 de ani), pensionară, și nici pe a lui Mihai (19 ani), vânzător la un fast-food. Cum marja de eroare în estimările lor a fost mică, au reușit să intre în finală cu suma de 36.000 de lei. Norocul i-a însoțit și acolo, căci au reușit să ghicească din cea de-a doua încercare vârsta Sandrei (25 de ani), dansatoare de samba, și astfel să plece acasă cu 27.000 de lei.

 

Comentarii