Connect with us

Campanie TV

Observatorul de la Antena 1 demarează campania „Eu pentru ce m-am născut?”

Published

on

 

Mii de copii sunt an de an violaţi şi umiliţi într-o ţară care nici măcar nu îi numără. Sunt batjocoriţi de agresori şi de stat, iar unii de propriii părinţi. Sunt copii pe care îi vedem zilnic: la şcoală, în vecini sau, mai grav, în familie. Ce face România cu aceste păpuşi împietrite de durere? Nimic. Copiii violaţi nu sunt o prioritate.

 

Deşi drepturile le sunt garantate prin Constituţie şi convenţii ratificate de statul român, peste 75 la sută dintre minorii abuzaţi sexual nici măcar nu există în statisticile Protecţiei Copilului. Nu beneficiază de psihoterapie, dascălii şi părinţii îi abandonează, iar ei devin adulţi cu grave probleme sociale şi se transformă în abuzatori. E dovedit statistic.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii spune în ultimul studiu că 40 % dintre victime ajung abuzatori.  

 

Din 6 martie, echipa Observator demarează campania „Eu pentru ce m-am născut?”, un apel al copiilor care plâng.

Reportajele realizate de echipa Observator îi vor arăta printr-o serie de materiale speciale pe acești copii abuzaţi și poveștile lor incredibile. De asemenea, reporterii Observator au stat de vorbă cu judecători care vor să îi salveze şi povestesc, în premieră, despre un fenomen care îi îngroapă în dosare, dar și cu educatori care îi aruncă din şcoli şi ridică din umeri, deşi pretind că lucrează în interesul lor.

 

Timp de câteva săptămâni, echipa Observator a cercetat acest subiect, a cerut date, în paralel, și poliției, și direcţiilor pentru protecţia copilului. Deşi s-a angajat că va proteja aceşti copii încă din 2010, nici azi, România nu a creat o autoritate independentă obligatorie, care să se ocupe fix de minorii abuzați sexual. Autoritățile de la centru tac și ridică din umeri. Interviurile cu Avocatul Poporului, preşedintele ANPCA, ministrul Muncii, șefi ai DGASPC sunt halucinante. Oamenii se declară şocaţi, nu ştiu cifre, nu ştiu că nu există în sistem psihoterapeuţi. Judecători din Bucureşti şi din ţară vorbesc în premieră despre fenomenul copiilor abuzați sexual care îi ingroapă în dosare. Telefonul Copilului este de asemenea invadat de apeluri pentru astfel de cazuri.

 

Primul reportaj din această serie, care va fi difuzat luni, 6 martie, arată povestea demersului echipei Observator și cum a prins contur această campanie. Statisticile sunt terifiante. Organizația Mondială a Sănătății spune în cel mai recent studiu că netratați, acești copii, 40 % dintre ei, se transformă peste ani în abuzatori. De asemenea, există o diferență uriașă între ceea ce înregistrează direcțiile generale pentru protecția drepturilor copilului și poliție. Iar concluzia e una.

România este semnatara mai multor convenții internaționale. Ultima, cea de la Lanzorete a fost ratificata în 2010. Statul se obliga să schimbe legislația, ceea ce s-a și întâmplat odata cu intrarea în vigoare a noilor coduri în 2014. Însă, pe partea consilierii victimei, Statul n-a făcut nimic.

 

Foto Credit: RADAR DE MEDIA

Lasa un comentariu aici!

1 Comment

1 Comment

  1. Marcel

    6 martie 2017 at 18:11

    Dar cine o duce bine în țara asta. Unii prin puscării , nu li se ia averea sa se returneze la stat alții cred cã ăsta este exemplul bun de urmat fac si ei la fel. O delăsare totală o țară în mizerie, se poate hrănii cu asta care tot țipă mai nou se hrăneste si cu asta cântecul ciocârliei îl interpretează unii actori aplaudați de corporatisti seara prin piețe. Iar a marim si m radulescu fac dansuri porno pe la tv

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Campanie TV

Natura Umană, din 15 august, la Digi24

Published

on

 

Din 15 august, Digi24 invită telespectatorii la un exercițiu de conștientizare a impactului pe care activitățile noastre îl au asupra mediului, prin intermediul unei noi campanii, “Natura umană”.

Încălzirea globală, distrugerea păturii de ozon, defrișările și emisiile de noxe în creștere, epuizarea resurselor naturale, poluarea oceanului și a mărilor sunt doar câteva dintre temele pe care le vedem zilnic în jurnalele de știri.

Ce se va întâmpla dacă pierdem locurile pe care le numim acasă, aerul pe care-l respirăm, apa pe care o bem, natura pe care astăzi o admirăm mai mult decât o respectăm? Unde vor mai pleca în vacanțe copiii noștri dacă nu avem grijă de natură şi de planeta care ne găzduiește? Acestea sunt câteva dintre întrebările ridicate de realizatorii campaniei.

           Proiectul editorial ”Natura umană” debutează joi, 15 august 2019, în jurnalele de știri Digi24, cu povestea ecologiștilor de la Greenpeace care pleacă să cerceteze păduri pe care vor să le protejeze de hoții de lemne și descoperă un transport suspect cu arbori tăiați. Următoarele episoade din campanie vin cu alte imagini spectaculoase și exemple despre lupta celor care iubesc natura cu cei care iubesc doar profitul, indiferent dacă îl obțin cu prețul sănătății noastre și al distrugerii mediului înconjurător.

Descoperim pui de urși curioși și inofensivi, aflăm cine îi apără și, mai ales, cine și de ce ar intenționa să îi aducă în bătaia puștii. Ajungem la oameni care trăiesc lângă termocentrale într-un aer atât de otrăvitor încât, povestesc localnicii, nici pomii nu înfloresc acolo. Descoperim energia verde și agricultura fără chimicale ca alternative.
Proiectul “Natura umană” se va încheia la sfârșitul lunii august cu un film documentar care transmite mesajul că trebuie să avem mai multă grijă de natură. Filmul va fi difuzat în exclusivitate la Digi24.

Despre Digi24
Televiziunea Digi24 și platforma online digi24.ro, poziționate de publicul român, pentru al doilea an consecutiv, în top 3 cele mai credibile surse de informare* din România, fac parte din divizia de media a grupului Digi | RCS & RDS. Grupul Digi mai deține primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile Digi Sport 1, 2, 3 și 4, postul de filme (pay-tv) Film Now, televiziunile Digi World, Digi Life și Digi Animal World, televiziunile de muzică UTV, Music Channel, Hit Music și posturile de radio Pro FM, Digi FM, Dance FM și Chill FM.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Campanie TV

In aceasta vara, Editie Speciala, cu Christian Sabbagh, In fiecare zi, de luni pana vineri, de la 16:15, la Kanal D

Published

on

 

Venind in intampinarea nevoii uriase de informare a publicului in legatura cu cazuri puternice, care cutremura opinia  publica si deschid  dezbateri la nivel national referitor la institutiile Statului si cei care le reprezinta, incepand de astazi, de la 16:15, va fi difuzat un program special marca Stirile Kanal D, prezentat de Christian Sabbagh –  Editie Speciala.

Informatii de ultima ora, invitati speciali, breaking news-uri, interviuri din teren si detalii exclusive despre anchete in desfasurare sau in legatura directa cu cele mai fierbinti subiecte ale momentului,  toate acestea  vor putea fi urmarite in fiecare zi, de luni pana vineri, de la 16:15, la Kanal D.

 

Suntem interesati, la fel ca toti cei de acasa, de aflarea adevarului. Ne dorim ca asemenea tragedii, cum e cea de la Caracal,  sa nu se mai intample, iar pentru a preveni trebuie sa fim informati, pentru a preveni, institutiile statului trebuie sa functioneze, iar noi, cu totii, sa nu ne pierdem umanitatea, sa fim atenti la cel de langa noi. Vom veni cu informatii detaliate, vom sta de vorba cu martori, cu oameni implicati in evenimente, vom cauta firul rosu care sa faca lumina in cazuri ce pun pe jar o tara intreaga”, a declarat Christian Sabbagh.

 

Nu pierdeti, in aceasta vara,  in fiecare zi, de luni pana vineri, de la 16:15, Editie Speciala, un program marca Stirile Kanal D, prezentat de Christian Sabbagh.

 

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading

Campanie TV

Campania “Femei pe bancnote”, sustinuta de Kanal D, in colaborare cu Janina Nectara, succes urias!

Published

on

 

Campania “Femei pe bancnote”, sustinuta de Kanal D, in colaborare cu Janina Nectara, desfasurata la finele anului trecut, cu ocazia Centenarului, a inregistrat un succes urias. Dupa ecoul rasunator in spatiul public, oficialii BNR au decis punerea in circulatie a unei bancnote care va avea pe una dintre fete portretul Ecaterinei Teodoroiu, eroina cazuta in lupta in timpul Primului Razboi Mondial.

Bancnota, care va fi pusa in circulatie anul viitor si a avea valoarea nominala de 20 de lei, o va celebra pe Ecaterina Teodoroiu si va marca sustinerea egalitatii de gen si implinirea Centenarului Romaniei Mari.

Simona Patruleasa, Teo Trandafir, Silvia Ionita, Ilinca Obadescu, Vladimir Draghia, Mihai Ghita si Ernest sunt vedetele care s-au numarat printre sustinatorii activi ai acestui demers istoric, printr-o serie de testimoniale emotionate despre femei extraordinare care au contribuit decisiv la faurirea unui neam.

“Sunt foarte fericita ca aceasta campanie sustinuta de mii de oameni a avut un asemenea impact. Este foarte important pentru o natiune sa isi cunoasca si sa isi pretuiasca eroii, iar femeile au jucat si ele un rol extrem de important in istorie”, spune Silvia Ionita, vedeta Kanal D si prezentatoarea principalului grupaj informativ Kanal D.

Ecaterina Teodoroiu a fost o cercetașă și participantă la Primul Război Mondial. După intrarea României în Primul Război Mondial, Ecaterina Teodoroiu a activat ca asistentă medicală pe frontul din Oltenia. Decorata de Casa Regala si avansata la gradul de sublocotonent, aceasta a murit în data de 22 august 1917, la vârsta de 23 de ani, la sfârșitul bătăliei de la Mărășești, luptând în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române.

Lasa un comentariu aici!

Continue Reading
Advertisement

Facebook

PREMIILE RADAR DE MEDIA

Advertisement

Trending

%d blogeri au apreciat: