Connect with us

ȘTIRI

Olivia Păunescu și Florin Căruceru prezintă Observator 17 la Antena 1

Published

on

Foto Credit: Antena 1

Olivia Păunescu și Florin Căruceru le dau întâlnire telespectatorilor în această după-amiază, de la pupitrul Observator, la ora 17.00. După o scurtă vacanță în care și-a încărcat bateriile pentru a aduce în casele românilor povești de viață, în fiecare zi, de la ora 17.00, Olivia Păunescu revine astăzi la pupitrul Observator. 

„Vacanță cu un strop de nostalgie. Așa aș putea descrie cele câteva zile petrecute în acest concediu. M-am relaxat și mi-am încărcat bateriile într-un loc în care am avut parte exact de ceea ce iubesc cel mai mult. Plajă, soare, apa turcoaz, peisaje superbe… și apusuri romantice. Dar cel mai mult m-am bucurat de valurile mării, mari, spumoase, care mi-au adus aminte de copilărie. Evident, nu existau toate cele enumerate mai sus. Și nici n-aveam nevoie! Eram la marea noastră, împreună cu sora mea, îmbrăcate în bluze de in, cusute special de mama, ca să ne protejeze de razele soarelui și, sub atenta ei supraveghere, ne țineam de mână și înfruntam valurile ce atunci ni se păreau imense.

Și râdeam cu gura până la urechi și nu ne scotea nimeni din apă cât era ziua de lungă… Am rememorat toate acestea și mi-am dat seama că vitalitatea, energia și buna mea dispoziție își au rădăcinile în copilul din sufletul meu. Și în momentele minunate trăite, pe care le-am păstrate acolo undeva… Revin pregătită pentru noi provocări, cu energie bună și cu zâmbetul luminos”, a povestit Olivia Păunescu.

Florin Căruceru a aniversat, la începutul lunii, o jumătate de an la Observator, ora 17.00.

„A fost, poate, cel mai mare salt de încredere pe care l-am făcut în cariera mea. Pe 2 Decembrie, alături de Laura Nureldin, vă salutam pentru prima dată de la pupitrul Observator, Antena 1. Jumătate de an în care am lăsat lucruri în urmă şi am îmbrăţişat altele noi, pentru că schimbarea e singura constantă. Am pierdut mult trac şi îndoieli şi am găsit încredere. Am descoperit o echipă care încă mă fascinează. Oameni atât de diferiţi, dar cu atât de mult potenţial care, n-am nicio îndoială, se va vedea cu fiecare lună trecută.

Advertisement

Olivia Păunescu, pentru fanii Observator, nu e un nume nou. Pentru mine, a fost o surpriză uriaşă. N-am putea fi mai diferiţi dar, paradoxal, avem foarte multe lucruri în comun, iar când becul roşu de pe cameră se aprinde, lucrurile merg perfect. Nu cred că am cunoscut pe cineva cu atât de multă energie şi voie bună. Şi talentul să transmită şi altora acest lucru!


Mă bucur că nu mi-am pierdut nicio picătură din entuziasmul pe care, probabil, l-am mai simţit la fel, doar la 18 ani, când am intrat prima dată în radio. Am acceptat că sunt dependent de știri, că nu e ceva rău, mai ales în acest punct în care mă aflu. Şi, cel mai important, aştept cu aceeaşi nerăbdare şi emoţie fiecare întâlnire cu voi, de la ora 17.00”, a spus Florin Căruceru.

Facebook Comments Box
Advertisement
Click to comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Rochii




mutari si transport mobila

MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Reality Show14 ore ago

Rescrie istoria într-un sezon cum nu s-a mai văzut! Survivor All Stars, în curând la PRO TV și pe VOYO

AUDIENȚE TV14 ore ago

Alex Maxim, Alexandra Căpitănescu, Melisa Antonesi și Vlad Musta sunt finaliștii sezonului 11 Vocea României! Peste 1.2 milioane de oameni au urmărit, aseară, emisiunea

Program Special15 ore ago

Raluka și Pavel Bartoș te invită la încă un PROTEVELION… să-l ții minte! Trăiești un nou început la PRO TV!

Reality Show15 ore ago

PRO TV anunta oficial producerea show-ului SURVIVIOR ALL STARS. Cand incepe si care sunt concurentii?

ȘTIAI CĂ...?17 ore ago

Cele mai bune reality show-uri din lume

Emisiuni2 zile ago

Au mai rămas doar 8 concurenți în competiția Vocea României! În această seară, putem urmări LIVE Semifinala acestui sezon

Analize Audiente TV2 zile ago

Românii nu ratează nicio ocazie de a râde cu gura până la urechi! – Las Fierbinți și Săriți de pe fix!, lideri de audiență!

Casting2 zile ago

Kanal D caută concurenți pentru cel mai nou show de televiziune – cel mai mare experiment social! Miza este uriașă – 1000.000 de lei!

AUDIENȚE TV3 zile ago

America Express, lider de audiență! Soarele a fost roșu aseară: Ada și Tony Galeș au părăsit competiția

Vedete3 zile ago

Secretul lui Bogdan de la Ploiești a fost dezvăluit! În ce e implicat manelistul

AUDIENȚE TV3 zile ago

Celentano a adoptat un nou stil de viață: „Ce fac eu se cheamă fasting. Beau numai 8 ore pe zi” – Las Fierbinți, lider absolut de audiență!

Facebook

Advertisement

IN Trending