Connect with us

Spectacole

Olivier Kaye, câștigătorul a două premii la ediţia aniversară Cerbul de Aur, şi-a tatuat logo-ul festivalului pe mână

Published

on

Reclame

Concurs de prestigiu şi cu o lungă tradiţie, Cerbul de Aur a fost o rampă de lansare pentru artiştii aflaţi la început de carieră, atât din ţară cât şi din străinătate. La fel s-a întâmplat şi cu Olivier Kaye, concurentul belgian care în 2018 a câștigat Premiul I și Premiul Publicului la ediția aniversară a festivalului, interpretând piesele „Goodbye Philadelphia” și „Să nu-mi iei niciodată dragostea”.

Aflat atunci pentru prima dată în România, belgianul a fost atât de impresionat de scena şi publicul din Brașov, încât și-a tatuat logo-ul Festivalului pe încheietura mâinii şi a continuat colaborarea sa cu lumea muzicală de aici. Olivier a povestit într-un interviu despre proiectele în care s-a implicat în perioada care a trecut şi a oferit câteva sfaturi concurenţilor de anul acesta de la Festivalul “Cerbul de Aur”.

 

  1. A trecut un an de la Festivalul Cerbul de Aur. Ce mai e nou în cariera ta?

A fost un an incredibil! Am avut ocazia să vin de trei ori în România – prima dată la Cerbul de Aur, a doua oară pentru selecția națională Eurovision și a treia oară pentru Festivalul de Muzică „George Grigoriu”. Aceste trei experiențe m-au îmbogățit sufletește și profesional.

 

  1. Ce a însemnat pentru tine câștigarea premiului la Cerbul de Aur?

Acordarea acestui premiu m-a onorat, sunt mândru. Am fost cu adevărat impresionat de această aventură, încât am decis să-mi fac un tatuaj cu simbolul Cerbului de Aur pe încheietura dreaptă. Atât de mulți artiști buni au cântat pe acea scenă, încât mi se pare incredibil că am luat eu premiul al doilea.

 

  1. Ai păstrat legătura cu vreun compozitor român?

Am păstrat legătura cu Ovi Jacobsen și cu Shani Rose (USA). Împreună cu ei am lucrat la o melodie („Right Now”) care speram să reprezinte România la Eurovision. Și aceasta a fost o colaborare extraordinară.

 

  1. Cum a fost experiența românească și care este cea mai frumoasă amintire de la Cerbul de Aur?

Absolut incredibilă, dacă ne gândim că acum trei ani cântam în camera mea. În ultimul an am fost pe două scene importante pentru a-mi arăta talentul în fața unui public necunoscut și pentru a câștiga un loc în lumea muzicală. O mare șansă, de care sunt foarte mândru.

Cea mai frumoasă amintire de la Cerbul de Aur este votul publicului român. Îmi va rămâne pentru totdeauna în suflet și-n memorie. Am fost extrem de emoționat. În plus, erau trei concurenți români în competiție, dar publicul m-a ales pe mine, așa că premiul are o semnificație specială.

 

  1. Ce sfat le-ai da concurenților de anul acesta ?

Să profite de fiecare clipă, pentru că totul este foarte concentrat și intens. Să țină minte tot ce trăiesc la Cerb. Să-i încânte pe oameni și să profite la maximum de zâmbetele și generozitatea publicul român.

 

“Cerbul de Aur 2019. Povestea noastră continuă!”

 

Biletele pentru Festivalul Concurs Cerbul de Aur 2019, ediție ce va avea loc în perioada 22-25 august, au fost puse în vânzare. Pentru cele patru zile ale Festivalului, organizatorii pun la dispoziţie mai multe categorii de bilete cu preţuri pornind de la 70 de lei. Acestea sunt disponibile pe Eventim.ro (https://www.eventim.ro/ro/bilete/cerbul-de-aur-2019-brasov-piata-sfatului-529987/event.html), UPC.ro şi în reţeaua magazinelor partenere: Vodafone, Telekom, Carrefour, benzinăriile OMV, librăriile Cărtureşti, Diverta şi Humanitas. De asemenea, biletele se pot cumpăra şi de la casele de bilete Eventim din Cluj – în cadrul Iulius Mall şi din Bucureşti – în cadrul Cinema PRO. Biletele pot fi achiziţionate cu opţiunea de livrare prin curier, ridicare de la casa de bilete, print-at-home (in format pdf) sau în format e-ticket (bilet direct pe telefonul mobil) cu cost 0.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar2 zile ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV3 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show3 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni3 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden3 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show4 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar7 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TVo săptămână ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending