Domniţa Munteanu, cunoscută de-a lungul anilor atât prin spectacolele Teatru Tv a căror regie a semnat-o, cât şi ca realizator de emisiuni culturale, s-a stins din viaţă sâmbătă, 13 iunie. În semn de omagiu, TVR 2 va difuza sâmbătă, 20 iunie, de la ora 12:00, spectacolul „Inspectorul broaștelor” de Victor Eftimiu, realizat în anul 1979, în regia artistică Domniţa Munteanu.
Domnița Munteanu a absolvit inițial facultatea de filologie, secția franceză, în anii în care secția de regie era semi-desființată. A reușit, însă, să intre la facultatea pe care și-a dorit-o și, imediat ce a terminat-o, în 1968, a lucrat în Televiziunea Română. În semn de omagiu pentru o viață trăită în televizune, în slujba teatrului, Casa de producție a TVR propune spre difuzare piesa „Inspectorul broaștelor”, în regia Domniței Munteanu, după un text interbelic de Victor Eftimiu, acum, mai actual ca niciodată, cu Valentin Platareanu, Constantin Diplan, Mircea Anghelescu.
„Pentru mine totul a început în anul 1968, an romantic, când transmiteam direct din studioul A, un program unanim acceptat, sub severa conducere a autoritarului, dar fermecătorului Tudor Vornicu, om umblat prin lume, manager veritabil datorită căruia mulți dintre noi s-au format ca adevărați profesioniști.” spunea Domința Munteanu în 1996, la aniversarea a 40 de ani de la înființarea Televiziunii.
Dintre spectacolele regizate de-a lungul anilor amintim: „Pasărea speranței” (1976) după Radu Theordoru, cu Ion Marinescu, Margareta Pogonat, Ștefan Radoff; „Vocea patriotului naționale” după I. L. Caragiale (re-difuzat în ianuarie 2015); „Un domn bine” de Walter Hasenclever; „Scapino” de Moliere; „Două vizite la Malu” de Paul Everac; „Mătrăguna” de Nicolo Machiavelli; „Faleza” de Julius Edlis; „Plicul” de Liviu Rebreanu; „Trandafirul si coroana” de J. B. Priestley(1991) cu Adrian Pintea, George Constantin, Dragoș Pâslaru, Leopoldina Bălănuță; „Aştept provincia” de Sorin Holban(1995) cu Tudor Chirilă, Geo Costiniu, Ion Besoi; „Un deținut la Auschwitz” (1996) de Alan Bosquet, cu Dan Condurache și Horațiu Mălăele, nominalizat la Premiile UNITER.
A realizat numeroase emisiuni despre teatru („Pagini din istoria teatrului românesc”, „Gong”) sau culturale („Convorbiri literare”) precum și telerecitaluri sau portrete ale unor actori: Ileana Stana-Ionescu, Silvia Dumitrescu-Timică, Toma Dimitriu, Draga Olteanu-Matei, Ileana Predescu etc.
„Inspectorul broaștelor” este o comedie satirică în care Victor Eftimiu atacă plin de vervă și virulență moravurile politicianiste. Instaurarea unui nou ministru la “domenii” aduce după sine împărțirea imediată a unor slujbe, favoruri și sinecure oferite amicilor politici după tot soiul de criterii suspecte. Negocierile pentru o slujbă par rupte din stenogramele procurorilor DNA, doar ceva mai puțin agramate… se arată într-un comunicat de presă.
Domnița Munteanu s-a stins din viață sâmbătă, 13 iunie 2015.
Teatru TV TVR2 – sâmbătă, 20 iunie, ora 12:00
INSPECTORUL BROAȘTELOR
De Victor Eftimiu
Adaptarea TV: Pantelie Tuțuleasa
In distribuţie: Valentin Platareanu, Constantin Diplan, Mircea Anghelescu, Constantin Gurita, Catrinel Dumitrescu
Producţia: Ecaterina Traicu
Scenografie: Andrei Both
Regia de montaj: Sodica Bobescu
Operator Șef: Cristian Nicolau
Regia Artistică: Domnița Munteanu
Teatrul de televiziune este un proiect coordonat de CASA DE PRODUCŢIE TVR şi difuzat pe TVR 2 în fiecare seară de luni, și în reluare marți.
Citeşte şi:
Sibiu Fringe Festival, în plină desfăşurare