Connect with us

A-Z NEWS

Organizația Narada, TVR și Fundația Bosch România devin parteneri în misiunea de a sprijini pregătirea elevilor pentru Evaluarea Națională

Din luna martie, toate cursurile oferite de programul educațional „Teleșcoala”, difuzat la TVR2, vor fi disponibile și pe Naradix.ro, platforma de educație remedială a organizației Narada.

Tot aici, elevii de clasa a VIII-a își pot verifica cunoștințele prin mai multe tipuri de testări necesare pregătirii examenelor.

Published

on

Reclame

Printr-un parteneriat comun între organizația Narada, TVR și Fundația Bosch România, pregătirea și testarea devin mult mai accesibile elevilor aflați în pragul examenelor de la Evaluarea Națională. Începând din luna martie 2023, toate cursurile de pregătire ale programului „Teleșcoala”, difuzat pe TVR 2 în fiecare zi de luni până vineri, de la ora 15:30, se vor regăsi și pe Naradix.ro, împreună cu teste ce evaluează cunoștințele acumulate.

În plus, toți elevii care intră pe platforma organizației Narada sunt recompensați cu naradini, monede virtuale cu care își pot cumpăra o mulțime de obiecte din shop-ul platformei, la finalul fiecărui calup de lecții și testări. În edițiile programului Teleșcoala sunt dezbătute pe larg principalele subiecte tratate la Evaluarea Națională la limba română și matematică și, de asemenea, se predau și cursuri de limba engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană și japoneză. Acest conținut interactiv, adaptat noilor generații de elevi, este filmat de o serie de profesori din întreaga țară, cu sprijinul Fundației Bosch România.

Acest parteneriat vine în sprijinul elevilor cu informații structurate, într-o perioadă în care ei au nevoie mai mult decât oricând, potrivit inclusiv statisticilor post-pandemie. Conform Ministerului Educației, rata de absolvire a gimnaziului în 2021 a fost de doar 66%, fiind cea mai mică rată din ultimii 17 ani. De asemenea, potrivit studiului PISA, 5 din 10 elevi de 15 ani au competențe matematice, respectiv în domeniul științelor, sub nivelul minim de performanță, adică nu pot utiliza gândirea logică în situații cotidiene sau nu pot explica fenomene sau procese științifice familiare. 4 din 10 elevi, tot de 15 ani, au competențe de lectură sub nivelul minim de performanță definit de PISA, astfel încât după citirea unui text nu pot formula ușor concluzii.

Ne place să spunem despre Naradix.ro că ține locul profesorului personal al fiecărui copil, deoarece pune la dispoziția elevilor, de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a, un conținut interactiv, interesant, adaptat nevoilor generației moderne. În plus, e cool să fii copil și să înveți cu Naradix deoarece efortul îți este recompensat printr-o mulțime de premii. Faptul că vom lista de acum și testele oferite de profesorii din programul Teleșcoala este un mare plus pentru copii, mai ales pentru cei care sunt în pragul Evaluării Naționale. Și care, în felul acesta, își vor aprofunda și mai mult cunoștințele. Este un parteneriat care se pliază pe viziunea noastră, aceea de a sprijini atingerea potențialului maxim al fiecărui copil”, precizează  Raluca Jianu, CEO Narada.

Am susținut programul Teleșcoala de la începutul acestui an școlar  întrucât știm cât de binevenit este accesul suplimentar la conținut educațional de calitate. Am simțit însă că procesul de învățare nu era complet în lipsa posibilității ca elevii să își testeze cunoștințele pe care le asimilau. Și astfel a apărut ideea acestui parteneriat tripartit care înseamnă de fapt pentru elevi o șansă în plus în pregătirea cu bine pentru Evaluarea Națională.”, declară Simona Beldiman, Director executiv Fundația Bosch România.

Despre Narada și Naradix.ro:

Un proiect născut sub umbrela Romanian Business Leaders Foundation, Narada este o organizație activă în educație, a cărei misiune este aceea de a îmbunătăți actul educațional din România prin adresarea nevoilor din școli și mobilizarea promptă a comunităților pentru a găsi propriile soluții. Cu o echipă de vizionari, strategi, profesioniști IT, oameni de business, de comunicare, manageri și voluntari, Narada se concentrează pe acțiuni esențiale în educație. 

Singura platformă de educație remedială, Naradix.ro este un proiect născut în pandemie ca unica soluție ce contribuia la scăderea decalajului între elevii care au avut acces la educație și cei pentru care digitalizarea a apărut mai târziu. Astăzi, platforma pune la dispoziție toate lecțiile din curricula școlară, de la clasa 0 până la clasa a VIII-a, însoțite de teste cu ajutorul cărora elevii își pot verifica cunoștințele. În plus, aici există cursuri realizate de profesioniști în domenii de interes pentru elevi și bazate pe un conținut adaptat educației moderne: cursuri de limbi străine, de dezvoltare personală, de siguranță cibernetică sau de nutriție și stil de viață sănătos. Mai mult decât atât, pentru efortul de a învăța, elevii sunt răsplătiți cu o mulțime de premii disponibile în platformă.

Advertisement

Despre Fundația Bosch România: 

Fundația Bosch România a fost înființată în 2020, la inițiativa Grupului Bosch în România, cu scopul de a crea un cadru potrivit extinderii acțiunilor sale de responsabilitate socială. Încă de la înființare, obiectivul organizației este generarea unor schimbări în bine în societate, iar educația reprezintă un domeniu cheie de implicare. Prin programul umbrelă EduCare, Fundația Bosch România susține inițiative durabile din domeniul educației. Accesul la educație, dar și educația pentru viitor reprezintă direcții de interes. 

Despre programul „Teleșcoala”:Emisiune de tradiţie, Teleşcoala a debutat în grila TVR 2 la începutul anilor ’70 şi, timp de un deceniu, a fost urmărită de generaţii de elevi. „Teleșcoala” a revenit la TVR 2 pe 16 martie 2020, odată cu instituirea stării de urgență cauzată de pandemie, care a închis școlile. Timp de cinci sezoane, cursurile programate și difuzate în cadrul programului au oferit elevilor posibilitatea de a păstra contactul cu materiile la care susţin examene în cadrul Evaluării Naţionale şi a Bacalaureatului.

Advertisement
Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Rochii




MOTOR CAUTARE GOOGLE

ADVERTORIALE


www.creditrapid.ro

SEO

pentru sufletul tau

Advertisement
Documentar18 ore ago

James Cameron revine cu un serial premiat cu Emmy: „Secretele Caracatiței” va fi difuzat pe National Geographic Wild pe 22 Aprilie

Special TV2 zile ago

Când visăm împreună, ne adunăm împreună! PRO TV și FRF lansează Imnul echipei naționale pentru EURO 2024

Reality Show2 zile ago

Diseară, la Chefi la cuțite începe bootcampul sezonul 13: concurenții se confruntă cu presiunea celei dintâi probe eliminatorii

Emisiuni2 zile ago

Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu revin la PRO TV!

Monden2 zile ago

Întâlnire amoroasă între doi concurenți Survivor, înainte de show-ul de la Pro TV: „A venit la mine acasă și era băută”

Reality Show3 zile ago

Filmările Survivor All Stars s-au încheiat, iar concurenții sunt în țară! Finala va fi LIVE!

Documentar6 zile ago

National Geographic anunță premierea serialului „NASA: Culisele Inovațiilor” la 43 de ani de la trimiterea primei nave în spațiu

AUDIENȚE TV7 zile ago

Faimoșii continuă seria victoriilor, iar problemele încep să apară pentru Războinici, la Survivor All Starss. Show-ul, lider de audiență

ȘTIAI CĂ...?o săptămână ago

RIHANNA, cântăreață care explodează pe scenă. Care a fost ascensiunea sa în industria muzicală mondială

Reality Showo săptămână ago

Faimoșii caută o victorie mult așteptată în jocul vital, la Survivor All Stars: ”mergem spre imunitatea asta, cu gândul să câștigăm”

FOTBALo săptămână ago

PRO TV și FRF pregătesc o surpriză suporterilor, înainte de EURO 2024! Doar 67 de zile rămase până la meciul de debut!

Facebook

Advertisement

IN Trending