Pandemia m-a surprins într-un apartament micuț din mijlocul orașului. Împărțeam judicios timpul meu între munca la birou și ieșirile în oraș, cu un beneficiu semnificativ pentru muncă. Fără să fiu nefericit, eram un soi de roboțel cuminte care își încasa recompensa atunci când era cazul, fără a face eforturi pentru a o atinge. Mă bucuram de o ieșire la teatru, dar nu aș fi ucis pe nimeni pentru ea. Ieșeam des cu prietenii în oraș, târziu în noapte după serviciu și neapărat vineri seara. Dar era un soi de ritual steril, în care mă mulțumeam să mănânc chestii trend și neapărat să beau cât mai multe beri, în vreme ce participam, deloc convins, la discuții de cele mai multe ori sterile. Apoi mă întorceam invariabil în apartamentul meu, foarte mic doar foarte bine amplasat.
Când am aflat că totul se închide am fost surprins până la năucire. Banalul meu univers se dezintegra. Am realizat că în afară de birou, discuțiile sterile și bere nu aveam nimic. Un animal de companie probabil că mi-ar prinde bine, lockdown-ul impus de autorități avea o portiță deschisă pentru posesorii de căței, aș fi avut șansa să ies un pic din apartament și să respir aer curat. Dar, cum am spus, apartamentul meu este foarte bine amplasat și foarte mic, cu siguranță nu aș fi putut să acomodez un câine în el. Așa că m-am mulțumit să tocesc platformele de streaming, organizat, de dimineață până târziu în noapte. Teoretic aș fi putut lucra de acasă, dar compania a fost prinsă pe picior greșit și a durat ceva timp până ne-a putut oferi condițiile tehnice necesare. Atâta vreme cât salariul mergea, era ultimul lucru care mă putea supăra. Dar ușor, ușor, pereții au început să mă strângă. După trei săptămâni am realizat că nu mai suport fizic izolarea, că trebuie să fac ceva să pot ieși. Bineînțeles că nu vedeam ce, aveam o problemă mare lipsită de orice soluție. Am căutat în lista de prieteni, câțiva reușiseră să își construiască case în afara orașului. Perspectiva de a putea locui la curte a devenit tentantă, mai ales că primăvara se făcea simțită. Dar nimeni nu avea o cameră disponibilă pe termen lung pentru mine. Un prieten mi-a oferit în schimb un teren, situat chiar lângă căsuța în care locuia de puțin timp. Avea planuri mari cu el, dar pandemia le pusese pe pauză și acum se mulțumea să aștepte.
Locul nu era rău deloc, în buza unei păduri, cu aer curat și mulțime de păsărele care încercau să te convingă că ești în paradis. Dar niciun fel de utilități, ceea ce anula varianta de a-mi instala un cort acolo și o măsuță de camping. Posibilitatea de a abuza zilnic de baia și bucătăria prietenului meu era exclusă, proiectul se dezumfla ușor-ușor, când am văzut întâmplător o reclamă la un parc de rulote. Toate la mâna a doua și toate scumpe. Dar ce să vezi, undeva printre ele era ascunsă și rățușca cea urâtă, ieftină și cu o sumedenie de bube.
A fost prima dată în viața mea în care am făcut o cumpărătură compulsivă, mânat doar de instinct! Am comandat-o, am plătit un pic mai mult de două salarii pe ea, apoi am sunat vânzătorul, curios cum aș putea să procedez pentru a intra în posesia ei. Era încă lockdown, toată lumea era consemnată cu excepția lucrătorilor esențiali, iar eu eram departe de acest statut. Dar astrele își doreau foarte tare ca această rulotă să ajungă la mine, astfel încât vânzătorul, prin nu știu ce minune, mi-a promis că mi-o aduce el într-o săptămână, eu trebuie doar să îi dau locația și să fiu acolo pentru a o prelua. Bine, chiar și drumul meu în afara Bucureștiului era o problemă, dar cumva astrele s-au aliniat din nou, astfel că la mijlocul lui aprilie mă instalam în noua mea casă, unde puteam să mă bucur de ciripitul păsărelelor și de vizitele ocazionale ale căprioarelor.
Noua mea locuință mi-a revelat faptul că micul meu apartament era imens! Și arăta minunat! Rulota a fost foarte ieftină, cum am spus, dar prima impresie care mi-a făcut-o a fost că am fost tras în țeapă! Echipată din fabrică cu o sumedenie de facilități, reușea să nu îți ofere absolut nimic funcțional. Dar cumva a fost dragoste la prima vedere. Și am zic ok, pot pierde niște bani și să merg mai departe, mă întorc acasă și aștept să treacă năpasta, sau mă pot apuca de o recondiționare profundă. Am ales variantă a doua, iar cu ajutorul prietenilor de la https://www.rulote-piese.ro/ am început sistematic schimbarea la față a noii mele căsuțe. Început a fost atât de dramatic încât prietenul meu, venit să vadă prin gard cu m-am aranjat, mi-a propus să uităm de reglementările medicale și să locuiesc la el. Din fericire soarele vesel de sfârșit de aprilie, păsărelele și încăpățânarea mea i-au furnizat un refuz categoric. Am acceptat însă un cablu de curent și posibilitatea folosirii ocazionale a toaletei, până o pun la punct pe a mea.
A urmat cea mai productivă perioadă din viața mea. Am făcut inginerește o listă de priorități, apoi am început să aduc bătrâna rulotă la starea inițială. Plasam comenzi pe internet ca nimeni altul, adaptam piesele care nu se potriveau, îmbunătățeam ceea ce aveam de îmbunătățit, astfel că în final rulota mea arăta binișor și oferea cu siguranță mai mule decât s-au gândit vreodată producătorii ei.
Între timp problemele tehnice și de securitate au fost rezolvate de către companie, astfel încât am început să lucrez on-line. Deja aveam toată logistica necesară, produceam o brumă de curent, suficientă pentru cele două laptopuri și încărcarea telefonului mobil, așa că următoarea idee a venit firesc: dacă tot am ajuns aici, de ce nu aș pleca mai departe?
Starea de alertă luase locul stării de urgență, reglementările au fost ușor îndulcite, puteam deja să călătorim în anumite condiții, așa că mi-am înhămat noua mea rulotă veche la mașină și am pornit spre mare. Un drum lung, cu experiență zero la noile condiții, dar traficul era încă relaxat. Asta nu m-a împiedicat să ajung la Mangalia târziu în noapte, fără energie pentru încă cei câțiva kilometri ce mă despărțeau de destinația planificată, plaja din Vama Veche. Am tras pe dreapta pentru câteva ore de somn, după care am plecat la timp pentru a prinde răsăritul în toată splendoarea lui pe plajă. Am găsit un loc de campare și am împărțit restul zilelor, până la sfârșitul lui septembrie, între munca la biroul meu mobil și plajă, baie în mare și plimbări nesfârșite. Nu știu cum, dar în timpul inevitabilelor întâlniri pe Zoom citesc invidia în ochii colegilor din țară sau de aiurea. Și de fapt, aiurea este cheia! Apartamentul meu mic și extrem de bine poziționat a fost listat pe un site de închirieri, rulota mea a căpătat un nou plin de benzină și împreună am pornit spre sud. Următoarea destinație a fost Grecia, cu câteva opriri pe coasta Bulgariei.
Astăzi mă pot lăuda că nu am mai locuit într-o clădire de beton de ani de zile, că am învățat să iau cât mai mult din cât mai puține lucruri, să găsesc cele mai bune locuri de campare on și off camping și că am văzut, nestingherit, incredibil de multe locuri despre care nici nu visam că pot exista.
Iar noua mea rulotă veche este cea mai bună investiție făcută în această viață, este ce mai improprie casă la care poate visa cineva, este minunea care mă transpune deseori acasă în orice colț de lume!
